Un ajutor nepreţuit

Azi, dulce-a vieţii mele căprioară,
Am început să cred că amândoi
Lăsăm în fiecare ceasmoară
Câte-un sărut ce-ajunge la gunoi.

Ni-e puşculiţa plină de ratări,
Călcăm sub cizme strune de chitară,
Avem un rucsac plin cu întrebări
Şi logica începe să ne doară.

Pentru că, uite, facem din ţânţar
Nu armasar, ci chiar un elefant!
Stingem vatra pasiunii în zadar,
Certându-ne pentru un moş berbant.

Încă necunoscutul poet căruia îi place să-şi spună Arald Dlara ridică stiloul, îi priveşte lung peniţa, îl închide. Netezeşte cu palma hârtia parfumată, găsită în sertarul biroului doamnei Lili. Par-fu-ma-tă. Ca BB, Boşorogul Berbant. S-au întâlnit în faţa porţii şi moşul mirosea ca o drogherie şi mergea ţanţoş, ca şi cum ar fi fost într-adevăr plin de farmec. Oare chiar nu-şi dădea seama că, fără maşina aia supercalifragilistică şi fără conturile din bănci, n-ar fi avut niciun haz? Caraghiosul! Matusalemicul vânător de fuste! E drept că se ţine bine. După cum arată, nu-i dai optzeci şi doi de ani. Nu-i dai nici măcar şaptezeci. E cel mai frumos babalâc pe care l-a văzut Arald vreodată, dar… În viaţa lui Lili sunt deja prea mulţi bărbaţi şi fără el!

Desigur, o femeie cu mai mulţi bărbaţi – care se împarte între mai mulţi bărbaţi fără să-i aparţină niciunuia – e, pentru Arald, partenera ideală. O femeie care nu jinduieşte după un soţ cu acte-n regulă nici măcar în cel mai ascuns cotlon al sufletului său. Aranjamentul e comod, fără nicio obligaţie, şi totuşi… totuşi ar prefera să se afle pe primul loc în ierarhia preferinţelor ei, să fie masculul dominat, masculul alfa.

Probabil de-aia îi scriu poezii, se gândeşte. Fiindcă toţi ceilalţi – Colecţionarul, Şahistul, Boşorogul – par să nu fi auzit în viaţa lor de rimă, ritm şi măsură.

Dar toate au o măsură! Pe care nu e bine s-o întreci. Cu alte cuvinte, după ce s-a uitat chiorâş la Boşorogul care l-a privit în acelaşi stil, Arald traversat curtea îngustă din faţa vilei – bine măcar că n-are şi câine, se mulţumeşte cu taraploşniţa aia de mâţă neagră, cu ochi de bufniţă – a sunat, Lili a deschis personal, el a luat-o în braţe, ea s-a lipit de el, cum îi stă în obicei, şi, fiindcă, aşa cum NU se-ntâmplă de obicei, nu purta papucii cu toc, a ajuns cu nasul în subţioara lui şi…

Şi i s-a smuls imediat din braţe.

— Miroşi ca un ţap!

— Adică a desfrâu? a glumit el, făcându-i cu ochiul.

— Adică a transpiraţie împuţită! l-a repezit ea.

— Adică a sudoare, draga mea, a corectat-o el. Aşa cum trebuie să miroasă un bărbat adevărat, în putere. Numai boşorogii se scaldă-n arome, ca s-alunge mirosul de moarte!

— Te rog, fără aluzii răutăcioase la adresa lui Costi! Un bărbat de vârsta lui e de-admirat fiindcă se îngrijeşte astfel!

Arald şi-a îngăduit un zâmbet strâmb.

— Mă-ntreb dacă, la vârsta lui, se mai poate numi bărbat!

Lili s-a tras cu un pas înapoi şi l-a măsurat cu ochi îngustaţi.

— Am spus fără aluzii răutăcioase! Şi-acum ai de ales: pleci acasă sau la baie, să faci un duş. Imediat! Pe urmă poate-o să… stăm de vorbă!

