Baba mea este…

V-am spus că am superstiţiile mele private [de raţiune], nu?

Ei bine, aşa se face că… baba mea nu mai e. Nu mi-am mai ales o babă de foaaarte multă vreme. Pentru că:

Iată şi blocul dărâmat pe lângă care am trecut când m-am întors acasă. După ce pe drum auzisem lumea spunând că în Militari s-a dărâmat un bloc. Când l-am văzut, am refuzat să mă întreb câţi morţi erau sub dărâmături, m-am mulţumit să răsuflu uşurată fiindcă nu era blocul meu – aflat la o staţie de tramvai/autobuz distanţă.

Dar n-am mai văzut nicăieri ceva care să se fi dărâmat ca blocul ăla. De fapt, era o scară a unui bloc, una singură. Prăbuşită ca şi cum ar fi fost tăiată perfect cu cuţitul, pentru a fi desprinsă de cele din dreapta şi din stânga ei, rămase în picioare, ambele cu peretele despărţitor intact, neted.

Şi, fiindcă tot veni vorba, am o superstiţie legată de şi de cutremurul din ’86. În seara dinainte mi s-a întâmplat pentru prima şi ultima oară să-i spun soţului meu: „Lasă-mă-n pace, nu vezi că mi-e somn?”

Că mi s-a întâmplat prima oară nu e de mirare – nu eram căsătoriţi de un car de ani. 🙂 Dar a fost şi pentru ultima oară, pentru că, de atunci încoace, nu l-am mai refuzat niciodată, de frică să nu fie iar cutremur! 😆


Despre alte… babe o să puteţi citi aici – nu acum, cam de duminică încolo, că nu se repede toată lumea să scrie, ca mine, imediat ce apare tema unui joc nou. 🙂

Dorinţă de aventură

— Facem un whist, fetelor? întreabă doamna Lili.

Fetele, Matilda, Adela şi Delia, trei vecine din blocul de vizavi, toate sărite binişor de cincizeci şi cinci de ani, fac feţe-feţe şi se uită una la alta. Fiindcă, la whist, Lili le bate de obicei de le merg fulgii. Doar Nina, cea de a cincea şi cea mai vârstnică membră a grupului neoficial „Bârfa noastră cea spre fiinţă”, reuşeşte câteodată să-i ţină piept. Numai că Nina lipseşte; iar ele s-au plictisit bârfind-o – tocmai de aceea caută Lili să le propună altceva.

— A, nu, zice Matilda, întinzând mâna după sticla cu vişinată şi umplându-şi pentru a treia oară păhărelul pântecos, nu, că n-am la mine brăţara norocoasă.

— Nici eu n-am la mine inelul cu ametist, preia Adela ştafeta, şi, când nu port nicio piatră preţioasă am un ghiniooon… ca la carte, afurist rău.

— Ce atâta whist! Ar trebui să facem şi noi ceva mai aventuros, zice Delia. Şi adaugă, când toate celelalte o privesc înălţând întrebător (şi reprobator) din sprâncene: Ei, nu în clipa asta, dar aşaaa… din când în când.

— Să mergem pe mare, c-o corabie cu pânze? râde Matilda, cu ochii la unicul tablou din încăpere, un Aivazovski nicidecum autentic, dar copiat cu talent.

— Mi-e frică de apă, scânceşte Adela. Dacă e vorba de aventură, prefer să fug după minge pe maidan, cu nepoţii.

— Da, cu doi ţânci de doi ani, tentaţi s-alerge mai degrabă după câte-un motan vagabond, ca să-l tragă de coadă, se strâmbă Delia. Uite, eu am altă idee. Haideţi să mergem împreună, acum, în toamna asta, cât nu pică încă toată frunza şi mai poţi prinde câte-o zi cu cerul de azur, într-o vacanţă.

— Vacanţa e o aventură? se miră doamna Lili, surâzând şmechereşte.

— Păi, râde din nou Matilda, când eşti pe cale să treci pragul vârstei a treia, nu trebuie să cauţi aventura cu vreo lumânare, orice poate fi…

— Nu orice, o întrerupe Delia. Termină naibii cu băşcălia, coană mare. Eu vorbesc serios. Ştiu un parc de aventură, la Straja.

