Delir cu lună (glosă)

VeroVers

am decupat luna de aici

Cutreierând printre hârtoape,
Implor, cu lupii împreună:
Să vină nori, luna să-ngroape!
Să-mi piei din ochi, lună nebună!
Astrule orb, chemare tristă,
Lumina-ţi de-mi strecori sub pleoape,
Am lac de lacrimi în batistă,
Departe-mi e ce-a fost aproape.

Mă cheamă… nu ştiu ce mă cheamă.
E dor, e vis, e nebunie?
În minte-mi intră fără teamă.
E-a lunii rază,-n agonie?
E o lumină surghiunită,
Prin neguri crâmpoţită-n şoapte,
Zdreanţă de zi nelegiuită
Cutreierând printre hârtoape?

O simt ca pe un soi de tropot,
E blasfemie şi sudalmă,
Şi-not în sunete de clopot,
Şi-apoi îmi plânge luna-n palmă.
Şi-mi este sete, şi mi-e foame,
Şi parca-aş vrea să muşc din lună,
Rup carne din ideograme,
Implor cu lupii împreună.

Dar nimeni nu mă înţelege,
Mi-e vorba urlet frânt în şapte,
Lumina mi-e fărădelege,
Iar negura-i un fel de lapte
Supt dintr-un sân de piatră seacă
Care m-apasă peste pleoape.
Şi-apoi curg raze…

Vezi articolul original 283 de cuvinte mai mult

Duzină trasă de păr către rimă

Duzina:

secretul, alambicat, zebra, varsat, justitie, impanzit, sacrament, rocada, mozaic, lazaret, cipilica, fuziona

Rima:

În mintea-i, zebră cu dungi de talent,
Rocadă între mozaic şi sacrament
Făcea poetul, de angoase împânzit,
Considerând cuvântul îmblânzit
Când strecura, în vers alambicat,
Justiţie chioară şi puroi vărsat,
Şi-n lazaret pe sine se clona,
Când un secret cu cipilica-i fuziona
Secretul lui de geniu ne-nţeles
Îngrămădit în moţul unui fes.

1894 (Nostalgie de toamnă)

Ivan Şişkin – Toamnă, 1894

VeroVers

Atunci planeta-a altora era:
A unor oameni ce-s acum pământ.
Însă, în anii-aceia luaţi de vânt,
La fel, în toamnă, frunza-ngălbenea.

E vremea tăvălug neschimbător:
Toamna pictează lumea, an de an,
’Naintea frigului din iarnă, avan
În oasele din trupul pieritor.

28 septembrie 2014 (versuri inspirate de articolul lui g1b2i3)


Despre toamnă au mai scris şi alţii. Îi găsiţi aici.

Vezi articolul original

Mireasa Vântului Stelar

– pentru Jocul Cuvintelor, sezonul 2, episodul 56

Lady-in-white

Prin lumi de vis păşeşte, albă, mireasa Vântului Stelar,
Femeie de vis, în vise pierdută, visând în aer inelar.
Şi vântul nebun valsează cu falduri, şi ea-şi ascunde sărutul cu braţul,
Şi-mbrăţişează albul văzduhul, şi-n alb îşi zbate iubirea nesaţul.

dublu

Şi totul e straniu în ochii lui mari, ea vine în albe cascade de falduri,
E una, sunt două unite-ntr-un val, şi Vântul ia valul cu sine-n înalturi.

Despre impermeabilitate şi contopire

– pentru Jocul Cuvintelor, sezonul 2, episodul 56

Sunt un trup impermeabil
la furie.
Furia (a ta, a lui, a ei,
a voastră, a lor)
nu trece prin mine, ci
mi se lipeşte de faţă,
rămâne acolo,
ca un afiş
pe care-aţi scris toţi:
DUŞMAN.

Nici furia mea nu trece
prin mine.
Rămâne în mine,
ca un cleşte cu ţepi,
ce mă străpung cu clinchet
surd, de suferinţă,
ca sfeşnicul în care-a murit
lumânarea,
lăsând să mocnească
un muc mic,
nemuritor şi… fierbinte,
care, dintre atâtea cuvinte,
nu ştie decât unul:
DUŞMANI.

Sunt un trup cu mufă,
care-mi uneşte interiorul
cu exteriorul,
dacă şi numai dacă
plăteşte cineva taxa de cuplare –
adică o bancnotă cât un capac
de tomberon
în care poţi s-arunci un om.

N-a plătit-o nimeni.

