Leapşa cu Crăciun şi volum

preluată de la Vienela

1.Bradul. Verde tot timpul anului. O carte clasică nemuritoare care ți-a rămas în suflet.

Pe aripile vântului (Margaret Mitchell)

2. Steaua din vârful bradului. Un volum care încheie “la înălțime” o serie preferată. 

Seriile mele preferate fie încă nu s-au încheiat (sau încă n-am citit eu ultimul volum), fie au avut un sfârşit de tot rahatul (le păstrez printre preferinţe de dragul a tot ceea ce a precedat sfârşitul).

3. Beteala. Ce carte ați asocia cu beteala – strălucitoare, atractivă începând cu coperta și titlul?

Nu judec cărţile după copertă şi titlu. Coperta ajută la sortarea după culori, ca în poza de mai jos, preluată de aici.

4. Globurile. O carte îndrăgită cu tema Crăciunului. 

Pe tema asta n-am citit niciuna pe care s-o îndrăgesc. Mi-e mai drag motanul, inclusiv în pozele din zilele de Crăciun.

5. Instalația de lumini. O carte care te-a făcut să zâmbești. 

Există zâmbete şi zâmbete. Un zâmbet dulce-amărui mi-a adus pe buze Nono (Renata Carageani).

6. Cadourile de sub brad. O carte surprinzătoare, cu răsturnări de situație neașteptate. 

Au fost multe.  Nu ştiu pe care s-o consider mai cu moţ decât altele.

7. Bomboane de pom. O serie care dă dependență. 

Cântec de gheaţă şi foc (George R. R. Martin)

8. Felia de cozonac. O carte pe care ai citit-o pe nerăsuflate. 

Citesc pe nerăsuflate toate cărţile care îmi plac.

9. Vinul fiert. O carte “fierbinte”. 

Amantul doamnei Chatterley (D. H. Lawrence)

10. Colinde. O carte care te-a răscolit. 

Faraonul (Bolesław Prus)

11. Zăpada. O poveste petrecută într-un decor hibernal. 

Regina zăpezilor (Joan D. Vinge)

Reclame

De la îngrădire la mi minor, via Pandalie

Azi o să vorbim despre faptul că mă simt îngrădită, ceea ce nu-mi face nicio plăcere, deşi recunosc că un om normal n-ar trebui să fie deranjat de atâta lucru. Pentru cei care nu înţeleg de ce am spus „atâta lucru”, menţionez că îngrădirea în cauză mi se trage de la sacul în care mi se lăfăie lenea de dimineaţa devreme până noaptea târziu, un sac pe care nu se potriveşte, singurel, adică de la sine şi fără efort din partea mea, niciunul dintre peticele pe care le luminează duzina de săptămâna asta (parola, inteleg, faptul, ingradita, confratele, troneaza, deranjat, tarziu, placere, lumineaza, lafaie, singurel). Poate că m-aş fi făcut că nu le văd, dar n-am putut, căci tronează, toate douăsprezece, atât de în largul lor la confratele Vienela!

Da, ştiu, nu se zice „confratele” Vienela. Dar care e femininul pentru confrate? Confratelă? Confrăţoaică? Consoră? Consolă? Consorelă? Consuela? Con…?

Mili

Mili, cu sediul blogosferic aici

Am cerut părerea unui amic de-al meu, motanul Pandalie, care cugetă din când în când pe un blog obscur, dar mi-a zis că el nu ştie decât femininul pentru parol, care e parolă, şi pe cel pentru Papă, care e păpiţă (cu p mic, că el e misogin). Păpiţă cu cărniţă, pen’ că el nu e nici vegan, nici vegetarian. Zice că l-a ferit bunul D-zeu de boli din astea, însă mai roade câte un fir de iarbă, că e ţais/fain/mişto/cool să fii omnivor. Şi-ar vrea să ştie ce papă Mili a Renăţicăi, de care tocmai s-a îndrăgostit. De Mili, nu de Renăţica, fiindcă preferă femininele cu patru picioare, sau măcar cu trei, ca Neaga scăunica, care şi-a păstrat locul în inima lui largă, poliamoroasă şi multigamă. Sau multiamoroasă şi poligamă. Gama mi minor, că Mili e încă minoră.

Şi gata, mai departe o să scrie, poate, vreodată, în vreo carte.

Lănţişorul de argint

Ca fapt divers:

Ca noi toţi, am pe facebook o serie de prieteni ale căror postări nu apar înşiruite pe lănţişorul de argint al fluxului meu de noutăţi cu lunile sau chiar cu anii.

