Guest post: Webdesignerul Fane

Poate că nu ştiţi, dar invitatul zilei sunt eu, motanul Pandalie (dacă nu mă cunoaşteţi, n-aveţi decât să cereţi referinţe – în comentarii). M-am furişat aici fiindcă vreau să scriu fără să afle  Nelu că “bârfesc” familia – şi încă online.

Dar nu mai pot să tac, fiindcă se-ntâmplă lucruri… cel puţin ieşite din comun.

De pildă, Fane al meu umblă prin casă mormăind:

— Creare site suceava, creare site suceava, creare site suceava…

— Ce-ai, mă, îl întreb, în pisiceasca mea, pe care el o înţelege, ţi s-a făcut dor de Ştefan cel Mare? Vrei să faci săpături arheologice?

— Nu, fraiere, zice el, vorbesc limba de lemn a internauţilor. Nu-s chiar atât de prost cum mă cred unii.

Într-adevăr, mă gândesc. Totuşi, ştie să scrie şi să citească, a-nvăţat să deschidă laptopul lui Nelu (fra-su mai mare, ingineru’, şi ăsta tot o figură bizară, cred c-o ştiţi p-aia cu asemănarea dintre ingineri şi câini – privire inteligentă, lipsă posibilităţi exprimare – nu?) şi, în lipsa lui, cercetează Internetu’ (cotrobăie, cum zice el)

— Aşadar, fraiere, continuă noul internaut al familiei, n-am nicio treabă cu arheologia şi cu tizu’ meu, zis Fane Babanu’. Vorbesc de web design suceava.

La asta sunt gata să cad de pe scăunelul cu trei picioare (Neaga mea, draga de ea!) pe care-mi fac siesta.  Ia te uită ce cuvinte a-nvăţat tipu’! (Ca şi cum” internaut” n-ar fi fost de-ajuns pentru primul meu contact cu noua faţetă a personalităţii sale! 😛 )

„Web”

„Design”.

„Suceava”, eh, mai treacă meargă, cred că pe ăsta-l ştia dinainte, c-avem de pe-acolo nişte rude. Cred că ţine minte că i-a vizitat în copilărie şi că s-a-ntors acasă cu trei dinţi de lapte picaţi înainte de vreme, după ce-a pus cu nădejde piciorul, în curtea lor, pe-o coadă de greblă.

— Ăştia fac site-uri, bâtrâne, se simte el dator să-mi explice, binevoind chiar să mă ia în braţe şi să mă mângie cu dragoste filială – aşa cum se întâmplă, de la o vreme, tot mai des. Şi-n ziua de azi, bătrâne, dacă n-ai o prezenţă faină online, adică un site din ăsta, nu exişti. Cred că ţi-ar trebui şi ţie unu’! Şi-am să ţi-l fac io! Deşi, în casa asta, nimeni nu mă crede-n stare. Dar mai întâi mă documentez, înţelegi? Caut specialişti pe net, bătrâne, că e o chestie să ştii de unde să furi meseria!

Să furi meseria, sigur, mă gândesc, lăsându-mă în voia mângâierilor lui meseriaşe (meseria asta de unde-o fi  furat-o?) La ce altceva te poţi aştepta din partea unui cleptoman poreclit Fane Şmenaru?

Psi-luneală cu fotografie

(semiadvertorial neplătit)

Vreţi să vă povestesc ce i-am spus unui oarecare motan tigrat pe care-l cunosc?

Întrebarea e retorică – vă povestesc oricum! 😛

Ei, cotoşmane, ştiu că te-ai înscris la un concurs! E dreptul tău, şi te-nţeleg, înţeleg că ai avut chef de joacă! Dar nu înţeleg, dragul meu, de ce te plângi!

pisi-sahDa, da, te plângi!

Te plângi că, din cele 81 de voturi pe care le-ai primit aici, nici măcar 10 nu-s de la prietenii tăi facebookişti, că grosul a venit de la necunoscuţi…

Păi, dragule, ştii ce prieteni ai tu?

