Taifas

TIGRESA (cu capul sprijinit pe spatele primitor, pufos şi mătăsos al Negresei şi cu ochii pe jumătate închişi, cântă încetişor, torcând un pic după fiecare strofă, probabil fiindcă simte nevoia unui refren):

Zână albă, zână mică,
Călătoare printre stele,
Nu ţi-e niciodată frică
C-o să te pierzi printre ele?

Nu mai sunt atât de mică.
Şi nu-s zână, sunt o zee,
Sunt isteaţă şi voinică,
Şi cunosc Calea Lactee.

Şi să ştiţi că nu-mi pierd drumul
Nici măcar în miez de noapte,
Căci mirosuri cu duiumul
Mă conduc spre miez de lapte!

În cele şapte zile ale Festivalului Laptelui Brânzit, cântecelul ăsta răsună în toate cotloanele Cetăţii Şoarecilor, iar tânăra şoricioaică albă care joacă rolul zânei dansează pe o scenă din brânză şi-i dăruieşte fiecărui fan al ei câte-o prăjiturică frumoasă şi gustoasă, cu miez de lapte

Şi se spune că, pe urmă, toţi şoarecii care s-au îndopat cu brânzica asta plină de calciu şi fosfor sunt mai deştepţi („calciul e bun şi pentru creier, nu doar pentru oase” – aşa se zice) şi, din păcate, mai greu de vânat…

NEGRESA: Ei, mie-mi plac şi oasele, şi şoarecii…

TIGRESA: Ştiu, când furi picioare de pui mănânci repede-repede toată carnea, ca s-ajungi la os…

NEGRESA: Eu nu fur, draga mea… Iau tot ce lasă bipezii pe masă…

TIGRESA: Nu lasă pentru noi, n-ai văzut că de fiecare dată se supără…?

NEGRESA: Dar nu-i ţine mult, torsul nostru suav şi ochii noştri verzi alungă orice supărare… În plus, e vina lor că nu ţin şoareci în casă… De-aia suntem nevoite să vânăm ce putem, picioare de pui şi alte alea… (Cască, şi Tigresa îi urmează exemplul. Apoi îşi plimbă limba peste bot cu încetineală nostalgică şi reia conversaţia miorlăită): Tu, Tigreso, da’ cetatea aia a şoarecilor din povestea ta chiar există? Şi, dacă există, ai idee cât de departe-o fi? Că mi-ar plăcea să gust din şoricioaica albă, şi mai sunt şi fan brânză pe deasupra…

TIGRESA (oftând pisiceşte): Eiii, draga mea, cred că e numai o poveste, şi-atât. Însă miezul de lapte chiar există, şi e delicios, că de-aia mi-am şi amintit povestea…

NEGRESA (dându-şi urechile pe spate): Există? Şi ştii că e delicios? De unde ştii?

TIGRESA: Bipezii au uitat o cutie deschisă, pe jumătate plină, pe masa din bucătărie… M-am ospătat înainte de a veni să moţăi aici… (Îndatoritoare, cu ochii la ghearele care-ncep să iasă de sub perniţele Negresei): Dar a rămas şi pentru tine, deşi nu chiar atât de mult cât am mâncat eu… Du-te repede, până nu se-ntoarce vreun biped acasă!


  • Taifas inspirat de „miez de lapte” şi  destinat  celei de a cincea probe a concursului SuperBlog 2013 (la care sunt luate în considerare şi comentariile, de aceea îi rog pe cititori să-şi spună părerile)
  • Sponsor:  Delaco 
  • Fotomodele: regretatele Tigruţa şi Negusa; îmi place să cred că acum se delectează cu miez de lapte în raiul pisicilor 🙂

Curaj

Ca să continui cu SuperBlogu’, am nevoie de curaj – în lupta mea inegală cu timpul. Şi, iată, am găsit de unde să mă aprovizionez 🙂

____________________________________________
Clic pe poză ca să vedeţi de unde-am luat-o.
Iar pentru comentarii nu e timp, aşa că sunt închise. 🙂

Faună de apartament

Am citit poezia lui Dan, mi-am adus aminte de o fotografie şi nu m-am putut abţine, am încropit un soi de anacondeiere.

Pisica-ţi miorlăie eclectic, sărind peste un fir de lână

Precum un saltimbanc ţicnit, care şi-a cam ieşit din mână,

Pe când tu te holbezi, extatic, la musca ce-ţi înoată-n ciorbă,

Iar la desert încerci să intri, timid, cu câinele în vorbă,

Fiindcă îţi pare explorabil creierul lui de lup idilic,

Iar în privirea lui blajină întrezăreşti ceva sibilic.

Apoi pisica desluşeşte în glasu-ţi un ascuns însemn

Şi în spinare ţi se urcă fără s-aştepte alt îndemn.

– Hai, vira ancora, amice, pare să-ţi spună, cu-a sa coadă,

Spre alt aliniament dă-i bice, că-n locul ăsta am eu treabă.

Textul merge la duzina de cuvinte şi la HAPPY WEEKEND! – Ediţia 39.