Umbra unei iubiri

Inima lui e o gară, un loc potrivit pentru început şi pentru sfârşit. Unul şi acelaşi loc, în două capete de spirală pe care li s-a-nşirat iubirea, moment după moment, strâmbând-o, aducând-o de unde a plecat. La început au savurat muzica sferelor. La sfârşit a bătut în tobe războiul. La început i-a zâmbit cu ochi azurii, de păpuşă inocentă. La sfârşit a fugit cu crivăţul în plete de harpie, fluturându-le peste sufletul lui zbuciumul umbrelor. Au fost de-ajuns zece paşi ca să se piardă în zbuciumul lumii. Nu i-a rămas decât poza ei. Pe telefon. O biată imagine digitală. Ca o umbră fără trup. Umbra unei iubiri.


Iar am amestecat jocul cu duzina de cuvinte cu jocul provocărilor de luni. Alţii, mai disciplinaţi, au scris (sau vor scrie) câte un articol pentru fiecare. Puteţi ajunge la ei pornind din tabele lui Eddie.

E toamnă iar…

 

E toamnă iar… Anul e un partener previzibil. Fără mutări surpriză. Le repetă conştiincios, nu te face niciodată mat.

Şahistul zâmbeşte, amuzat de propriul său gând, şi se ridică încet de pe bancă, plimbându-şi privirea în lungul aleii. Oameni ioc, flori puţine, sărăcăcioase…

      

În parcul din urbea lui provincială, toamna miroase a pustiu.

Mda, îşi spune, dar… Doar n-am venit în parc să fur flori. E piaţa plină.

În piaţă, toamna miroase a culoare.

Însă Şahistul nu vrea să cumpere flori. Ar fi un gest banal, previzibil. Şi el vrea s-o facă pe doamna Lili mat.

A cunoscut-o la Lacul Sărat (ea îşi adusese la tratament bunica, el îşi însoţea tatăl), într-o toamnă cu miros de nămol, de sare şi de benzină. Maşina lui era albă, a ei era roşie…

Roşie ca focul pasiunii care i-a unit în vreme ce-au admirat împreună înserarea, lacul pustiu, dărăpănăturile, construcţiile neterminate, câinii vagabonzi…

 

Această prezentare necesită JavaScript.


Oare ce i-ar putea dărui în amintirea acelei toamne peste care s-au aşternut alte nouă? În amintirea parfumului ei deosebit?

Parfum… Da, o sticluţă de parfum cu efluvii de toamnă pastelată, plină de căldura pasiunii…

Mda, dar parfumurile sunt scumpe, şi el are o familie de întreţinut, copii nu sunt încă destul de mari, încă mai e dator să le plătească pensia alimentară.

În schimb, Colecţionarul are parfumuri. Colecţionează şi aşa ceva. Oare ce nu colecţionează omul ăla?

Femei. Asta nu colecţionează. Se mulţumeşte, şi el, tot cu doamna Lili. Care, în schimb, colecţionează bărbaţi!

Însă Colecţionarul ar vrea s-o cucerească. Definitiv. S-o cucerească ei doi. La urma urmelor, un menaj a trois ar fi de preferat harababurii din viaţa ei de acum!

Aşa că i-ar putea oferi un cadou împreună. Colecţionarul a făcut deja trei propuneri:

Această prezentare necesită JavaScript.

Iar el, Şahistul, ar trebui s-aleagă. Să aleagă parfumul. El, pentru care parfumurile sunt o necunoscută! Şi să-şi aleagă viitorul, încă şi mai derutant decât parfumurile! Pentru viitor, variantele nu sunt doar trei, ci patru:

  1. doamna Lili lăsată de capul său, femeie a tuturor bărbaţilor pe care şi-i doreşte, împărţindu-se între ei aşa cum doreşte;
  2. doamna Lili numai pentru el şi Colecţionar;
  3. doamna Lili numai pentru el, făcută mat printr-o mutare ingenioasă;
  4. doamna Lili dispărută din viaţa lui de funcţionar liniştit, cu un post călduţ la Casa de Pensii, cu existenţa măcinată numai şi numai de partidele de sah.

Dar o partidă de şah e floare la ureche pe lângă partida asta, pe care-o joacă cu viaţa, în care cel mai fericit rezultat nu poate fi decât … pat.

Patul doamnei Lili, îmbibat, pentru el, un bărbat de 50 de ani care se crede raţional, cu mireasma primăverii… Numai în sufletul lui e toamnă. E toamnă iar… Zi după zi…


Înscriu această descriere a Şahistului, al cincilea şi penultimul personaj al viitorului meu roman superblogărit, în tabelul Mirelei, alături de alte articole dedicate toamnei şi parfumurilor ei.

