Eu şi morile de vânt

După ce-am văzut că ultimul articol premiat la SuperBlog se cheamă „Iubesc să citesc”, am încropit mesajul de mai sus cu gândul să-l pun pe Facebook[1], prin cât mai multe locuri. Însă pe urmă m-am întrebat:

Cine mă cred? Am impresia că sunt buricul pământului, că pot să schimb eu oamenii şi lumea, că le pot impune părerea mea, că-i pot trage, cu vreo forţă fabuloasă, în susul pantei pe care-au început să alunece? Hai să fim serioşi! Nu-i mai bine să-mi văd de belele mele în loc să mă bat cu morile de vânt?

(Uneori am impresia că-ncep să semăn din ce în ce mai mult cu mătuşa Pia. Ea se credea înzestrată cu un soi de drept de veto.)

COMPLETARE:

Recitindu-mi azi această mică tentativă de luptă cu morile de vânt, m-am gândit că, poate, i-aş putea da mai multă amploare transformând-o într-un articol pentru mai sus-pomenitul Spring SuperBlog 2014, şi anume în cel destinat probei sponsorizate de Reeija, magazin online care oferă genti de piele.

Sponsorul vrea să ştie cum pregătim elevii pentru viaţă, iar eu dau următorul răspuns:

1. Pornind de la cele menţionate în prima parte a acestui articol, propun să-i învăţăm pe elevi să fie patrioţi altfel decât urându-şi unul altuia „La mulţi ani!” pe Facebook de 1 Decembrie. Să fie patrioţi iubind limba română, învăţând să gândească româneşte, nu maimuţărind limbile la modă. Nouă, românilor, ne place să citim! Nu iubim să citim! (Şi nici măcar englezii nu iubesc să citească, de vreme ce „to love” înseamnă şi „a plăcea”.) Şi să-i învăţăm să nu le fie ruşine de limba lor! Pentru că… De ce se cheamă concursul ăsta Spring SuperBlog, când nu li se adresează vorbitorilor de limbă engleză? Nu s-ar fi putut chema SuperBlogul de Primăvară? Sau Superblogul din Martie? Etc, şamd.

2. Apropo de „to love”, care înseamnă şi „a plăcea”, să-i învăţăm pe elevi să nu fie superficiali, să aprofundeze lucrurile, să nu se grăbească s-adopte cea mai facilă soluţie, fără să le pese dacă e sau nu corectă.

3. Şi tot pornind de la SuperBlog, şi anume de la faptul că o parte dintre jurii au urcat pe treapta de sus a podiumului articole execrabile, să-i învăţăm pe elevi că, atunci când sunt puşi să dea un verdict de acest gen, trebuie s-o facă cu simţ de răspundere, având grijă să nu promoveze nonvalorile – care şi aşa erau cu nasul pe sus, fiindcă „prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”.

4. Elevii ar trebui învăţaţi şi să nu mai maltrateze animalele, fie ele cu sau fără stăpân. Să fie dezbăraţi de cruzimea şi de răutatea gratuită.

5. Ar mai trebui să-i învăţăm şi se poarte în societate, să nu mai umble pe străzi şi prin mijloacele de transport în comun în grupuri gălăgioase, care-şi fac un titlu de glorie din a striga în gura mare obscenităţi de genul „băga-mi-aş …”.

6. Elevii n-ar trebui să mai iasă de pe băncile şcolii lipsiti de cunoştinţele elementare. De exemplu, la un curs de pregătire organizat de fabrica la care lucrează soţul meu s-au prezentat absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat, care habar n-aveau să facă adunări şi scăderi cu numere cu două sau trei zecimale! 😦

7. Şcoala n-ar mai trebui să fie ruptă de practică. Eu una, după ce am terminat facultatea de mecanică, m-am trezit într-o fabrică în care mi s-a părut că oamenii vorbeau în limbi străine. De exemplu, de strunjire „eboş” n-auzisem în viaţa mea – şi mi-a fost ruşine să spun că habar n-am ce-i aia, aşa că am avut nevoie de câteva zile ca să mă prind că „eboş” înseamnă „degroşare”!

---

[1] Oricum o s-ajungă acolo, prin intermediul acestui articol 😛

___________________

• nota primită: 90 de puncte