Călătorind

Călătorind. Călătorind prin viaţă. Fără bagaje stânjenitoare de genul nevestei, copiilor, prieteniilor sincere, scrupulelor. Aşa a ajuns la 82 de ani, o vârstă la care, deh, ţi se întâmplă să te descrie unii cam aşa:

Însă lui, desigur, nu i se potriveşte: nu e aristocrat, ci doar fraudocrat; averea lui nu datează nici măcar de două decenii şi, pentru el, orice are importanţă. A avut grijă s-ajungă cetăţean canadian. Îi plac băncile din Occident, le consideră mult mai sigure (chiar şi pe cele din parcuri!), îi plac spectaculoasele stranietăți ale lumii de dincolo de ocean…

Această prezentare necesită JavaScript.

… Şi-i plac fetiţele dulci şi vinurile demiseci din patria mumă – de la porţile Orientului. Toate vinurile (plus alte derivate deţinătoare de alcool), dar nu toate fetiţele. E topit numai după doamna Lili – pe lângă el o fetiţă, la cei 38 de anişori ai ei.  Cu ea încă mai poate să danseze, cu ea ar vrea să valseze în umbra morţii, fapt pentru care ar răsplăti-o, trecând-o, pe ea şi numai pe ea, în testament. Căci cu ea şi numai cu ea ar fi dispus să se-nsoare acum, la sfârşitul călătoriei.

Dar asta cu nişte condiţii: dacă şi numai dacă renunţă la toţi hăndrălăii ei, la vrăji şi la Mâţa Neagră.

Cam multe renunţări, îşi spune doamna Lili, revoltată. Şi tulburată în acelaşi timp. Căci, călătorind cu Boşorogul în aceeaşi barcă, ar putea încălca intedicţia o dată şi bine, încropind o vrajă care să-i imprime călătoriei lui către lumea de dincolo o viteză superluminică. Numai că, întreabă imaginile trimise în mintea ei de Mâţa Neagră – unde ea însăşi e o pisică mare, având coada împodobită cu un lanţ de aur de care-atârnă fostul adăpost de tablă al unor bucăţi de peşte conservat, ţi-ai putea continua călătoria pe drumul vieţii trăgând după tine tinicheaua morţii lui, chiar dacă nimeni în afară de noi două nu i-ar auzi zăngănitul?


Şi, cu aceasta, v-am prezentat şi ultimul personaj al miniromanului pe care voi încerca să-l ţes peste urzeala SuperBlogului.

Iar despre călătorii de diverse soiuri au mai scris şi alţii. Găsiţi toate linkurile în tabelul lui Eddie.

E toamnă iar…

 

E toamnă iar… Anul e un partener previzibil. Fără mutări surpriză. Le repetă conştiincios, nu te face niciodată mat.

Şahistul zâmbeşte, amuzat de propriul său gând, şi se ridică încet de pe bancă, plimbându-şi privirea în lungul aleii. Oameni ioc, flori puţine, sărăcăcioase…

      

În parcul din urbea lui provincială, toamna miroase a pustiu.

Mda, îşi spune, dar… Doar n-am venit în parc să fur flori. E piaţa plină.

În piaţă, toamna miroase a culoare.

Însă Şahistul nu vrea să cumpere flori. Ar fi un gest banal, previzibil. Şi el vrea s-o facă pe doamna Lili mat.

A cunoscut-o la Lacul Sărat (ea îşi adusese la tratament bunica, el îşi însoţea tatăl), într-o toamnă cu miros de nămol, de sare şi de benzină. Maşina lui era albă, a ei era roşie…

Roşie ca focul pasiunii care i-a unit în vreme ce-au admirat împreună înserarea, lacul pustiu, dărăpănăturile, construcţiile neterminate, câinii vagabonzi…

 

Această prezentare necesită JavaScript.


Oare ce i-ar putea dărui în amintirea acelei toamne peste care s-au aşternut alte nouă? În amintirea parfumului ei deosebit?

Parfum… Da, o sticluţă de parfum cu efluvii de toamnă pastelată, plină de căldura pasiunii…

Mda, dar parfumurile sunt scumpe, şi el are o familie de întreţinut, copii nu sunt încă destul de mari, încă mai e dator să le plătească pensia alimentară.

În schimb, Colecţionarul are parfumuri. Colecţionează şi aşa ceva. Oare ce nu colecţionează omul ăla?

Femei. Asta nu colecţionează. Se mulţumeşte, şi el, tot cu doamna Lili. Care, în schimb, colecţionează bărbaţi!

Însă Colecţionarul ar vrea s-o cucerească. Definitiv. S-o cucerească ei doi. La urma urmelor, un menaj a trois ar fi de preferat harababurii din viaţa ei de acum!

Aşa că i-ar putea oferi un cadou împreună. Colecţionarul a făcut deja trei propuneri:

Această prezentare necesită JavaScript.

Iar el, Şahistul, ar trebui s-aleagă. Să aleagă parfumul. El, pentru care parfumurile sunt o necunoscută! Şi să-şi aleagă viitorul, încă şi mai derutant decât parfumurile! Pentru viitor, variantele nu sunt doar trei, ci patru:

  1. doamna Lili lăsată de capul său, femeie a tuturor bărbaţilor pe care şi-i doreşte, împărţindu-se între ei aşa cum doreşte;
  2. doamna Lili numai pentru el şi Colecţionar;
  3. doamna Lili numai pentru el, făcută mat printr-o mutare ingenioasă;
  4. doamna Lili dispărută din viaţa lui de funcţionar liniştit, cu un post călduţ la Casa de Pensii, cu existenţa măcinată numai şi numai de partidele de sah.