 

Parfumul făurarului

Eu am propus această temă, despre parfum de făurar,
Dar nu ştiu ce să scriu. Pe bune, îmi storc creierii în zadar.

Am încropit, cu chiu cu vai, of, un catren cam chinuit
Şi-o întrebare. Şi o poză de undeva am şmenuit.

La pieptu-i stând,
Respir sudoarea lui,
Dar nu mă plâng;
Este parfumul făurarului!

Oare Afrodita o fi spus vreodată asta despre Hefaistos? 😛

Cât despre făuraru’ acela ce-l numim noi februarie.
Parfumul lui e de zăpadă. Moştenit din ianuarie…


Cu ochii la poze, mă-ntreb dacă în februarie o să mai ningă – dacă vreau să mai ningă. Februarie, făurarul zăpezilor… Cred că o poveste ar cu titlul ăsta ar fi interesantă. Sau o pseudo-legendă despre făurirea zăpezilor…

Îmi place să visez cu ochii deschişi, să făuresc poveşti pentru mine. Făurarul are şi parfum de poveste. Şi parfum de vis…

Făurarul viselor. Cin’ să fie, cin’ să fie?
Cine ne aduce-n somn răbufniri de fantezie?
Nu se ştie! Sau se ştie?

Tot ce ştiu e că mi-am propus mai demult să-mi notez o parte dintre vise. Vise din care se pot făuri poveşti. Dar deocamdată nu mi-am notat decât unul, despre care am mai vorbit şi altă dată, pe alt blog:

Se făcea că ieşeam din casa socrilor (casa lor din visele mele, mereu aceeaşi, dar diferită de cea din realitate) cu intenţia de a duce gunoiul (adică rahatul motanului, adunat de sub masă! 😉 ). Curtea era prea curată, nu-l puteam arunca acolo, m-am strecurat printr-o spărtură din gard – care dădea la marginea unui oraş – am lăsat mizeria într-un tomberon, apoi m-am răsucit pe calcăie şi… n-am mai regasit drumul înapoi… Gardul era altul, fără nici o spărtură…
Am rătăcit printr-un oraş străin, fără bani şi cu un mobil cu bateria descărcată în buzunar.
Unii mi-au spus că oraşul era Oneştiul (de fapt, cel mai apropiat de casa socrilor), alţii m-au privit ciudat după ce i-am întrebat în ce oraş suntem şi mi-au râs în nas când am simţit nevoia să strig în urma lor că nu sunt nebună, iar o babă mi-a destăinuit că se cheamă Vilard, fiindcă e un oraş de vile – cu toate că în jur erau numai blocuri înalte, frumoase, de o eleganţă pe care n-am întâlnit-o niciodată în realitate. Aceeaşi babă mi-a spus că are un vecin care m-ar putea duce cu maşina acasă – dacă n-o să mă sperii de el, fiindcă are blană. “Nu mă sperii”, am zis eu, “numai să nu mă mănânce!” :P
Dar vecinul era plecat, garajul lui era gol. Ne-am apucat să-l cautăm, eu am început să-i vorbesc babei despre Gheo, să-i spun că el n-o să creadă niciodată ce mi s-a întâmplat…
Şi m-am trezit – lângă sus-amintitul Gheo, care dormea, visând, pesemne, ceva mai frumos decât mine!

Mai erau şi alte amănunte, pe care mi-a fost lene să le-nşir pe blog – şi pe care între timp le-am uitat. Sper c-o să găsesc ce să inventez în locul lor când i-o veni poveştii rândul la… făurit – dacă i-o veni vreodată!


Despre parfumul făurarului au mai scris şi alţii, mai mult şi mai frumos; îi găsiţi aici, în tabelul Mirelei.

Parfumul cărţilor

Tocmai mi-am dat seama că nu pentru SuperBlog 2013 am scris primele advertoriale din viaţa mea!
De când poartă numele ăsta, „Floarea de Loldilal e un blog-advertorial, căci, articol după articol, face reclamă unicei mele cărţi tipărite pe hârtie (pe care doritorii o pot  însă comanada şi în format electronic).

VERO-VIZIUNI VIRTUALE

*

„Închise ochii şi inhală aerul gros şi înmiresmat care i se învolbura în jur precum un abur. Cu ceva timp în urmă, ar fi fost dezgustat de duhoarea Templului, dar asta se întâmpla înainte de a fi fost blagoslovit cu ascuţimea simţurilor. Planta îi făcuse acest dar, precum şi multe altele. Acum totul se schimbase. Pentru el, mirosul era un peisaj într-o continuă schimbare, pictat în toate culorile imaginabile, aici strălucitor şi limpede, aici întunecat şi misterios. Erau munţi, canioane şi deşerturi de arome, oceane şi bolţi celeste, râuri şi pajişti, o panoramă magnifică de miresme, imposibil de descris în limbajul omenesc. Prin comparaţie, lumea era o imagine plată, urâtă şi aridă.”

