Instantanee – de undeva, de cândva (1)

Instantaneu dintr-o lume imaginară, inspirat de cuvintele jocului de-a duzina şi de o imagine. (Şi de Vienela, care mi-a făcut poftă de scris, aşa că mi-am furat din timpul rezervat pentru altceva!)

saşiuUndeva, mai sus de lunca legată de râu prin jurământ imun la rugina vremii, vântul în trecere fără răgaz printre crengi călăuzeşte umbra unei flori de catalpa în dans lasciv peste un pisoi albicios, saşiu fiindcă-şi face privirea tunel către izul de must al muscoiului beţiv, negru ca un tăciune cruţat de văpaie, poposit pe vârful nasului său tocmai acum, când e dărâmat de oboseală după ce-a fugărit, fără cine ştie ce succes, tot ce mişună prin iarbă.

Reclame

Din nou despre Calmy

Fiindcă acolo unde apare o pisică se strâng întotdeauna mai multe, continui şi eu povestea lui Calmy – de unde a lăsat-o Vienela. 🙂

… e atât de stranie, iar auzul Carminei e atât de fin…

— Motan prost! se încruntă ea, fulgerându-l pe Gustav cu privirea. Nu ţi-am spus că, dacă îi dai cuiva sfaturi, devii răspunzător de soarta lui? Acum trebuie să plece cineva cu tânărul Etui Calmar Eter! Hotărăşte cine pleacă, tu sau unul dintre fraţii tăi gemeni – cum aş prefera eu. I-l dăm pe puturosul de Ernest, sau pe hoţomanul de Frank? Şi, apropo, pe ăia micii, pe care i-a născut ieri Pufoasa, o să-i botezăm Etui, Calmar şi Eter.

— Dar eu… eu nu…, se bâlbâie Calmy, în timp ce Gustav miorlăie indignat – pesemne de ambele hotărâri luate de fioroasa lui stăpână.

— Tu, băiete, faci ce-ţi spun eu! se răsteşte Carmina. Dacă vrei să capeţi ce-ţi doreşti.


Povestea are o continuare aici. Oricine poate continua, sau în poate da poveştii o altă întorsătură, din orice alt punct doreşte, scriind un nou episod (între 50 şi 150 de cuvinte).

Veacul nostru

Mustăţi lungi, gheare lungi

Veacul nostru, al pisicilor, e mai scurt decât al vostru, al bipezilor.

Mai lung decât veacul vostru  e veacul pisicilor imaginare.  Unele, ca Mister, vor trăi probabil mult de-un veac de-al vostru.

Pisici imaginare are şi Vero – pe Pandalie şi pe Mitrea. Primul nu locuieşte doar pe blog, ci şi într-o carte. Al doilea se mulţumeşte doar cu blogul.

Însă nu se ştie cât de lung e veacul pe care li-l poate oferi o biată mâzgălitoare pe spaţii albe, ca Vero…

Oricum, într-un spaţiu din ăsta alb locuiesc şi eu – cu numele uşor schimbat, numai că Vero e mai puturoasă ca o pisică, mi-a abandonat povestea– şi mă tem că abandonată va rămâne, în vecii vecilor… Mi-atât de ciudă că mă ia somnul!

Dar nu mă culc înainte de a lăsa un link în tabelul lui Eddie– al doilea (al doilea tabel, nu…

Vezi articolul original 9 cuvinte mai mult