Căni

… pentru miercurea fără cuvinte


Anunțuri

Din vremea lui nechezol

Mi-au fost colegi. De serviciu. Toţi trei. Ei doi, mai tinerei, cam de vârsta mea, cu mustăţi sau nu*. Ea, ceva mai coaptă (cu vreo 10 ani în plus), divorţată, domiciliată în căminul de nefamilişti. Aveau în comun momentul favorit al zilei, cafeaua** de după pauza de masă, adică pauza de după pauză, o oază de lumină pentru roata de tors a râsului – pe coridor, la adăpost de nesuferitul întuneric al rutinei din birou. Cafeaua o făcea ea, la fierbător, amară, cum îi plăcea ei, cu o aromă care gâdila ademenitor toate celelalte perechi de nări din încăpere, chiar dacă nu era identică (ce ţi-e şi cu identităţile astea) cu a licorii negre şi fierbinţi din trecute vremuri mai bune.

Dar ritualurile sunt uneori întrerupte, există cazuri de forţă majoră, sau altele, de bucurie majoră, când îţi simţi gheara aproape de trofeul râvnit – în cazul doamnei G, una bucată garsonieră. Prin urmare, când a aflat c-o cheamă nea R, împărţitorul de locuinţe, a lăsat fierbătorul în priză, în apa cu nechezol şi în grija „băieţilor”, alături de borcanul cu zahăr, şi a dat fuga, să vadă dacă nu cumva, în sfârşit…

Iar băieţii, ca băieţii, mai o glumă, mai un ochi alunecat către vreo colegă mai nurlie sau chiar, din exces de zel, către hârţoaga de pe birou sau de pe planşetă, dar şi-au adus totuşi pe rând aminte şi că-n cafea se adaugă şi oarece zahăr, şi, tot pe rând, l-au adăugat, fără să-şi dea seama că dublaseră astfel doza decât după ce şi-au dus la buze ceştile cu licoarea greţoasă. Dracu îşi băgase coada, stricând bunătate de nechezol (şi ăla greu de găsit în provincie) şi făcându-l probabil de nebăut pentru doamna G, care putea să se-ntoarcă din clipă în clipă. Şi pe afurisitul de zahăr nu-l poţi linguşi ca să sară la loc în borcanul lui!

Sărea doar doamna G. – adică aproape că i se vedea inima tresăltând de încântare, mai ceva ca a unui borfaş novice după prima hoţomănie „de succes”. Avea în sfârşit garsoniera ei, şi o aştepta şi o cafea fierbinte, şi a băut-o radioasă, sporovăind cu băieţii care le beau pe ale lor strâmbându-se discret şi mirându-se că nu se abătea asupră-le o avalanşă de ironii şi reproşuri. Iar când din licoare n-au mai rămas decât zaţul şi amintirea, unul şi-a luat inima-n dinţi şi a întrebat:

— A fost bună cafeaua?

— Foarte bună, a surâs doamna G. Cea mai bună din viaţa mea!

Şi n-a mai putut decât să-i creadă pe cuvânt după ce-au izbucnit în râs şi i-au povestit despre zahărul în exces.


* – Cred că nu, dar mie mi-au plăcut întotdeauna mustăcioşii, poate fiindcă tata, care mă alinta spunându-mi Hahi (de la hahaleră), a avut mustăţi întotdeauna, aşa că nu mă pot stăpâni, le adaug mustăţi virtuale tuturor bărbaţilor care mi-au fost vreodată, cât de cât, simpatici.

** – Mă rog, nechezolul; trebuie s-o spun, altminteri aş uzurpa tronul adevărului. 🙂



Găsiţi aici alte poveşti din vremea lui nechezol şi/sau cu cele 12 cuvinte îngroşate.

E spre soare…

E spre soare, e spre soare, e spre soare

— Ce e spre soare, coană mare?

— Există o cale spre soare, fata babei, există o cale spre soare…

— Ai înnebunit, coană mare?

— Cafeaua neagră aduce nopţi albe, e asta o nebunie?