Sst, taci, că-ţi explic eu! Uite-i, îi vezi? Sunt cu toţii băieţi finuţi, inteligenţi, mari amatori de şah… Până şi când stau la taclale îşi ţin lăbuţele, după cum observi, tot printre regi, regine, turle şi cai pur sânge…

Iar pentru astfel de prieteni, dragule, nu te-apuci să scrii povestioare cu pisoi şi tigri, ci ceva mult mai… elevat, cum a făcut, uite, un foarte apropiat amic de-al tău:

marea

Numai că, în final, fiind nevoit s-ajungă la 300 de cuvinte, a recurs şi el la compromisuri, adăugând versuleţe pe gustul blănoşilor care nu dorm pe tabla de şah, ci pe aragaz! 😀

aragaz

Aceasta e psi-luneala mea, pe alocuri (prin punctele esenţiale! 😛 ) ruptă binişor de realitate, aşa cum îi şade bine unui articol semnat de o Matildă pe care n-o cheamă Matilda 😛

Iar psi-lunelile altora şi-au lăsat, toate, câte un link aici.

De ce vă legaţi la cap fără să vă doară? (2)

„Ce câştigi? 150 RON

Ce trebuie să faci? Să dezbaţi într-un articol tema prostituţiei online (intelectuală e mult spus, în majoritatea cazurilor), din perspectiva puzderiei de articole publicitare pe care le aflăm în feed de la cafeaua de dimineaţă până la extraveralul de seară.”

Citatul e dintr-un alt articol, peste care am dat abia acum şi care anunţă acelaşi concurs despre care-am vorbit aici.

„Prostituţie online?” Hai, mă, mai taie! –  cum zicea o rudă de-a mea care, din păcate, nu mai e printre noi. Păi, dac-o luăm aşa, oricine munceşte pentru altcineva contra cost, indiferent ce-ar face, se vinde, adică se prostituează, nu?

În plus, dacă participi la acestă aruncare cu pietre în nişte presupuse curve, contra 150 RON, nu te vinzi? Nu te prostituezi? E valabil numai pentru ăia din tabăra opusă? Advertoriale scriu curvele, iar împotriva advertorialelor se revoltă sfinţii – tot contra cost? 😛

Şi „intelectuală e mult spus”? Nu zău! Eu am citit multe advertoriale scrise cu inteligenţă şi talent. Şi lipsite de veninul celor care le insultă autorii.

Cât despre „puzderia de articole publicitare din feed” – păi cine vi le-a pus în feed-ul ăla, fraţilor? Nu mai urmăriţi blogurile în cauză, ştergeţi-i pe autorii lor din lista prietenilor voştri de pe FB, şi gata! Puteţi să citiţi orice altceva la cafeaua de dimineaţă şi să renunţaţi la extraveralul de seară. Şi la insultele debitate pe propriile bloguri – pe care-mi promit să nu vi le mai citesc în vecii vecilor! 😛

Şi-ncep să mă-ntreb tot cu mai multă seriozitate dacă e cazul să mai rămân sau nu în acelaşi club cu unii ca voi. (În fond, de-a duzina de cuvinte şi de-a psi-luneala mă pot juca şi de pe margine.)

Actualizare: Tocmai am observat că organizatoarea concursului în cauză s-a retras din clubul mai sus amintit.

De ce vă legaţi la cap fără să vă doară?

„Scrie un articol în care să-ţi verşi amarul vis-a-vis de anostele tsunami-uri de articole publicitare, povesteşte-ne experienţa ta nefastă (asta e ideea) din te miri ce campanie; zi-le, Loredana, despre Morgana social-media şi neverending-urile concursurilor din blogosferă. Cel mai bun articol primeşte bani de-o apă minerală şi-o măslină în Fratelli, respectiv 150 RON. Atâta doar, să-ţi închei pledoaria cu fraza „Articolul participă la concursul „Mai scrieţi şi gratis, mno!”, organizat de Cudi & Ketherius”, cu link spre fiecare dintre cele două bloguri.”

Am pus link către locul unde se organizează concursul pentru cazul că vrea cineva să participe. Pe mine personal nu mă interesează. Pentru simplul fapt că ridică o falsă problemă: „amarul vis-a-vis de anostele tsunami-uri de articole publicitare”.

Păi, dragi cititori de bloguri „amărâţi”, din cât de mare e blogosfera asta, cum de vă loviţi voi tocmai de articolele publicitare? Dacă nu vă plac, cine vă pune să le citiţi?! Sunteţi atinşi de vreun soi de masochism bloggeristic?!

Ignoraţi ce nu vă place, oameni buni! Sunt atâtea alte bloguri care nu fac reclame! Umpleţi-vă timpul de prisos cu ele. Intraţi pe site-urile unde se poate citi literatură online, sau de unde o puteţi descărca. Uitaţi-vă la filme! Ascultaţi muzică!

