De ce?

De ce scriu pe bloguri în loc să scriu poveşti? De ce ţin lăbuţa pe un banal cubuleţ de ciocolată menaj şi le las altora tortul de îngheţată? De ce desenez câte-o stea în cărbune în loc să pictez întreaga boltă a cerului? De ce mă mulţumesc să-nvârt câte-o figurină pe degete, atât cât se poate într-un articol de blog, în loc să fiu abilul păpuşar care trage de sforile personajelor unui roman? De ce-mi fac jucărie din câte-o frunză de arţar smulsă de toamnă în loc să plantez pomul meu, cu rădăcini în mine, cu o lume imaginată de mine în fiecare miez de fruct cărnos? De ce strâng în pumn câte un singur medalion, când îmi pot făuri o întreagă comoară? De ce nu-mi pun o pilă la mine însămi, ca să-mi schimb năravurile?

Pentru că nu se ştie dac-o să fie un roman de succes?

Nu, nu e ăsta răspunsul, pentru că blogăricioaică de succes se ştie deja că nu-s!

Şi se mai ştie şi că particip acum, cu articolul ăsta, la al 54-lea episod al jocului cuvintelor (sezonul 2).