— Păi…

— Păi cafea se face în espresoare, nu? Cafeaua neagră aduce nopţi albe, adică lumină, soare… Calea cafelei e spre soare, calea cafelei trece prin espresoare!

— Vrei un expresor de cafea, coană mare? Şi mă iei pe ocolite, aşa cum umblă de obicei soacra cu nora?

— Pe ocolite te-am luat şi atunci, când ţi-am ghicit în cafea, ţii minte? Ţii minte cum veneaţi la mine, tu şi celelalte puştoaice din bloc? Voi cumpăraţi cafeaua, eu o făceam, eu vă ghiceam viitorul… Şi nici măcar nu ştiam – nu ştiu – să ghicesc în cafea! Dar vă ştiam toate secretele, ştiam ce visaţi, ce doreaţi, ce voiaţi să auziţi… Şi tu-ţi doreai un soi de prinţ, un soi de Făt-Frumos de peste mări şi ţări, care să te iubească în taină şi să-ţi dea un telefon în fapt de seară… Şi eu ţi-am spus: „o să te sune diseară”. Şi te-a sunat. Era băiatul meu. Nu-l cunoşteai, era în ultimul an de facultate, prinsese o bursă, ajunsese peste mări şi ţări. Nu-l cunoşteai, dar el te cunoştea. Din fotografiile pe care i le trimisesem eu, din tot ce-i povestisem despre tine. Şi am băut, pe urmă, numai noi două, multe cafele negre împreună, discutând despre el în nopţi albe…, deschizând, pentru voi doi, calea spre soare.

— Da, coană mare. Şi-acum e tot soare! Şi-o să caut oferte de expresoare!

— Nu mai căuta, că-ţi spun ce-mi doresc. Vreau unul Philips Saeco.

— Ai ghicit în cafea că-i cel mai bun, coană mare?

— Nu. Mi-am făcut o cafea neagră şi tare în fapt de seară şi m-am ales c-o noapte albă, în care-am răscolit Internetul. Şi-am dat de expresorul ăsta în magazinul MarketOnline.ro.

— Şi-o să-l foloseşti? O să renunţi la cafeaua la nisip? Serios, coană mare?

— Serios! La vremuri noi, obiceiuri noi! Trăim într-o lume a vitezei, a aparaturii care pe mine încă mă mai lasă cu gura căscată! Dar mă adaptez. Adaptarea e cheia supravieţuirii. E spre soare o cale care se cheamă adaptare, de-aceea fac azi babele ghicitoare cafea la espresoare! Şi, ţii minte cum îţi spuneam? Clatină bine cana, roteşte-o, întoarce-o şi fă deasupra ei o cruce maaare, că dracu-i bătrân! Ai respectat procedura? Dacă da, dă cana-ncoa. Şi uite ce zice-n ea: cafea fără gust de ars, fără aşteptare, neagră şi tare, albită cu spumă de lapte delicioasă pentru o soacră grasă, c-o noră frumoasă! Aşa că, hai, gata, treci şi fă comanda, nu-mi pasă cât costă, îl cumpărăm în rate, pe prima o plătesc din pensia mea. Iar transportul e gratuit.

— „Gratis, mamă soacră!”

— Şi tot gratis o să-ţi ghicesc şi-n cafea. O să-ţi spun ce notă o să iei la SuperBlog dac-o să faci din pălăvrăgeala noastră un articol pentru proba 17.

— Hai că pe-asta n-o mai cred!

— Nu crezi c-o să-ţi pot spune, c-o marjă de eroare de plus/minus 0%, c-o să primeşti cel puţin 10 puncte şi cel mult 100?


Despre nopţi albe au mai scris şi alţii, adunaţi la Eddie. Şi bine-ar fi să le daţi de ştire şi lor, şi altora, că e spre soare o cărare… cu caimac aromat pe care pluteşte, în nopţi albe, un caiac… Şi-n caiac e un turc mititel, cu râşniţa la el, ca s-o arunce în mare, să râşnească sare, că pentru cafea avem espresoare

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 90 de puncte