Un pod fără sfârşit

Un moment surprins şi întipărit în memoria telefonului (mai nou, fotografiez când simt nevoia să aplaud la scenă deschisă natura – sau Creaţia fără cabină de montaj) s-a potrivit cu tema jocului cuvintelor: „un pod fără sfârşit”.

Cu o asemenea anvergură, fireşte că, din balcon, nu l-am putut cuprinde în cadru, dar toată lumea ştie că podul ROGVAIV n-are sfârşit. Şi nici început. Punctul de pornire şi destinaţia îi lipsesc cu desăvârşire.

Oare greşesc spunând că faptul e.… simptomatic? Că nu-ţi trebuie vreo calificare specială ca să-ţi treacă prin cap că e vorba de un criteriu ce defineşte fantasma? Fantasma fascinantă*?


* Văzduh perturbat spre a se înrudi cu fascinanta Fată Morgana, fascinantul curcubeu e pod celest peste „apa morţilor”, trasat cu viteza optimismului de aripa albă a unui înger care nu ştie să moară, ci doar să străbată un purgatoriu acvatic, plătindu-le un tribut efemer refracţiei, reflexiei şi difuziei.

Anunțuri

Duzina de cuvinte: Înainte şi după… inspiraţie

Cioburi de chihlimbar

ÎNAINTE:

Deschid fereastra. Îmi place să stea deschisă, cât încă îmi mai pătrunde-n casă, în căuş de vânt blând, miros de frunză. Dar, odată cu el, nu intră nici măcar un mugur de idee, nici măcar o frântură de vers, aşa cum am sperat ieri, în fine, azi-noapte, c-o să se-ntâmple-n dimineaţa asta, dacă mă uit cu dor şi jind spre soare.

E linişte, afurisita de inspiraţie nu vrea să vină. Şi de data asta nu plagiez, nu pot să plagiez. Împrejurările mă obligă să renunţ – temporar, nu vă bucuraţi! 😛 – la acest nărav statornic, fiindcă în seara asta o să mă culc devreme, iar mâine o să plec de-acasă cu noaptea-n cap şi o să urc pe-ntreaga scară a timpului zilei fiind departe de aşa-zisa lume virtuala a blogărit-ului.

Dar nici să nu scriu nimic nu pot, îmi pare rău…

Vezi articol original 237 de cuvinte mai mult