Una bucată idee, cu una bucată trofeu

Mi-a trăsnit mie prin cap, printre altele, că SuperBlogul* ar putea avea şi un supertrofeu, unul transmisibil, pentru cel mai cel dintre câştigători, adică pentru acela care-a câştigat locul I cu media cea mai mare – media fiind numărul total de puncte / numărul total de probe din ediţia respectivă.

Am făcut şi oarece calcule – în tabelul de mai jos, cu media pentru prima ediţie necalculată, fiindcă, după o căutare superficială, am găsit ceva referitor la 20 de etape (şi am presupus că etapă = probă), dar nimic despre numărul total de puncte adunate de blogul câştigător.

Continuă lectura

Anunțuri

Guest post: Istorisire din colţul meu de lume

Îi place să stea, ca un copil încăpăţânat, în faţa ecranului alb, gol, aburit…

Ba nu, nu e aburit, aburiţi îi sunt ochelarii.

Sau nu, nici ochelarii. I s-a aburit mintea. În capul ei, totul e ambiguu. Zaţ de cafea pe circumvoluţiuni…

Mai bine soarbe din cafea. O gură de lichid călduţ, un oftat ca un şuier… Şuier prin cornul gol al abundenţei… Abundenţa ideilor.

Unde sunt ideile? Ce fac ideile?

Totul ar putea să-nceapă cu o marmorare a ideilor… Idei învârtejite ca o morişcă, apoi disipate pe traiectorii curbe, curbate în ele însele, către ele însele, către celelalte, agăţându-le pe celelalte, împletindu-se cu ele, amestecându-și culorile într-un caleidoscop fugar, scuturându-și reciproc rugina

Rugina se scutură pe taste…

Degetele se fugăresc pe taste…

Cuvintele se fugăresc pe ecran… Uite aşa:

Simt o ziaolă înconjurându-mă… Spiralată, catifelată şi caldă. O ziaolă mi-a absorbit efluviile, s-a îndrăgostit de ele, a devenit dependentă de ele… Şi de mine!

E cea mai frumoasă ziaolă din tot crângul. Desigur, eu n-o pot vedea. Ochii mei, toţi cei cincizeci de ochi ai mei, văd numai şi numai neîncetata translaţie trudnică prin loess a rădăcinilor mele lungi, subţiri, poroase şi păroase.

Dar crengile zvelte şi subţiri de gaong privesc de sus. Văd toate ziaolele multicolore. Iar eu aud crengile, le-am auzit dintotdeauna lăudându-se… slăvindu-se… Însă acum cântă mlădiindu-se altfel, foşnindu-şi altfel frunzele lungi, străvezii. Acum o laudă pe ea, pe ziaola mea. Îi ridică în slăvi frumuseţea, îi preamăresc culorile suave, îi pizmuiesc transparenţa, îi jinduiesc frăgezimea…

Da, ştiu, aţi mai citit undeva asta. Aici. Acum ar vrea s-o scrie altfel, ruptă de reclama de atunci. Dar… oare merită?

Strâmbă din nas, aruncă o privire absentă către geam, către mine, către lume, şi se-ntoarce la traducerea ei. Cică aia merită. E plătită. O să fie plătită.

Prin urmare, dacă vreţi să citiţi ceva nou, căutaţi în tabelul lui Eddie.

Idei mai mult sau mai puţin trăsnite – economie de timp şi de efort

Iar îmi cade părul îi ochi, iar ar trebui să mă tund. Oare n-ar fi mai comod să mă rad în cap? Şi-aşa vine iarna, o să port căciulă…