Zbor de mină

VeroVers

brand„M2-Mortar” de Curiosandrelics – via Wikimedia Commons

Pe mine, când nu eram decât o mică mină,
m-a azvârlit un brand, deodată, în lumină,
şi m-am simţit atunci rachetă, brusc vedetă,
sub caldul duş al razelor de soare statuetă
încremenită-o vreme-n timp, captivă-n clipă,
ţestoasă zburătoare privată de-orice-aripă,
şi-apoi căzută, bombă,-n depresie, cu jale,
fiindc-am a aflat că tehnica a pus o cale
a morţii în acea cutie care, vai, am fost.
Am fost metal menit să ceară, cu sinistru rost
şi profitând de orice neatenţie divină,
o jertfă grea de viaţă, vise şi lumină,
printr-o explozie de iad, ca o aniversare
a urii care-nşiră morţi, dar care nu mai moare.

18.09.2015


Cele 12 cuvinte îngroşate vor fi incluse probabil, de alţii, în texte mai optimiste, înscrise aici, în tabelul unui joc în care orice nou participant e bine-venit.

Vezi articolul original

Sunt hater!!!

NU mă bag în concursul lui Dianaticus Cudi (apelaţi la jupânul Google dacă nu ştiţi despre cine vorbesc), dar hater sunt (deşi detest termenul ăsta de împrumut). Adică:

  • mă urăsc pe mine, nu atât fiindcă m-am înscris la un concurs cu premiu de popularitate, ci mai ales fiindcă mi s-a năzărit să-ncerc să-l câştig adunând comentarii la articolul participant;
  • îi urăsc pe ăia care îmi dau like-uri la milogelile de pe bloguri şi de pe FB, în loc de comentariile pe care le cerşesc.  Ori sunt grei de cap, ori le place să mă vadă milog şi să mă oftice, ori nu citesc, da’ laikuiesc tot ce nimeresc.