Parfumul serii

– pentru povestea parfumată

Stând la margine de mare,
te tot uiţi departe-n zare,
zi de vară până-n seară,
şi ţi-e inima amară.

Unde e, de ce nu vine?
Se mai gândeşte la tine?
Mai e viu, plutind pe ape?
L-a-nghiţit a morţii noapte?

În amurg, călări pe val,
pânze albe vin spre mal.
Şi atunci, pe ţărmul mării,
simţi şi tu parfumul serii.

Îţi miroase a trup de zeu,
stând pe jar de dorul tău.
Îţi miroase a borangic,
pe trup mândru de voinic.

Îţi miroase-a lună plină
şi a cânt de mandolină.
Şi a dezmierdări nebune
pe un ţărm uitat de lume…

… … …

În afară de Mirela, au mai scris despre parfumul serii:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.

(Îmi cer scuze dacă urmele trecerii mele pe blogurile celor de mai sus nu vor apărea sub forma comentariilor. Îmi pare rău, dar n-am încotro, sunt în criză de timp!)