Duzină & leapşă

După jucăria de alaltăieri (un singur text, mai mulţi autori), am trecut la altceva, oarecum similar, care s-ar putea numi, de pildă, „citeşte şi scrie mai departe”. Numai că de data asta nu mă mai pot juca de una singură. 🙂 Iată de ce:

Folosind cuvintele duzinii de săptămâna asta, am scris un început de poveste (că la începuturi lăsate baltă mă pricep cel mai bine). Însă cu ăsta aş vrea jucăm leapşa 🙂 – adică vă rog să-l continuaţi. Începeţi cu un link către acest prin episod, scrieţi-l pe următorul (trebuie să aibă între 50 şi 150 de cuvinte) şi invitaţi pe altcineva să preia ştafeta, adică înceapă cu link către episodul scris de dv. şi să adauge, la rândul său, un alt episod (respectând de asemenea limitele – minim 50 şi maxim 150 de cuvinte). Şi aşa mai departe.

Iar după ce aflaţi că s-a scris o continuare (sau mai multe) adăugaţi, la sfârşitul episodului dv., un link către ea/ele.

Aţi dedus deja că nu e o problemă dacă, într-o anumită etapă (sau în mai multe) textul e preluat de mai multe persoane şi continuat – fireşte – în mod diferit. Ar fi chiar foarte interesant de văzut pe câte căi diferite o poate apuca povestea – dacă va fi aşa, o să le ţin undeva evidenţa.  (Pe parcurs, oricine poate scrie mai multe fragmente, cu condiţia să nu fie consecutive.)

Mai jos sunt cele 144 de cuvinte ale mele. Oricine doreşte poate intra în joc, scriind o continuare (am rugămintea să-mi lase un comentariu aici şi să respecte regulile de mai sus), dar eu trimit invitaţii speciale (fără nicio supărare dacă nu sunt acceptate) către Vienela, Suzana, psi, Petru Racolta, Claudia.


Etui Calmar Eter (Calmy pentru prieteni) şi-ar lepăda, ca pe un balast detestabil, toate cele trei prenume care, stându-i alături de numele de familie ca bigudiurile pe chelie, i-au preschimbat certificatul de naştere în maculatură şi au fost cât pe ce să-i servească drept paşaport către demenţă. Dar nu poate, căci, dovedindu-se un meseriaş încărcător de belele pe greabăn de creştin fraged, prevăzătorul său tată, popa Manole Furtun, mare iubitor de alcool şi de nume care nu se regăsesc pe paleta spălăcită numită calendar,  s-a dus glonţ de la botez la notar şi a trântit o clauză în testament: orice schimbare, totală sau parţială, a numelui din certificatul de naştere înseamnă dezmoştenire, e zidul despărţitor dintre fiul denaturat şi „casa a mare” din centru, mândria târgului şi darul înaintaşilor, pe care orice reprezentant al clanului Furtun îl pune (paradoxal!) mai presus de darul beţiei.



Claudia a scris deja episodul 2

Puteţi scrie un alt episod 2, sau puteţi trece direct la episodul 3, continuând povestea pe firul început de ea.


A apărut şi  a doua variantă a episodului 2, scrisă de Suzana.

6 gânduri despre „Duzină & leapşă

  1. Pingback: Păianjenul Calmy | ropot de secunde...

  2. Pingback: Plasa lui Calmy | ropot de secunde...

  3. Pingback: Poveste fără sfârşit | Cioburi de chihlimbar

  4. Pingback: Pânza de păianjen – Iubesc Viaţa

Ce părere ai?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.