O vorbă bună

povestire publicată în Curierul Naţional nr. 1464 / 12.1995
(la rubrica “Revelionul copiilor”)

Era o amiază rece şi umedă, prea puţin înviorată de lumina lăptoasă pe care soarele de decembrie o impregna în ceaţa cu aspect de calup vâscos, pe fundalul căreia se conturau nesigur, ca nişte braţe disproporţionate, înlemnite într-un gest implorator, crengile înălbite de promoroacă ale copacilor de pe partea opusă a străzii aproape pustii.

Proţăpit lângă poartă, Gore le privea cu simpatie, căci i se păreau deprimate şi vulnerabile, aidoma sufletului lui mohorât, covârşit de singurătatea care îl despărţea de lume ca un linţoliu alb…

Citiţi continuarea aici.