Aşadar încă nu s-a întâmplat,
dar ştiu c-aş deveni hipodrom,
pe care ar alerga
DUŞMANUL din afiş
şi cei din carnea mea,
contopindu-se
într-un soldat al sorţii…

Şi oare cine-ar fi
mortul… sau morţii?

Umbră şi parfum

Era o umbră în tablou,
Informă pată cenuşie,
Vârtej de mâini peste o ie,
Fugind în jos şi-n sus din nou.

Dar de sub vraja lor umbrită,
Se-ntrezărea al iei râs
De flori cusute cu-n surâs –
Parfum de fată-ndrăgostită.

Chiar nu ştiam ce să scriu despre umbra din tablou, dar am amestecat-o cu parfum de ie şi-am încropit un soi de poezie. 🙂

Nu mai pleca!

Versuri peste care se tot aşterne praful, de 39 de ani încoace…

VeroVers

 Fotografie preluată de pe Hopa.ro
.

Motto:
„A-ţi fi frică înseamnă să iubeşti viaţa.
Paulo Coelho

.  .  .

Sunt singură, mi-e frig şi frică.

Mi-e inima cât o furnică

Şi-aş vrea să plâng, şi nu pot plânge,

Şi frica-n cleşti de fier mă strânge.

De ce mi-e frică? Nu-ţi ştiu spune.

Sunt multe temeri fără nume!

Primejdia în jur planează.

Ştiu, simt că-n juru-mi gravitează!

Mă tem c-o năvăli deodată,

Simţi-voi gheara-i cum mă-nşfacă…

O, nu lăsa să mă cuprindă

Pericolul ce stă la pândă!

 .

O, vino! Strânge-mă în braţe!

Alungă-mi teama. O poţi face.

Sunt singură când nu-s cu tine.

O, vino! Stai mai mult cu mine!

 .

Văd c-ai venit. Dar vrei să pleci.

Şi-ai ochi străini şi reci… prea reci!

 .

Eu singură-s. Mi-e frig. Mi-e frică.

Mi-e inima cât o furnică.

Primejdia în jur planează.

Ştiu…

Vezi articolul original 219 cuvinte mai mult

Caietul pătat

„Caietul pătat” ar putea fi numele unui ciclu de poezele, care ar putea începe, dacă nu cu asta, atunci cu cea de mai jos:

Aici, pe caietul acesta pătat,
mi-s slovele semne amare.
Cuvântul îmi piere, neascultat,
şi lumea mă strânge, mă doare.

Nu pot avea glas auzit şi-nţeles,
urechile voastre sorb doar vorbe strâmbe,
neghiobii pe alţi neghiobi i-au ales,
pe urmele lor le place să umble.

Şi-aş vrea să mai spun, dar ce să mai spun,
o gloată stupidă îşi dă sieşi premii,
oricine n-aplaudă e inoportun,
prostia-i pecingine peste milenii.

Însă, din câte mă cunosc, probabil că n-o să fie decât numele unei simple idei moarte în faşă, că nu degeaba îmi spunea tata „hahi” – de la hahaleră… 😛

O stea…

Despre stele au scris (şi sper că vor mai scrie) azi câţiva oameni. Îi găsiţi aici, în tabelul lui Eddie, stând lejer, căci jocul/clubul pare în declin…

Şi, tocmai fiindcă e loc berechet, m-am gândit să mă înscriu şi eu, c-o reblogare (c-atât îmi permite timpul).

Like-uri şi comentarii puteţi adăuga – dacă e cazul – la articolul original.

VeroVers

imagine preluată de aici

Povestea parfumată, jocul iniţiat de Mirela, mi-a adus azi aminte de un moment din tinereţe, când cineva s-a tot străduit să mă convingă că fără rime e mai uşor să-ţi reverşi sentimentele, ceea ce a avut drept urmare scrierea unei poezii despre o stea în cele două variante care urmează.

.

În serile când eşti departe,

Pe bolta cerului tu cată

O stea ce-ţi va luci aparte

Şi înspre ea cu gândul pleacă.

 .

Să ştii că steaua îţi zâmbeşte

Aşa cum eu zâmbesc spre ea.

Steluţa-aceea licăreşte

Cuprinsă de privirea mea.

 .

E o sclipire, numai una,

Din infinitul înstelat;

Afla-o-vei întotdeauna

De-nalţi privirea, deîndat’.

 .

Vom fi atunci din nou aproape,

Acolo, sus, pe-a noastră stea;

Vom fi trecut şi munţi, şi ape

Zburând cu gândul către ea.

 .

Iar dacă mica stea păleşte

Spre ea când ochii ţi-i ridici,

De-oriunde-ai fi, aici grăbeşte –

Vezi articolul original 182 de cuvinte mai mult