Am citit poezia lui Dan, mi-am adus aminte de o fotografie şi nu m-am putut abţine, am încropit un soi de anacondeiere.
Pisica-ţi miorlăie eclectic, sărind peste un fir de lână
Precum un saltimbanc ţicnit, care şi-a cam ieşit din mână,
Pe când tu te holbezi, extatic, la musca ce-ţi înoată-n ciorbă,
Iar la desert încerci să intri, timid, cu câinele în vorbă,
Fiindcă îţi pare explorabil creierul lui de lup idilic,
Iar în privirea lui blajină întrezăreşti ceva sibilic.
Apoi pisica desluşeşte în glasu-ţi un ascuns însemn
Şi în spinare ţi se urcă fără s-aştepte alt îndemn.
– Hai, vira ancora, amice, pare să-ţi spună, cu-a sa coadă,
Spre alt aliniament dă-i bice, că-n locul ăsta am eu treabă.
Textul merge la duzina de cuvinte şi la HAPPY WEEKEND! – Ediţia 39.
ropot de secunde... 
😆 😆 😆
coană matildă doar atât: eu nu mai pot de râs!
ApreciazăApreciază
Asta nu poate decât să mă bucure! 😀
ApreciazăApreciază
stai să vedem ce zice anacondeiatul de azi! 😀
ApreciazăApreciază
deci poza e bestiala. dar si descrierea …au pisicile asa un talent sa obtina ce vor oricat ai vrea tu sa le refuzi… ai subliniat clar asta 🙂
ApreciazăApreciază
Cum spuneam, poezia lui Dan mi-a adus, cumva, aminte de poză, şi meritul e în cea mai mare parte al lui, fiindcă mi-a oferit cuvinte gata potrivite 🙂
ApreciazăApreciază
Abia terminasem de citit articolul anacondeiatului si iata cum un sol veni calare, cu-o naframa-n varf de bat, sa ma anunte ca pisicile sunt stapanii nostri si ai lumii, ca totul se invarte in jurul lor.
Imi vine sa strig vira ancora, balon nesuferit, care acoperi parte din cuvinte!
ApreciazăApreciază
Trage de text în sus sau în jos, şi balonul îşi schimbă locul.
Şi pe mine mă cam enervează balonul ăla, dar deocamdată m-am nici chef, nici timp să caut alt şablon pentru blog.
ApreciazăApreciază
Pingback: Unde dimineţile încep | Alma Nahe
Al meu motan nu-mi da cozi peste ochi si nici in spate nu mi se prea urca dar cand ma vede in fotoliu cu laptopul in fata sare in poala mea 🙂 Si nu se mai da jos pana nu se satura de tors acolo. Nici nu indraznesc sa-l deranjez. Mai bine ma deranjez eu…adica ma chinui ca naiba sa tastez 😉 :))
Sunt stapanii nostri, fara indoiala 🙂
Happy weekend in continuare!
ApreciazăApreciază
Al meu se urcă pe laptop. Sau stă lângă el şi mă altoieşte cu gheara când tastez 😀
Happy weekend!
ApreciazăApreciază
Păcat că e(nu sunt!) în vacanţă anacondele! Ar fi mândră şi de Grişka, şi de dumneata, coană! 😆
ApreciazăApreciază
Cred că şerpoaica dublă e-n vacanţă numai cu scrisu’, nu şi cu cititu’ 🙂 Mi-a lăsat oarece like-uri pe aici ieri sau alaltăieri.
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte | Hipertensiv
…ce de vorbe răsucite şi poveşti cu pisici, şi mai mari şi mai mici. Balonul ăla e un nesuferit oricum, chiar dacă-l trag de coadă, ca pe mâte, desi pe pisicile mele le tratez regeste nu …cum am mentionat acum…
ApreciazăApreciază
Mie-mi plac baloanele de sus, care-mi stau peste planete, de-aia îl tolerez şi pe cel de jos.
Dar poate c-o să-mi schimb totuşi mutra blogului – când o să am timp să mă decid ce altceva s-aleg.
ApreciazăApreciază
Pingback: Duzina de cuvinte- Mâţ şef | Cățărătorii
Poza asta imi aduce si mie de Jami, care atunci cand imi e lumea mai draga si miorlaie pe langa mine..se intoarce si imi baga coada in fata sau imi da una peste ochi cu ea. si asta de cele mai mul;te ori cand sunt la calculator! :))))
ApreciazăApreciază
😆
S-ar părea că neamul pisicesc are o grămadă de apucături haioase (sau enervante, depinde în ce toane eşti! :P) comune, la care se adaugă particularităţile (şi ele haioase) fiecărui miorlăitor în parte 🙂
ApreciazăApreciază