O dragoste

reblogare – de aici

– Iubitule! exclamă Regina.

– Poftim? tresări Regele, ostentativ îndatoritor – dar Regina se încruntă, căci îi observase ochii spăimoşi înainte de coborârea grăbită a pleoapelor lui inflamate. (Deşi convieţuiau de trei ani, încă nu reuşise să se obişnuiască cu temperaturile scăzute – desfătătoare pentru impunătoarea lui soţie.)

– Iubitule…, repetă ea – răspicat, aproape silabisind.

– Da,  scumpa mea, făcu el, mieros – dar evident preocupat să studieze firul lung şi alb care se lăfăia, alături de jilţul ei, pe mocheta pufoasă, ruginie.

– Asta voiam să spun, surâse ea, urmărindu-i privirea. Că năpârlesc. E prima zi a perioadei fertile. Adică e timpul s-avem urmaşi. Urmaşi, înţelegeţi, sire?

Regele sări ca ars.

– Doamnă, atât contractul de alianţă cât şi cel matrimonial stipulează însămânţarea artificială, spuse, sperând că vorbea cu demnitate. Medicul Curţii e întotdeauna pregătit să v-ajute, adăugă, după o scurtă pauză, arătând, cu un gest larg, către uşă.

– Sire, ripostă ea, indignată, doar ştiţi că religia mea interzice…

– Despre religie nu se pomeneşte nicăieri, oftă Regele, dar am aflat că, oriunde în lumea civilizată, situaţiile similare se rezolvă renunţând la vechile superstiţii idioate…

– Ia te uită! se zbârli Regina. Va să zică, sire, v-aţi informat! Şi încă fără ştirea mea! Ce spun contractele despre asta?

– Uite ce e, doamnă, zise Regele, cu groaza tremurându-i în glas – şi înghesuindu-se într-un colţ ca să evite atingerea ei drăgăstoasă, ştiu că trebuie să avem urmaşi, că trebuie, conform uzanţelor de pe toate planetele Federaţiei pe care două specii inteligente îşi dispută supremaţia, să facilităm apariţia unei specii hibrid, cea a noilor stăpâni. Dar mai ştiu şi că organele noastre sexuale nu sunt compatibile şi că însămânţarea artificială e singura cale care respectă Drepturile Raţionalilor, pentru că noi, ihomii, nu putem fi de acord cu…

– Cu asta, nu-i aşa? rânji Regina, reuşind să cuprindă în laba ei pufoasă trupul firav al Regelui înfricoşat.

El se zbătu cu disperare, chiţcăind îndelung – şi ea salivă, excitată, recunoscând aşa-numitul ţipăt al ihomului muribund. Şi apucă să vadă ochii lui pleznind de spaimă înainte de a-i reteza capul dintr-o singură muşcătură.

– Noi, alegonii, am considerat întotdeauna capul de ihom o delicatesă, spuse, încă ronţăind, adresându-se trupului celui care-i fusese soţ – după ce-l lăsase să-i cadă la picioare. Fireşte, continuă, privindu-i atentă ultimele zvârcoliri, religia ne interzice până şi plăcerea asta măruntă!… O veche superstiţie idioată, adăugă, râgâind, pe care am nesocotit‑o, aşa cum se procedează oriunde în lumea civilizată! Ce-mi pasă mie că, acum nu ştiu câte milenii, nişte alegone ignorante s-au speriat pricepând că, la trei luni după o astfel de gustare, zămislesc pocitanii? Eu ştiu că-i vorba doar de drăgălaşii pui hibrid, la fel de reuşiţi ca aceia cu care m-ar blagoslovi chinul şi umilinţa însămânţării artificiale!


  • Povestea a apărut, sub titlul „De dragoste”  în:
    • Jurnalul SF nr. 104 / 1995;
    • Jurnalul de Vrancea nr. 118-119 /1995.
  • Pe Internet mai este găzduită şi  în volumul supra-Vieţuitorii.

Dorinţa cotoşmanului

Draga mea Matilda, cred că ştii ce bine mă simt eu în maşină, nu-i aşa?

Suntem făcuţi unul pentru altul, adică… eu torc, ea toarce, nu? 🙂 Alcătuim un duet torcător! Suntem o pereche.

Dar… ştii şi cum e cu perechile astea! Până şi soţii se mai despart, deşi voi, bipezii, vă uniţi prin tot felul de legăminte, sau, mai exact, subscrieţi (da şi încă un da) la tot ce spune ofiţerul stării civile şi la tot ce cântă popeşte feţele bisericeşti!

Însă eu şi torcătoarea noastră bătrână (e mai bătrână ca mine şi toarce cam zgomotos, parcă ar sforăi!), nu suntem uniţi nici măcar prin centura de siguranţă, că, dacă nu mă-nşel, pentru pisici încă nu s-a inventat aşa ceva!

Prin urmare, sper că ai priceput ce vreau! O nouă parteneră de duet, o torcătoare mai silenţioasă! O torcătoare plutitoare!

Nu te uita chiorâş la mine, Matildo, că nu miaun prostii! Tu nu mai eşti la curent cu noutăţile! Pe ce facem pariu că n-ai auzit de hibridele Toyota?

Cum? Nu facem? Ca să nu pierd? Adică de acest soi de hibrid ai auzit până şi tu?! Deşi stai toată ziua cu nasu-n poveştile alea pe care le plimbi dintr-o limbă-ntr-alta?! Şi, apropo, n-ar fi mai bine dacă le-ai plimba cu maşina? Cu o Toyota?

Ce zici? Sunt un cotoşman zurliu?! Cred că Toyota e o maşină de scris?! Şi faci pariu că nu ştiu ce-i ăla hibrid?!

Mă jigneşti, draga mea! Numai motanii handicapaţi nu ştiu ce fel de maşină e Toyota! Eu ştiu totul despre modelele Yaris Hibrid, Auris Hibrid, Auris Hybrid Touring Sports şi Prius! Sunt nişte hibrizi clasa-ntâi! Şi-ţi dau şi definiţia hibridului, acuş!

Hibridul, draga mea Matilda, e un torcător cu două voci, care la el se numesc motoare: motor termic, motor electric. O pereche nedespărţită! Şi torc atât de-ncet, că nici nu le auzi! Nu mă vor eclipsa! Voi fi vedeta necontestată a cuplului torcător, adică glasul meu va fi cel mai sonor!

Şi un bolid-hibrid din ăsta v-ar face economii, Matildo – că ştiu că voi, bipezii, una-două, vă duceţi cu gândul la bani! V-ar rămâne mai mulţi în buzunare, fiindcă hibridul Toyota papă mai puţin lichid din ăla cu care se hrănesc maşinile! Şi e băiat simţit, nu umple văzduhul de CO2! Că nimeni n-a văzut Toyotă cu codoi! Că doar nu e pisoi!

Aşă că, Matildo, ce mai tura-vura-miaunătura? Ţineţi un sfat între voi, bipezii, şi luaţi măsuri urgente, fiindcă eu sunt un cotoşman care doreşte să-şi scoată caftanul boieresc (blană naturală sută la sută) la plimbare în interiorul spaţios al unui hibrid auto!

Miaaaau! Vrrrreau să fiu plimbat cu o Toyota hibrrrrid! Şi asta cât de currrând! Am zis!

Iar acum îţi miaulţumesc că m-ai ascultat şi te poftesc să-mi faci pe plac.

Şi nu uita să-mi înscrii spusele în a 13-a etapă a SuperBlogului, cea sponsorizată de Toyota România, ca să ştie toată lumea ce gusturi bune am în materie de maşini!

(fotomodel = motanul din dotare)