Amintiribombe

Înainte de lansare:

oglindireCând reuşea să-şi treacă mintea dincolo de oglindă, toate erau la fel – şi totuşi altfel. Sau doar sunau altcumva, mai eroticnit. Continua să aibă o damblama, dar nu exista nimeni care să-i dea vreun vot de blam pentru asta. Oricum, de ce i-ar fi găsit cineva vreo vină fiindcă scrisul îi era un iubireal? Că nici măcar nu scrisese o duzinarmare de volume, ci doar unul, un singur roman, într-un stil, ei, da, cam galantopaz şi poate chiar puţin aberantic, dar tocmai ăsta era şarmul, nu-i aşa? Şi nici măcar nu-i ceruse vreunei edituri să investească vreun sfanţ. Ce rost ar fi avut să se ţină de vocerşit trimiţându-şi creaţia de la una la alta, doar ca să-l enerveze părerile floribile ale unor redactori mofturoşi? Era mai sărutil să-şi vadă romanul ambalajurat pe banii lui, rămânea în deplina lui proprietate, aşa cum avea să-i rămână şi toată partea materială a gloriei. Fiindcă ştia – şi i-o spuneau şi prietenii, şi oglinda – că era o primavatură, un tânăr talent înnăscut…

După douăzeci de ani:

… Ei, amintiribombe, ce mai amintiribombe… Din vremuri în care se crezuse scriitor, că doar avea numele trecut pe o carte tipărită! Deh, pe o carte care nu se vânduse prea bine, adică nu [prea] se vânduse, dar repetiţia şi e mama succesului, nu-i aşa? Şi de bani nu ducea lipsă, prin urmare apăruse şi a doua carte, apoi şi a treia… Şi, după atâţia ani, încă mai avea în stoc destule exemplare din toate trei, stivuite într-o ladă. În ultima vreme, le dădea cadou „prietenilor” pe care nu voia să-i mai vadă.

De fapt, prefera să fie singur, să se învârtească nestingherit printre amintiribombele lui. Cele din ziua lansării primului roman îl îmbătau cel mai tare. Şi atunci fusese beat de fericire, prin minte i se învârtiseră numele altora care începuseră la fel ca el, construindu-şi siguri rampa de lansare către constelaţia bestsellerurilor.

Oare ei de ce reuşiseră? Şi el de ce nu?

Da, sigur, reuşiseră pentru că aveau talent. Dar el, ce, el nu avea? Şi-l văzuse foarte clar în oglindă, cu mintea şi cu ochii lui. Sigur, acolo toate erau oarecum altfel, dar totuşi la fel. Că doar imagini şi amagini e totuna, ca şi talent şi talentisc, nu-i aşa?


  • Scris pentru jocul cuvintelor, textul nu e o aluzie la absolut niciunul dintre prietenii/cunoscuţii mei (îi includ în această categorie şi pe cei pe care nu i-am văzut decât în poze, pe Internet). Ideea mi-a venit când am aflat de existenţa acestui curs online de scriere creativă, unde nu e admis oricine. Viitorii cursanţi sunt selectaţi după ce toţi amatorii trimit câte o povestire de maximum 6000 de semne. (Pentru că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere şi din rahat nu poţi să faci bici. 😛 )
  • Clic pe imaginea cărţii ca să aflaţi de unde provine.

Matilda către sine însăşi. Pseudo-dialoguri pseudo-filozofice – 4 – Binele tuturor

În concluzie, citiţi cu încredere acest blog al nepoatei mele, care mă are drept personaj principal.

Micile Mizerii


– Admit că, în felul lor, oamenii ăştia (cei care au pus în circulaţie e-mailul din care-am extras pozele de mai sus) au oarecum dreptate.

Oarecum? Şi numai în felul lor? 😛

– Da, oarecumşi numaiîn felul lor. Şi dintr-un punct îngust de vedere.

– ?! 😉

– Da, îngust. Atât de îngust încât nu mai e loc pentru monumentele lumi, pentru minunile ei arhitectonice… Pentru Sfinx, pentru piramide, pentru Taj Mahal, pentru Capela Sixtină, etc, şamd…

Ce altcevas-ar fi putut face cu toţi banii – cu toţi galbenii şi arginţii – cheltuiţi pentru înălţarea tuturor acestora? Câţi săraci ar fi putut fi ajutaţi?

Câţi trăitori în bordeie ar fi putut fi ajutaţi în loc să se ridice mănăstirile din nordul Moldovei, cu care ne mândrim astăzi?

sursele imaginilor (Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa)

Săraci au existat, există şi vor…

Vezi articolul original 321 de cuvinte mai mult