Psi-luneală cu fotografie

(semiadvertorial neplătit)

Vreţi să vă povestesc ce i-am spus unui oarecare motan tigrat pe care-l cunosc?

Întrebarea e retorică – vă povestesc oricum! 😛

Ei, cotoşmane, ştiu că te-ai înscris la un concurs! E dreptul tău, şi te-nţeleg, înţeleg că ai avut chef de joacă! Dar nu înţeleg, dragul meu, de ce te plângi!

pisi-sahDa, da, te plângi!

Te plângi că, din cele 81 de voturi pe care le-ai primit aici, nici măcar 10 nu-s de la prietenii tăi facebookişti, că grosul a venit de la necunoscuţi…

Păi, dragule, ştii ce prieteni ai tu?

Sst, taci, că-ţi explic eu! Uite-i, îi vezi? Sunt cu toţii băieţi finuţi, inteligenţi, mari amatori de şah… Până şi când stau la taclale îşi ţin lăbuţele, după cum observi, tot printre regi, regine, turle şi cai pur sânge…

Iar pentru astfel de prieteni, dragule, nu te-apuci să scrii povestioare cu pisoi şi tigri, ci ceva mult mai… elevat, cum a făcut, uite, un foarte apropiat amic de-al tău:

marea

Numai că, în final, fiind nevoit s-ajungă la 300 de cuvinte, a recurs şi el la compromisuri, adăugând versuleţe pe gustul blănoşilor care nu dorm pe tabla de şah, ci pe aragaz! 😀

aragaz

Aceasta e psi-luneala mea, pe alocuri (prin punctele esenţiale! 😛 ) ruptă binişor de realitate, aşa cum îi şade bine unui articol semnat de o Matildă pe care n-o cheamă Matilda 😛

Iar psi-lunelile altora şi-au lăsat, toate, câte un link aici.