De ce vă legaţi la cap fără să vă doară?

„Scrie un articol în care să-ţi verşi amarul vis-a-vis de anostele tsunami-uri de articole publicitare, povesteşte-ne experienţa ta nefastă (asta e ideea) din te miri ce campanie; zi-le, Loredana, despre Morgana social-media şi neverending-urile concursurilor din blogosferă. Cel mai bun articol primeşte bani de-o apă minerală şi-o măslină în Fratelli, respectiv 150 RON. Atâta doar, să-ţi închei pledoaria cu fraza „Articolul participă la concursul „Mai scrieţi şi gratis, mno!”, organizat de Cudi & Ketherius”, cu link spre fiecare dintre cele două bloguri.”

Am pus link către locul unde se organizează concursul pentru cazul că vrea cineva să participe. Pe mine personal nu mă interesează. Pentru simplul fapt că ridică o falsă problemă: „amarul vis-a-vis de anostele tsunami-uri de articole publicitare”.

Păi, dragi cititori de bloguri „amărâţi”, din cât de mare e blogosfera asta, cum de vă loviţi voi tocmai de articolele publicitare? Dacă nu vă plac, cine vă pune să le citiţi?! Sunteţi atinşi de vreun soi de masochism bloggeristic?!

Ignoraţi ce nu vă place, oameni buni! Sunt atâtea alte bloguri care nu fac reclame! Umpleţi-vă timpul de prisos cu ele. Intraţi pe site-urile unde se poate citi literatură online, sau de unde o puteţi descărca. Uitaţi-vă la filme! Ascultaţi muzică!

De ce trebuie să citiţi articole publicitare dacă nu vă plac? De ce vă legaţi la cap fără să vă doară? Faceţi ce vă place şi lăsaţi-i pe alţii să facă şi ei ce le place – sau ce sunt nevoiţi să facă pentru a-şi rotunji veniturile, că doar nu fură pentru asta! E uşor de spus „Mai scrieţi şi gratis, mno!”, când ai buzunarele pline! Dar v-a trecut prin cap că autorii advertorialelor probabil nu le au? V-aţi gândit că  scrierea advertorialelor e o muncă şi că ruşine e să furi şi să cerşeşti, nu să munceşti?

Eu una primesc felicitări când anunţ că am mai tradus ceva, deşi fac acelaşi lucru ca autorii advertorialelor. Scriu pentru bani. Traduc orice pentru bani.  Am tradus cărţi pe care altminteri nu le-aş fi citit nici în ruptul capului. Clientul nostru, stăpânul  nostru – zicala asta vă e cumva cunoscută? (Şi, apropo, am făcut un calcul şi am constatat  că traducerile literare sunt mai prost plătite decât cele mai prost plătite advertoriale. Numai că e greu să găseşti de scris 300o de pagini de advertoriale pe an! Altminteri m-aş reprofila. 😛 )

Revenind la subiectul propriu-zis, blogul e casa virtuală a fiecăruia şi fiecare scrie acolo ce vrea! Şi nu obligă pe nimeni să-i treacă pragul!!!Aşa că…

Ce vă pasă ce fac  alţii în casele lor? Vedeţi-vă fiecare de blogurile voastre, de preferinţele voastre! Şi, dacă vreţi să-i faceţi blogosferei româneşti un serviciu, construiţi, nu criticaţi! Creaţi, nu plângeţi pe umerii cititorilor voştri, care, de cele mai multe ori, nici măcar nu sunt acolo!

Cât despre nemulţumirile vizavi de concursurile şi campaniile din blogosferă… Ce, la astea vă obligă cineva să participaţi? Iar dac-aţi participat şi v-aţi ars într-un fel sau altul, de ce vă miraţi? Aţi uitat pe ce lume trăţi? Sau vă închipuiţi c-o puteţi schimba lamentându-vă?