Team building la Straja! exclamă Matilda, pusă pe râs. Noi, patru băbăciuni – că fac pariu că vine şi Nina – şi o zurlie nurlie, ne unim eforturile într-o echipă.

— „Team building”, o maimuţăreşte Adela. Fi-ţi-ar engleza a dreacu, nu te mai da mare aici. Ia-n te uită la ea, s-a urcat scroafa-n copac!

— Păi, se strâmbă Matilda, dacă mergem într-o vacanţă la Straja, poate mă urc şi-n vreun copac!

— Păi da, îşi continuă Adela ofensiva, ce altceva ar putea să facă Muma Pădurii?!

— Mai lasaţi prostiile, se supără Delia. Lilico mamă, ia adă tu mai bine laptopul ăla legat la Internet, să v-arăt ce frumos e acolo, la Straja.

Deşi nu-i place să i se spună Lilica, doamna Lili îi dă ascultare, ducându-se în acelaşi timp cu gândul la un sejur la Straja – nu cu cotoroanţele bârfitoare, ci în doi, poate cu Anghel, sau poate cu Arald (Doru pe numele lui adevărat), fiindcă mai ales pe el îl vede aventurându-se pe trasee pitoreşti o-ntreagă zi-lumină, fără să-şi piardă cheful de… aventură la vreme de noapte.

— Ei, ia fiţi atente aici, preia Delia iniţiativa, imediat ce-ajunge laptopul pe masă.

— Am aflat, de la nişte prieteni ai unui prieten, care tocmai s-au întors de-acolo, că au tiroliană şi un traseu cu butuci, spune doamna Lili, fără să se uite la  laptop.

Adela n-a mai auzit niciodată de tiroliană şi de trasee cu butuci, dar în clipa aceea apare pe ecran prima fotografie.

— Vai de mine! exclamă ea. Adică vrei să ne cocoţăm noi pe scândurelele alea, ca feţiţa asta?!

— Te-ai prostit, mamaie?! se supără Delia, schimbând imaginea. Fiecare vârstă cu farmecul ei. Ia uite ce peisaj, ce pădure cu copaci falnici! Şi uite cât tineret!

Noi mergem acolo, respirăm ozon, ne clătim ochii, le facem galerie copiilor care se iau la-ntrecere… Şi poate s-o găsi ceva cât de cât aventuros şi pentru noi, că doar, slavă Domnului, nu suntem cu-n picior în groapă!

Ca să nu vă mai spun că ne putem caza de minune la Vila Alpin. Ionel, băiatul soră-mii, mi-a recomandat-o călduros, după ce-a fost acolo la Gala SuperBlog…

— Gala Supei… cum? se strâmbă Adela, care-a-nceput să surzească, e drept, cam devreme.

Celelalte trei izbucnesc în râs.

— SuperBlog, babă picată din lună! o corectează Matilda, între două hohote. Stai degeaba cu Internetu’ la nas. E un concurs la care poţi să te-nscrii chiar şi tu, că n-are limită de vârstă.

— Înscrie-te tu, că eşti o babă mai deşteaptă!

— Păi să ştii că m-am şi-nscris, şi azi o să scriu un articol despre tine, să te fac de râsu’ lumii!


Iar articolul de mai sus e, după cum nu mă-ndoiesc că aţi ghicit, cel scris de Matilda pentru SuperBlog (şi, în acelaşi timp, pentru duzina de cuvinte), cu fotografii preluate de pe site-ul sponsorului şi de pe pagina lui de Facebook.

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 96 de puncte

„Babele”

VeroVers

Nouă babe – scofâlcite! –

Încă vor să se mărite

Ce ger aspru şi omăt,

Chemând crivăţu-ndărăt.

.

Nouă zâne – zâmbitoare –

Vor să-mbrace lumea-n floare

Tot nutind cu muguri verzi,

Spaimântând albe zăpezi.

.

Nouă babe, nouă zâne,

Luptă grea pornesc în lume.

Însă nu-i aşa că iară

Vei învinge, primăvară?

.

2 martie 1978

Vezi articolul original