Cu asta i-a întors spatele, a urcat scările şi, peste o clipă, s-a auzit trântindu-se uşa dormitorului ei de la etaj.

Iar uşa cămăruţei de sub scară s-a deschis o clipă mai târziu, ca la comandă, şi Rada, mătuşa şi menajera doamnei Lili, a apărut cu un prosop mare pe braţ.

— Poftim, a spus, întinzându-i-l, e curat. Lili mi-a zis de mai multe ori că nu-i place cum miroşi! Şi-acu, dac-ai avut ghinion şi-a fost pe-aici parfumatul ăsta de nea Costică taman înaintea ta… Draga de ea te-a luat la rost, nu s-a mai putut ţine. C-oi fi matale băiat încă tânăr, frumuşel şi bun de gură, da’ uneori e nevoie de mai mult…

Bun de gură… Aşa descrie proasta de babă talentul poetic, şi-a spus Arald, după duşul făcut în grabă, deschizând uşa dormitorului doamnei Lili.

Numai că ea adormise. Cu Fely, Mâţa Neagră, alături. Şi, profitând de faptul că n-o vedea stăpâna, jivina afurisită l-a stupit, arcuindu-se, cu coada zbârlită. Iar lui i s-a părut că a mai auzit şi un alt zgomot, i s-a părut că statueta grea al lui Cupidon, de pe etajera cu cărţi, se clătina, şi-a amintit poveştile vecinilor, care susţineau că pisica doamnei Lili poate face uneori pietrele să zboare…

Nişte prostovani, se gândise atunci. Nişte invidioşi, care pun succesul ei în afaceri pe seama unor urzeli necurate. Cum e cu putinţă s-o creadă vrăjitoare, să creadă că mâţa e telepată, că le are cu telekinezia…?

Însă pe urmă parcă s-a mişcat şi lustra, şi nu, nu era cutremur… Oare pisica aia care nu putea să-l sufere era într-adevăr în stare să…? Sau de vină era amestecul de whisky şi bere cu care se delectase nu cu mult înainte?

Oricare ar fi fost adevărul, Arald s-a retras tiptil, hotărându-se să se refugieze în biroul doamnei Lili, pentru o scurtă… reculegere.

Iar reculegerea înseamnă, pentru el, poezie… Chiar dacă, la repezeală, versurile ies uneori cam şchioape.

Mda, îşi continuă el cugetările, dar ei îi vor plăcea cu siguranţă… Poezia a fost dintotdeauna arma lui de vânătoare… Dar toate au o măsură şi fiecare are etalonul lui şi… Cum a zis baba? A, da: „uneori e nevoie de mai mult”.

Şi Boşorogul are mai mult, nu? Ce are el şi n-am eu? De ce-i ia ea apărarea? „Fără aluzii răutăcioase la adresa…” La adresa mumiei! Cu ce se-mbălsămează ăsta?

Încă necunoscutul poet oftează, împinge foaia cu versuri într-o parte, trage laptopul deschis al doamnei inimii sale (şi a inimilor altora) mai aproape. Poate dau de corespondenţa ei cu moşul!

Neh! Ţi-ai găsit! Lili nu e fraieră, ştie că, într-o casă prin care se foiesc uneori în voie – dar aproape niciodată în acelaşi timp – mai mulţi bărbaţi rivali, nu e indicat să-ţi memorezi parolele pe un laptop în faţa căruia poate nimeri unul dintre ei.

Tot ce poate face Arald e să ceară părerea maestrului Google (masculul alfa al Internetului!) asupra farmecului masculin. Şi iată ce zice jupânul:

captură ecran 1

De aici, clic cu clic, ajunge la Antiperspirant Deodorant Gerovital H3 Men. Adică anti miros de ţap, îşi traduce, în gând, cu o strâmbătură, după care, mânat de curiozitate, dă şi clicul care-l ajută să afle „totul despre această gamă”.

