Crutoane şi creioane

Acest titlu de psi-luneală m-a dus cu gândul la o parodie care m-a amuzat în tinereţe:

Guerlain a botezat parfumul cu chiloţi
“Voila pourquoi j’aimais Rosine” fără chiloţi…
… etc

Nu vedeţi care e legătura?

Păi, uite, eu m-am gândit să iau crutoanele şi creioanele şi să i le aplic în acelaşi stil – fie-mi iertat! – Luceafărului lui Eminescu. Dar nu intenţionez să transcriu aici toată parodia rezultată, o să mă rezum la o mostră:

Iar ea, vorbind cu el în somn cu crutoane,
Oftând din greu suspină cu creioane:
– O, dulce-al nopţii mele Domn cu crutoane,
De ce nu vii tu? Vină cu creioane!

Cobori în jos, luceafăr blând, cu crutoane,
Alunecând pe-o rază cu creioane,
Pătrunde-n casă şi în gând cu crutoane
Şi viaţa-mi luminează cu creioane!

Apoi, prin asociaţie de idei, de la Eminescu ajung, via „Împărat şi Proletar”, la:

Crutoane – pâinea uscat-a bogatului;
Creioane – deliciul săracului,
ros în dinţi
de poeţi făr’ de-arginţi.

Oricum, pe mine nu m-au tentat niciodată crutoanele, dar încă-mi mai plac creioanele, deşi acum tropotesc pe taste când vreau să-mi plantez visele-n glastre…