Dar o partidă de şah e floare la ureche pe lângă partida asta, pe care-o joacă cu viaţa, în care cel mai fericit rezultat nu poate fi decât … pat.

Patul doamnei Lili, îmbibat, pentru el, un bărbat de 50 de ani care se crede raţional, cu mireasma primăverii… Numai în sufletul lui e toamnă. E toamnă iar… Zi după zi…


Înscriu această descriere a Şahistului, al cincilea şi penultimul personaj al viitorului meu roman superblogărit, în tabelul Mirelei, alături de alte articole dedicate toamnei şi parfumurilor ei.

 

Duzină de cuvinte – De dragoste şi despre Mâţa Neagră

Duzina de cuvinte” îl inspiră pe  Poetul Nebun de multă vreme. E drept că n-a fost pe fază de la începuturi, i-a scăpat prima ediţie, dar, de la a doua încoace, urmăreşte jocul cu religiozitate.

Aşa se face că astăzi, inspirat de aceleaşi 12 cuvinte care le-au fost muze tuturor „duzinarilor” înscrişi în tabelul lui Eddie, i-a dedicat doamnei Lili o scurtă poezie (nu din cale-afară de reuşită, dar, eh, intenţia contează):

Mi-am înfrânt, iubito, lenea, iar şi iar,
De câte ori sorbit-am vinul din pahar.
Şi-apoi: START! A început o viziune
Destul de bizară, ţi-o spun pe bune:

Eram furtun, zău, şi-n diagonală
Traversam o pagină albă, goală.
Lungan îngâmfat, mă credeam şef de clan,
Măreţ dictator zi de zi, an de an.
Dispreţuiam, trufaş, munca-n echipă,
Pân’ ce-am fost tăiat c-o foarfecă,-n pripă.
Iar când îmi jeleam făptura debilă
M-ai strâns, iubito,-n doi colaci, cu milă.

Şi-aşa învăţat-am că dragostea ta
Îmi poate reface şi dubla viaţa!

 

Furtun, furtun, cugetă Mâţa Neagră a doamnei Lili, ascultându-l şi – vă rog să mă credeţi! – înţelegându-l pe Poetul care declamă cu aplomb şi pasiune, tot atât de gălăgios ca o echipă de muieri bârfitoare – cele patru vecine de apartament care se autoinvită la o cafea şi la un pahar de vorbă, în chip de combinări de patru luate, de regulă, câte trei. Una e mereu omisă, rezervându-i-se un rol măreţ, de creatură pe care-o foarfecă, fără milă, cuvintele micului clan de ţaţe prezente, sub bagheta de dirijor îngâmfat a gazdei.

Iar doamna Lili – iarăşi vă rog să mă credeţi! – recepţionează întotdeauna gândurile pisicii. I se conturează în minte sub forma unor imagini, uneori animate, care umplu treptat o pagină după alta, înşiruindu-se, cel mai adesea, în diagonală. Şi, în actuala viziune emisă de bătrâioara felis catus (pe negritura deprinsă de de zece ani cu torsul o cheamă Felisca şi i se spune, pe scurt, Fely), apare furtunul unui irigator vechi, ridicat de doamna Lili la rangul de şarpe târât manual prin apartament şi fugărit per [patru]pedes de mâţa încântată, care ştie, din start, că va fi lăsată să-şi înfigă în el ghearele şi colţii.

Furtun, repetă Fely, şi peste obiectul adus de ea în mintea colocatarei sale bipede cade o umbră tuciurie, înainte de a fi sfâşiat de un atacator nevăzut. Fiindcă Mâţa Neagră nu-l poate suferi pe Poetul Nebun. Pentru simplu motiv că individul o ignoră aproape cu desăvârşire, iar în rarele cazuri când e nevoit să se refere la ea o numeşte taraploşniţă!

Duzina de cuvinte: Fantezie pseudo-culinară cu un vârf de cuţit de ingrediente sadice

(Elucubraţia nr. 1 pentru tastatură şi mouse)

Când gelozia ei lăsată la fezandat a-nceput să duhnească prea tare, Maia Pos nu şi-a mai înăbuşit pornirile ucigaşe care-o îndemnau să-şi dea cea mai bună prietenă – noua amantă a adoratului ei soţ – cu baiţ în loc de ruj, de rimel şi de fard de pleoape şi de obraji, să-i îndese fructe glasate în nări şi-n urechi, s-o fiarbă la foc mic ca să vadă dacă-i putea carameliza zahărul din sânge, sau măcar să-i facă trampa cu fostul său iubit Julien Turnedo, ca să muşte sadicu’ ăla din sânii stricatei ca dintr-un antricot… După numai câteva ore de frământare neîntreruptă, şi-a dat frâu liber, a deschis laptopul şi s-a apucat să descrie toate astea – şi multe altele! – cu lux de amănunte şi cu înflorituri. Şi scrie de vreo trei luni, convinsă că lucrează la un prim roman dintr-o trilogie de mare succes!