…
Aşa că vin la ea doar cu un strop de miere,
minuscul strop, de-ajuns ca să nu-l scape din vedere,
piersici topite-n miere, exact ce o momeşte, ce inima îi cere.
Şi ştiu c-o să mă lase să-i spun că-n toi de vară, când asudă totul fără vrere,
mai multe piersici, căzute toate dintr-o aceeaşi căruţă, în tăcere,
s-au rătăcit, şi-a bâzâit în lumea-ntreagă vestea că-s de zahăr pline,
şi a venit apoi, cu-alai de cântec şi cu bucurie mare, roiul de albine.
Şi o să-i spun că le-au sorbit – şi ea o să roşească – tot sucul, cu plăcere,
până l-au încâlcit, într-un calup, cu zumzetul ameţitor din stup,
l-au preschimbat în miere, în hrană pentru mândra lor crăiasă,
şi ea, cutremurată de dulceaţă, a lins tot ce i-au pus pe masă
şi a visat lunci însorite, şi-a mai visat şi-o îngheţată delicioasă…
O să o văd lingându-şi buzele, şi o să văd pe fruntea ei o încruntare,
o s-o văd cum ezită, cum mă măsoară, lung, din cap până-n picioare,
şi o să-nghită-n sec, şi-apoi o să mă-ntrebe: „Pot să-ncerc şi eu, precum aş vrea?”
Iar eu, un gentleman, o să-i ofer, şi nici măcar nu o să-i întâlnesc privirea.
…
Aţi citit un fragment dintr-o poezie tradusă (cu nepreţuitul ajutor al motanului Grişka), care va apărea (poezia, nu motanul! :P) în cartea asta, cel mai probabil la târgul de carte Gaudeamus din această toamnă.
ropot de secunde... 