Iar în actualul context al protestelor stradale, m-am abţinut, ca românul imparţial, şi să postez pe tema asta, şi să comentez şi să dau like-uri la postările prietenilor mei virtuali din ambele tabere. Nu, nu mi-am „făcut curat” în listă. Atâta vreme când nu devine agresiv la adresa mea din acest motiv, nu vreau să rup relaţiile cu nimeni din pricina convingerilor politice, mai ales că ale mele sunt cum sunt. 😛 😆

Ei bine, în situaţia prezentată mai sus, în flux îmi apare, de vreo trei zile, unul dintre absenţii de până acum. E din acelaşi oraş cu mine, îl cunosc personal (am fost colegi de serviciu), dar facebook-ul nu mi-a mai arătat postările lui niciodată. Şi nici acum nu mi le aduce în flux pe toate, ci numai şi numai pe cele prin care îşi îndeamnă, cu vehemenţă, prietenii să iasă în stradă, sau le oferă filmări „live”. (A mai postat şi altceva zilele astea; o ştiu fiindcă am făcut, de curiozitate, o incursiune pe „peretele” lui.)

Aşa stând lucrurile, nu e oare firesc să mă întreb dacă nu cumva lănţişoriul postărilor pe care mi le pune sub nas sus-numitul program de socializare e din argint calp? Şi nu e firesc să mă întreb cine şi de ce l-o fi falsificând*?


Despre lănţişoare de argint au mai scris şi vor mai scrie şi alţii. Îi găsiţi pe blog la Eddie, în al doilea tabel.


* Ca să n-avem vorbe – termenul e metaforic, ca şi chestia cu lănţişorul de argint.  Nu vreau să zic că postările din flux sunt false, ci doar că algoritmul regimului preferenţial s-a schimbat într-un mod care trezeşte suspiciuni.

Să dau drumul la televizor, să nu dau…?

Să dau drumul la televizor, să nu dau…?

„Pulsul naţiunii” se poate lua şi de pe facebook, ba chiar şi din DEX:

dex

tariceanuDar acu’ mi-s curioasă să aflu ce-o fi zis alde Tăriceanu – deşi s-ar cuveni să traduc ce-au zis alde Dalinar, Kaladin, Shallan
Că, indiferent ce „gaşcă de penali” conduce, io tot din traduceri trăiesc, nu se gândesc niciunii să reducă vârsta de pensionare, s-o repună în vigoare pe aia dinainte de „rivuluţie”. Aici şi acum e mai bine să le dai ajutoare sociale tinerilor, ca să stea degeaba, şi să ţii bătrânii la muncă. E mai bine să nu facă tinerii armata, dar să fie boşorogii mobilizabili până la 62 de ani. Şamd. 😛

Ţara asta are muuulte bube-n cap şi câte-o şleahtă „penală” în fiecare partid. Acu’ e drept că unii dintre „penali” îs mai proşti decât alţii. Că vorba aia, „câinii latră, ursul trece”, dar, când îi vede prea întărâtaţi, ursul dăştept abrogă dracului OUG-ul schimbă dracului traseul. :mrgreen:

Da’ io casc oricum gura de pe margine, lăsându-i pe „tinerii frumoşi şi liberi” (dintre care unii sunt foaaarte zeloşi când e vorba să vâre toţi bătrânii în aceeaşi oală şi să-i împroaşte cu venin) să-şi aleagă viitorul: o dictatură a mieilor, sau o ţâră de anarhie, sau o democraţie revigorată, în care mieii ies şi la vot, nu doar la proteste, sau… etc. Nu pot decât să sper că vor alege unul în care să am parte de pensie.

Cum îţi place banca?

– pentru Jocul Cuvintelor, sezonul 2, episodul 60

Vreau să te-ntreb ceva:
Cum îţi place banca?
Există bănci în parcuri,
bănci de date
şi bănci bogate,
care păstrează banii mei
şi ai tăi,
ca să nu-i ţii în camera ta,
sub saltea
sau sub pernă
Sub pernă poţi să ţii
doar o perlă,
sentimente trase-n sidef
ca să nu fie surprinse
în flagrant, adică aprinse,
gata să plece,
îmbătate cu apă rece
şi de turism amatoare,
să-i spună lumii
ce jinduieşti,
ce te doare,
căci sufletul transparent
e desuet,
sau doar indecent,
şi îi lipseşte tasta „sictir” –
o tastă super,
un zbir
acţionat prin telecomandă,
util în orice etapă,
şi când eşti şervet de olandă,
şi când eşti otreapă,
cârpă de şters pete vechi,
de ciocolată
uitată-ntr-un parc,
pe o bancă
pe care a suspinat cineva…
Cum ţi-a plăcea
banca?
Proaspăt vopsită,
sau scorojită,
plânsă de ploaie în parc?
Sau poate vrei o bancă de date,
cu informaţii despre alte bănci,
mai bogate
în suflete reci,
de sentimente seci,
prelinse de sub pernă
în indiferenţa eternă?

Pavele, cumpără pavele!