Ia te uită, e şi cremă antirid! Hm, Boşorogul Berbant foloseşte probabil aşa ceva cu religiozitate, îşi spune, începând să-nţeleagă de ce pare cu mai bine de zece ani mai tânăr afurisitul de nea Costică, alias Costi. Nu i-ar mai muri mulţi înainte şi dar-ar toţi sfinţii să mai trăiască trei zile, cu aia de alaltăieri! captură ecran 2Dar eu unul încă nu-s o fosilă zbârcită, conchide apoi, trecând cu un clic mai departe, la produsele pentru îngrijirea corpului.

Şi comandă antiperspirantul deodorant îmboldit de o revelaţie de moment: Când pleci la vânătoare, o astfel de armă în plus poate fi un ajutor nepreţuit. Văd că nimereşte ţinta chiar şi la vârsta a treia! Trebuie s-o folosesc neapărat! Că doar n-am ajuns cel mai fraier, îmi pot face şi eu rost de-un parfum proaspăt şi persistent!


  • Text scris pentru SuperBlog 2014 şi pentru duzina de cuvinte.
  • Imaginile sunt capturi de ecran, a doua fiind preluată de pe site-ul sponsorului probei.

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 80 de puncte

Menaj a trois

GRIŞKA, MOTANUL VORBĂREŢ: Miauatildooo, azi am luat-o frumuşel pe marginea balconului – ca un echilibrist desăvârşit ce sunt –  şi m-am dus în vizită la Tigroaica Grasă.

Ei, şi babeta asta de treabă avea un borcan cu cronţonele. Plin şi maaare, cât o desagă! Şi era deschis. Şi ea s-a dovedit destul de destupată la minte ca să-l răstoarne. Am mâncat destul de mult amândoi, sau poate chiar prea mult – dar îndepărtarea de desişul bobiţelor apetisante a fost, totuşi, o desprindere dificilă…

Pe urmă, desluşind zgomot de paşi, ne-am grăbit să ne cocoţăm amândoi la loc sigur. Şi, când a intrat bipedul ei – însoţit de un prieten – ne-am prefăcut adormiţi, dar i-am urmărit cu privirile. Panoramarea resturilor festinului nostru l-a descumpănit la început, dar pe urmă a râs, a luat o sticlă şi două pahare, şi-a invitat prietenul să se instaleze pe un fotoliu, s-a aşezat şi el pe unul şi a-nceput să pălăvrăgească.

Şi aşa am avut noi parte de un desert verbal foarte interesant. Adică l-am ascultat depănându-şi oarece amintiri:

– Cum îţi spuneam, omule, erau două fete altminteri frumoase, aveau în înfăţişare ceva exotic, greu de descris… Unicul lor cusur era tenul de adolescente, acneic, seboreic, uneori chiar mai urât decât cel uscat şi descuamat al mamei mele, care suferea de o boală a pielii. Şi mă iubeau amândouă ca nişte nebune, ca nişte proaste, şi mie-mi plăceau amândouă, fiindcă erau gemene, semănau leit – numai dispunerea coşurilor le deosebea! Şi coşurile astea au devenit, ca să zic aşa, regula de aur a unui destul de bizar menaj a trois. Adică mă întâlneam cu amândouă, de obicei în scara blocului lor, le inspectam feţele şi ieşeam apoi în oraş cu cea care avea cele mai puţine – şi cele mai acceptabile – coşuri. (Asta fără să-mi pese că îi stricam ziua celeilalte, fără să mă sinchisesc de mutra nenorocită cu care pleca pe la vreo prietenă, sau se-ntorcea în camera ei şi plângea pe înfundate.) Dar au fost şi cazuri când au apărut amândouă cu câte-o monstruozitate bârzoiată, cu moţ alb, purulent, taman în vârful nasului sau în mijlocul frunţii! În fine, dacă una-l avea pe nas şi alta în frunte, o preferam pe aia cu fruntea împodobită… Însă, tocmai când trebuia să merg la onomastica celui mai bun prieten al meu, aveau amândouă câte-o pocitanie pe nas! Dar cel puţin n-a trebuit să aleg, niciuna n-a vrut să iasă aşa „în lume” – ceea ce mi-a cam stricat seara. M-am dus singur (nici măcar nu mă anunţaseră dinainte) şi m-am foit pe-acolo ca un popândău fără de pereche – la propriu şi la figurat!