De ce trebuie să citiţi articole publicitare dacă nu vă plac? De ce vă legaţi la cap fără să vă doară? Faceţi ce vă place şi lăsaţi-i pe alţii să facă şi ei ce le place – sau ce sunt nevoiţi să facă pentru a-şi rotunji veniturile, că doar nu fură pentru asta! E uşor de spus „Mai scrieţi şi gratis, mno!”, când ai buzunarele pline! Dar v-a trecut prin cap că autorii advertorialelor probabil nu le au? V-aţi gândit că  scrierea advertorialelor e o muncă şi că ruşine e să furi şi să cerşeşti, nu să munceşti?

Eu una primesc felicitări când anunţ că am mai tradus ceva, deşi fac acelaşi lucru ca autorii advertorialelor. Scriu pentru bani. Traduc orice pentru bani.  Am tradus cărţi pe care altminteri nu le-aş fi citit nici în ruptul capului. Clientul nostru, stăpânul  nostru – zicala asta vă e cumva cunoscută? (Şi, apropo, am făcut un calcul şi am constatat  că traducerile literare sunt mai prost plătite decât cele mai prost plătite advertoriale. Numai că e greu să găseşti de scris 300o de pagini de advertoriale pe an! Altminteri m-aş reprofila. 😛 )

Revenind la subiectul propriu-zis, blogul e casa virtuală a fiecăruia şi fiecare scrie acolo ce vrea! Şi nu obligă pe nimeni să-i treacă pragul!!!Aşa că…

Ce vă pasă ce fac  alţii în casele lor? Vedeţi-vă fiecare de blogurile voastre, de preferinţele voastre! Şi, dacă vreţi să-i faceţi blogosferei româneşti un serviciu, construiţi, nu criticaţi! Creaţi, nu plângeţi pe umerii cititorilor voştri, care, de cele mai multe ori, nici măcar nu sunt acolo!

Cât despre nemulţumirile vizavi de concursurile şi campaniile din blogosferă… Ce, la astea vă obligă cineva să participaţi? Iar dac-aţi participat şi v-aţi ars într-un fel sau altul, de ce vă miraţi? Aţi uitat pe ce lume trăţi? Sau vă închipuiţi c-o puteţi schimba lamentându-vă?

 

Ştii ce-i fain să iei cu tine în tren?

catastifCe carte groasă, tipule, ce groasă!
E musai s-o sprijini pe masă
Şi nu o poţi citi decât acasă… 😦
Dacă pleci pe teren,
Cum s-o iei cu tine în tren,
Când ai bagaje o droaie?
Asta, zău, ar fi prea de oaie!

Mai bine ascultă-aici un refren:
Ştii ce-i fain să iei cu tine în tren
Când pleci, cu bagaj, pe teren?
Un ebook, tipule, un ebook!
E uşor, şi-o să ai şi-un alt look!
Ştiu un magazin online bun!
Nu aştepta, cumpără acum!

kindle

eBook Reader Kindle Wi-Fi

Ascultă ce-ţi spun, e folositor!
E ideal pentru orice cititor!
Ai o bibliotecă la purtător!
E asul din mânecă, as de caro!
Ştii magazinul MarketOnline.ro?
Vezi „detalii eBook-uri”, lămureşte-te,
Apoi ia-ţi un Kindle, fericeşte-te!

Şi-o să cântăm în cor un refren:
Ştii ce-i fain să iei cu tine în tren
Când pleci, cu bagaj, pe teren?
Un ebook, tipule, un ebook!
E uşor, şi-o să ai şi-un alt look!
Ştiu un magazin online bun!
logo_marketonline_mic
Nu aştepta, cumpără acum!

CartulieFistichieIar partea poate şi mai frumoasă
E c-o să ai mult mai mult loc în casă.
Gata cu-nghesuiala dizgraţioasă!
N-or să-ţi mai doarmă cărţile vraf
Colecţionând straturi de praf!
În plus, şi pe WEB ajungi cu-un eBook,
Poţi zăbovi pe Twitter şi pe Facebook!

Aşa că hai să cântăm un refren:
Ştii ce-i fain să iei cu tine în tren
Când pleci, cu bagaj, pe teren?
Un ebook, tipule, un ebook!
E uşor, şi-o să ai şi-un alt look!
Ştiu un magazin online bun!
Nu aştepta, cumpără acum!