Ce glas are vecina din curtea de vizavi de bloc! Ca o trâmbiţă! Şi trâmbiţează în aerul dimineţii de vară, şi aerul intră vibrând pe ferestrele deschise, îţi săgetează auzul, şi deschizi ochii somnoroşi, şi nu te duci să te uiţi pe geam, fiindcă ştii deja ce-o să vezi, adică, deh, ceea ce poţi vedea în fiecare dimineaţă, adică pe coana Gina, în rochia ei cu bretele subţiri, lungă, dar mulată pe sânii bine pleoştiţi şi pe şodurile generoase, care-i susţin mâinile dolofane. Stă în faţa uşii ei, cu şlapii parcă lipiţi de pavaj, de pavajul crăpat din curtea ei. Stă cu ochii pironiţi asupra grădinii ei, din dreapta casei ei. Stă acolo, proptită zdravăn, cu buzele încordându-i-se la fiecare strigăt ca din gură de şarpe:

— Pavele, Pavele! Paveleeee! Băăă, nici aseară n-ai venit cu pavelele! Şi-am făcut economii pentru ele, Pavele! Şi ţi-am dat banii, Pavele! Ca să cumperi pavele, Pavele! Ca să fie grădina frumoasă, Pavele! Unde-s pavelele, Pavele? Că-n fiecare zi îmi spui: „diseară vin cu ele”!

Ăsta e cântecul de dimineaţă, dar te poţi alege şi cu un soi de litanie, dacă treci prin faţa porţii coanei Gina către seară, când e ea acolo, aşteptând, pentru a n-a oară, să vină Pavel cu pavelele.

rosugriDegeaba te uiţi în altă parte, făcându-te că te grăbeşti, coana Gina te strigă, cu trâmbiţa ei, şi ţi-e ruşine să nu te opreşti, şi ea-ţi povesteşte, pentru a n-a oară, cu lux de amănunte, cum a intrat ea pe Internet, ceea ce nu i se întâmplă prea des, şi cum a avut ea noroc, ceea ce iarăşi nu i se întâmplă prea des, şi cum a ajuns într-un loc (un site d-ăla, zice ea) care se numeşte pavconsult, şi cum a văzut acolo o mulţime de pavele decorative pentru grădină, şi cum i-au plăcut ei cel mai mult alea texturate, roşu cu gri, da’ parcă şi  mai mult alea roşu cu galben, că se potrivesc mai bine cu florile ei, şi cum a aflat ea de-acolo că pavele şi piesele de pavaje pot fi de tot felul de forme şi culori, că modelul eko natural permite creşterea firelor de iarbă chiar în interiorul pavelelor, care sunt durabile, mulţumită rezistentei la îngheţ si dezgheţ, la umiditate crescută şi la temperaturi ridicate. Şi că, practic, pavajul nu trebuie nici înlocuit, nici întreţinut cu substanţe speciale, trebuie doar să-l cureţi puţintel şi-atât, şi e uşor de montat şi nivelează spaţiul din gradină cu brio…

Şi de-aia a strâns ea ban cu ban, şi Pavel a luat banii şi-a spus că face el comanda, şi zi după zi o minte că vine seara cu pavelele şi… Şi probabil că beţivul dracului a băut banii, că proastă a fost ea că n-a comandat singură pavelele alea… şi-o trec de ciudă toate transpiraţiile, de parc-ar fi fost la saună, la baia turcească

Aşa că noi, vecinii din vreo trei blocuri, mai deştepţi, am pus mână de la mână şi i-am cumpărat pavelele, ca să scăpăm de trâmbiţa şi de jelaniile ei. Iar ca bonus – şi ce bonus! – ori de câte ori ieşim în balcoane, ne limpezim privirile cu minunata privelişte a grădinii coanei Gina, cu pavele colorate printre flori.

De ce?

De ce scriu pe bloguri în loc să scriu poveşti? De ce ţin lăbuţa pe un banal cubuleţ de ciocolată menaj şi le las altora tortul de îngheţată? De ce desenez câte-o stea în cărbune în loc să pictez întreaga boltă a cerului? De ce mă mulţumesc să-nvârt câte-o figurină pe degete, atât cât se poate într-un articol de blog, în loc să fiu abilul păpuşar care trage de sforile personajelor unui roman? De ce-mi fac jucărie din câte-o frunză de arţar smulsă de toamnă în loc să plantez pomul meu, cu rădăcini în mine, cu o lume imaginată de mine în fiecare miez de fruct cărnos? De ce strâng în pumn câte un singur medalion, când îmi pot făuri o întreagă comoară? De ce nu-mi pun o pilă la mine însămi, ca să-mi schimb năravurile?

Pentru că nu se ştie dac-o să fie un roman de succes?

Nu, nu e ăsta răspunsul, pentru că blogăricioaică de succes se ştie deja că nu-s! :mrgreen:

Şi se mai ştie şi că particip acum, cu articolul ăsta, la al 54-lea episod al jocului cuvintelor (sezonul 2).