Dar cel mai tare mi-au stricat ziua la nunta fratelui meu, unde-am ajuns până la urmă tot singur, fiindcă, de data asta, nici una n-avea niciun coş hidos! Prin urmare… ei, am propus o tragere la sorţi, dar ele n-au vrut. Au zis că, gata, era timpul s-aleg, să mă hotărăsc pe care-o prefer… Şi cum era să mă hotărăsc aşa, nitam-nisam? Ne-am certat, am ţipat unii la alţii atât de tare încât baba-ştie-tot de la parter a renunţat la benoclatul pe vizor şi-a deschis uşa ca să ne spună, citez cu fidelitate, „plecaţi dracului de-aici, pe maidan cu voi, c-acolo-i locul huliganilor şi-al nesimţiţilor!”, şi în final am obţinut o amânare de-o săptămână, interval în care, speram eu, „blagoslovitele” coşuri aveau tot timpul să reapară!

Numai că n-au reapărut… Sfătuite de o mătuşă, iubitele mele îşi cumpăraseră, de la Farmec, toată gama de produse „Gerovital Plant Stop Acnee”!

Şi produsele astea minune le-au luat coşurile, cum se zice, cu mâna! O lună mai târziu, acneea lor nu mai era decât o amintire – ca şi menajul nostru a trois. După ce Farmec le-a oferit o frumuseţe fără cusur, nu m-am simţit în stare să renunţ la niciuna dintre ele! Însă, astfel stând lucrurile, ele şi-au călcat pe inimă (sau cel puţin aşa-mi place să cred, că măcar au suferit) şi au renunţat amândouă la mine!…

… Miao, Matildo, bag de seamă că te-am făcut să râzi! Drept care, cinstit ar fi să mă distrezi şi tu pe mine, nu? Ia spune, tu n-ai avut niciodată acnee? Şi, dac-ai avut, nu ţi-a făcut niciun pocinog?

EU: Ba am avut, motane, dar nu cine ştie ce. Erau mai ales puncte negre, care nici nu dispăreau niciodată, dar nici nu şi-au dat în petec niciodată, până când nu le-am ajutat eu! Vreau să zic că, fiindcă pe vremea aia „Gerovital Plant Stop Acnee” nu era, m-am dus la o cosmeticiană, care mi-a scos coşurile pe rudă, pe sămânţă, cu atâta zel şi dăruire încât o săptămână întreagă am avut pe faţă o frumuseţe de desen de zgaibe şi coji! Şi tocmai în săptămâna cu pricina a trebuit să-mi fac poze pentru un soi de paşaport colectiv (aşa se purta pe-atunci). Ca să-mi iau gândul de la cursurile de paraşutism la care mi se năzărise să mă-nscriu, părinţii m-au trimis într-o excursie în ceea ce se numea la data respectivă URSS. Şi am avut emoţii, m-am temut c-o să am probleme, fiindcă, până la data plecării, urmele şedinţei de „înfrumuseţare” au dispărut, şi nu mai semănam perfect cu poza, dar, din fericire, n-a făcut nimeni caz de asta.

GRIŞKA: N-a făcut nimeni caz, şi de-aia n-ai niciun haz! Miao, Matildo, eu credeam că, dacă nu te-au băgat niţel la puşcărie, măcar te-au trimis de la graniţă înapoi, acasă!

Însă noi trimitem toate astea la SuperBlog 2013, proba 15, sponsorizată de Farmec, nu?

EU: Trimitem, cotoşmane. La SuperBlog şi la duzina de cuvinte.