  • versuri scrise pentru Spring SuperBlog 2014; dacă n-aş fi fost afonă, aş fi scris şi muzica, dar aşa… Poate se oferă cineva? 🙂
  • fotomodel: motanul Grişka
  • ___________________
  • nota primită: 90 de puncte

Doctorul cu magazin la numărul 12

Domnule doctor, ţi-am găsit numărul de telefon…
Eşti doctor pe bune, da? Nu mă-mbeţi cu sifon!
Poftim? De ce mă-ndoiesc, de ce-am întrebat?
Păi ai magazin, şi-asta-mi pare, ştii… Nu, nu ciudat!
Atât de frumos încât… n-am crezut că e-adevărat!
Eşti doctor cu magazin! Oricând doresc, pot trece
Pe strada Blănari, pe la numărul doisprezece!
Da, sigur, ştiu unde e! În capitală, în Bucureşti…
Acolo, domnule doctor Deco, consulţi, lecuieşti…
Lecuieşti case, aşa am citit, aşa mi s-a spus,
Dai urâtul afară: nu-l iei, nici una nici două, pe sus,
Ci-l izgoneşti subtil, discret, treptat, pe nesimţite,
Plasând obiecte-leacuri prin locuri potrivite.
Şi, ştii, am şi eu o casă, o mare-amatoare
De – cred c-ai ghicit! – decoraţiuni interioare!

Le vrea de calitate bună, sănătoase, vibrând
De-o frumuseţe caldă, de tot ce poartă-n gând
Şi-n vis, de ani îndelungaţi, de-amar de vreme!
Şi-a auzit că ştii să faci din mobilă poeme

Şi din tablouri şi din lampadare simfonii,

  

Că pregăteşti cadouri corporate pentru sindrofii!

Şi ea vrea toate astea, de dorul lor e bolnavă…
Dar o s-o salvezi, nu-i aşa, chiar dacă-i boala gravă!
Vino s-o vezi… Oare faci vizite la domiciliu?
Aş vrea s-o vezi… Şi s-o tratezi cum ştii numai tu!
Dar dacă n-ai timp… ei, sigur, domnule doctor, nu-i bai.
Te-am găsit pe Internet şi, ah, ce multe leacuri ai!

pc-4851

Domnule doctor,
motanul meu vrea perna!
Ştii, şi el e tigrat, tot aşa…
De-aceea vrea
„medicamentul” ăsta!
În ce doză e bine să-l ia?
Adică…
Poate să doarmă în voie pe el?

Şi ziua, şi noaptea, oricât şi la fel?

Termin îndată articolul ăsta, pentru Spring SuperBlog,
Apoi comand medicamente – de-ale tale, din catalog!

___________________

  • nota primită: 93 de puncte

Păzitul fetei la ruşi – planul B

Ce te roade, rusule?

La ce-ţi scarpini fălcile?

Ai o fată? Măi să fie!

Du-o la călugărie!

Şi-o păzi-o maicile,

Aprigi, ca zmeoaicele!

De-or veni flăcăi vreodată,

I-or chema la ele-ndată,

N-or ajunge pân’ la fată! 😛


Departe de mine gândul de a băga toate maicile într-o asemenea oală; dar am avut rude la o mănăstire şi am auzit destule poveşti deocheate… 😦


Uite aşa!

Citisem, cu mult timp în urmă – destul de mult ca să se poată aşterne pe îndelete uitarea – oda închinată sarmalei de Păstorel Teodoreanu.

„Cum s-ar defini sarmaua?

Vis înaripat al verzei ce-l avu cât a durat
somnul lung metamorfozic în butoiul de murat…

Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
imn de laudă mâncării, înalţat în cerul gurii.

O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână
și se-nfăşoară în varză ca în valuri de cadână.

O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
c-o bărdacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.

Oponentă din principiu şi un straşnic adversar
pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.

Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.

Locatară principală ţine-n spaţiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.

O prozaică’nnăscută, cum s-o prinzi în prozodie
că de când e lumea, porcul n-a citit o poezie.

Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.

Iată-n câteva cuvinte, cum s-ar defini… sarmaua!!!”

Dar leac de cojocul uitării se găseşte întotdeauna! Cu alte cuvinte, am reascultat această savuroasă descriere cu nici 24 de ore în urmă, recitată, la radio, în noaptea de Revelion. Şi ştiţi ce mi-am spus după ce s-a încheiat?

Uite, aşa trebuie să scrii ca să câştigi SuperBlogu’! 😀

Credeţi că există vreun juriu care să nu dea pentru asta 100 de puncte? 🙂