Comoara din tablou

Motanul e comoara mea (sau, în fine, una dintre cele mai preţioase comori ale mele) de aproape zece ani, dar nu i-am făcut niciun tablou. L-am pus doar pe suportul de carte.

Unde nu se mai vede când pun cartea, însă comoara „în viu” suplineşte de obicei lipsa. 🙂

Şi e tapet pe bloguri, pe pereţi de pagini feisbuchite şamd.

Şi, dacă aş vrea să fie şi tablou, poate aş înrăma poza asta:

Şi m-am grăbit să scriu pentru jocul cuvintelor fiindcă, deh, v-am spus că am superstiţiile mele, drept pentru care n-am vrut să-mi stea prea mult deasupra teancului de articole de-aici unul despre SuperBlog – concursul căruia, cel puţin din perspectiva mea, i se potriveşte porecla SpulberBlog. Pentru că mi-a spulberat mai multe speranţe. De exemplu, cu notele relativ mici (în contextul gamei de la probele respective) pentru poezioara asta şi pentru astălaltă. Dar în cazul ultimei recunosc că greşeala a fost a mea. Cum am putut să-mi închipui că vânzătorii de roţi de caşcaval ştiu ce e pasul roţilor dinţate?! :mrgreen:

Eu şi zburătoarele

Mustăţi lungi, gheare lungi

Miao, vă plac aşa, zvelt şi stresat?


Sper că nu, fiindcă de zvelteţe am cam început să mă descotorosesc, iar de stres e musai să scap – fără să renunţ la nicio ambiţie! De-aia am nevoie, ca de oxigen, de un ghid care să mă călăuzească pe cel mai scurt drum către rândunici – după ce-o să treacă în revistă toate posibilităţile, studiindu-le prin nişte ochelari deştepţi.


Ce face? Astea nu sunt rândunici?


Sunt lăstuni?

Şi ce dacă?!

Nu mă interesează nici numele păsărilor, nici minunata simetrie a aripilor lor, nici muzica lor, că nici nu le clasific, nici nu le filmez, nici nu le pozez, nici nu le înregistrez pe vreun disc din ăla de-i spuneţi voi CD sau DVD. Pentru mine, toate zburătoarele astea de talie mică reprezintă o simplă problemă de nutriţie.


NOTA BENE: De nutriţie, stres şi rândunici mai sunt preocupaţi şi alţii. Îi găsiţi…

Vezi articolul original 7 cuvinte mai mult

De la naftalină (8) – Parfumul inocenţei

verojurnal

Parfumul inocenţei are culoarea albastră a ochilor unui pui de pisică – felină în miniatură, cu urechi urieşeşti şi lăbuţe voiniceşti…

Parfumul inocenţei e pufos, precum coada expulzată din cutia de pantofi în care s-a cuibărit trupuşorul tigrat…

Parfumul inocenţei e profund, precum somnul la înălţime, alături de poveştile din cărţi pe care şi-au lăsat urma gălbuie mai multe decenii…

Vezi articolul original

Lenjeria mea de pat

Acesta este un advertorial, cu care motanul Grişka participă la un concurs.
Şi participă aflându-se în deplină cunoştinţă de cauză, căci într-ale somnului/trândăvitului e expert, după cum puteţi constata studiind următoarele exemplicări:

Dacă se-ntâmplă să vă placă, lăsaţi-i vă rog un comentariu pe blogul care găzduieşte articolul reblogat mai jos – adică ăsta, pentru cei dornici să meargă direct la sursă.
În acest mod îl puteţi ajuta pe Cotoşmănimea Sa să câştige un premiu taman pe 15 iulie, când se împlinesc 8 anişori de când nu mai e boschetar – 8 ani de când studiază arta somnului tihnit:

PeFotoliu-1

Mustăţi lungi, gheare lungi

După explicaţii îndelungi, date de bipezii mei într-o maunită stricată, cu mizerabil accent omenesc, am reuşit totuşi să pricep – numai şi numai fiindcă sunt un motan extrem de inteligent – ce-s alea lenjerii de pat.

Şi aşa am ajuns, mai întâi şi la-nceput, la concluzia că posed deja două, mai exact 1+1 GRATIS – a se citi unu plus una, gratis şi unu, şi una! – unde unu este ăsta:

Grişka cel blând

iar una este asta:

baiat_mare

Şi am dat să le explic, de data asta eu lor, că lenjeria unu e mult mai confortabilă decât lenjeria una, fiind, după cum se vede cu ochiul liber, mult mai… încăpătoare 🙂

Dar ei nu şi nu, cică n-am înţeles bine (păi cum să-nţeleg, dacă, în opt ani ani făr-o juma de lună, ei n-au fost în stare să-mi înveţe limba aşa cum se cuvine?), lenjeria este ceva cam…

Vezi articolul original 185 de cuvinte mai mult

Gândurile sunt libere

Libere, fireşte, ca păsările cerului…

Uitaţi-vă la Grişka, aici (hai, daţi un clic, că n-o fi foc!); e liber să se gândească, plin de speranţă, c-o să prindă lăstunii de dincolo de plasă 🙂

În plus, s-a dovedit că există telepatie, telekinezie… Gândurile sunt atât de libere încât pot trece de la un om la altul, pot clinti obiectele din loc… Mi-ar plăcea să scriu despre libertatea gândurilor în contextul fenomenelor paranormale, dar… Sunt liberă să mă gândesc ce bine ar fi dacă aş putea dilata timpul, dacă l-aş putea opri… Dar de la gândul ăsta la faptă e „o cale atât e lungă”… Aşa că, pe moment, n-am timp 🙂

De ce scriu?

verojurnal

Pentru că sunt lacomă, nu-mi ajunge o singură viaţă, un singur trup, o singură planetă, o singură lume…

Pentru că îmi place să fiu stăpâna destinelor personajelor mele…

Pentru că-mi place cum sună din coadă cuvintele când le aşezi în rime…

Pentru că vreau să spun multe şi nu ştiu să mă fac ascultată când vorbesc…

Pentru că există o magie a scrisului, care… dă dependenţă 😛

*

Şi, între noi fie vorba, mai scriu şi pentru că… îmi dictează motanul!

Vezi articolul original