Douglas Preston & Lincoln Child – Relicvariul (al doilea roman din seria Pendergast)

Mi-am adus aminte de citatul ăsta – cum aş fi putut să-l uit, când eu sunt muza sub a cărei oblăduire a fost…

Vezi articolul original 429 de cuvinte mai mult

Parfumul cuvântului (cu douăsprezece esenţe)

VeroVers

.

Cuvântul este pâinea mea,

Melancolie şi-ncântare,

Magnet ce-mi trage tâmpla grea, 

Perpetuu vis, mereu chemare.

 .

Parfumul lui ţese picturi

Pe-orice picior de plai de carte,

Tipar a pus, în vechi scripturi

Roase pe margine, aparte.

 .

Teluric, cald, e-o tulburare,

În moara lumii-nvârte graiuri;

Pe scara razelor de soare

Îşi suie stropii către raiuri…

.

29 august 2012


Dacă vă tentează, în ordine alfabetică:

  • aceeaşi duzină de cuvinte, altfel împletită, mergeţi la psi
  • acelaşi parfum al cuvântului, altfel perceput, mergeţi la Mirela

Vezi articolul original

Parfumul parcului

Parfumul parcului în care
Ne-am sărutat în faptul serii
Trăieşte-n inima-mi de-a pururi,
Chemând mireasma primăverii…

imagine preluată de aici

Către toţi membrii clubului poveştii parfumate, fie ei participanţi la ediţia de azi
1.
Mirela
2.
Nina
3.
Vania
4.
Vienela
5.
Silving
6.
Lili3d
7.
pandhora
8.
Gabi
9.
CARMEN
10.
Minnie
11.
Poclid Roxana Simona
12.
Elly
13.
Diana
14.
Lolita
15.
Mala
16.
Dragoi Cristina
 
 
 
 
sau nu:
N-am timp să vă spun fiecăruia în parte cât de mult mi-a plăcut ceea ce aţi scris.  Vă mulţumesc tuturor pentru minunatele clipe de lectură pe care mi le-aţi oferit şi sper să ne regăsim cu bine în aprilie, când voi reveni pe acest blog.

Parfumul serii

– pentru povestea parfumată

Stând la margine de mare,
te tot uiţi departe-n zare,
zi de vară până-n seară,
şi ţi-e inima amară.

Unde e, de ce nu vine?
Se mai gândeşte la tine?
Mai e viu, plutind pe ape?
L-a-nghiţit a morţii noapte?

În amurg, călări pe val,
pânze albe vin spre mal.
Şi atunci, pe ţărmul mării,
simţi şi tu parfumul serii.

Îţi miroase a trup de zeu,
stând pe jar de dorul tău.
Îţi miroase a borangic,
pe trup mândru de voinic.

Îţi miroase-a lună plină
şi a cânt de mandolină.
Şi a dezmierdări nebune
pe un ţărm uitat de lume…

… … …

În afară de Mirela, au mai scris despre parfumul serii:

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.

(Îmi cer scuze dacă urmele trecerii mele pe blogurile celor de mai sus nu vor apărea sub forma comentariilor. Îmi pare rău, dar n-am încotro, sunt în criză de timp!)

Parfumul unei urări de An Nou

scan0006

Bate Anul Nou la uşă
Ostenit de lungu-i drum,
C-a pornit din zorii vremii,
Şi-a ajuns abia acum!

Să-l primim cu vorbe bune,
Cu bucate şi cu vin,
Ca să fie şi el darnic,
Să ne dea tot ce dorim!

Să nu mă întrebaţi unde e parfumul! Cred că îl simte toată lumea în aer!

Parfumul dimineţii de Crăciun

Fulgii mari şi albi se cern.

Eu cuvinte vreau s-aştern…

Şi mă-ntreb: Ce să vă spun,

Ce e mai potrivit acum,

Acum, ’nante de Crăciun,

Când cetina ne e parfum

Şi în bordei, şi în palat,

Umplându-ne de gând curat…?

.

Parfumul primilor fulgi de nea

– pentru povestea parfumată

Mărturisesc că nu mă pricep la parfumuri, dar încerc două „esenţe” versificate 🙂

Uite palma mea întinsă.
Vezi, iubitule, e ninsă!
Simţi parfum de fulgi de nea?
Nu miros ca dragostea?

Ei sunt reci, ea e fierbinte –
Se-ntâlnesc cu luare-aminte!
Şi din fulgi un văl se ţese…
Parfumat, pentru mirese!

sursa imaginii

Eu sunt acum gheaţă şi patimă,
Eu sunt acum zâmbet şi lacrimă…
Sunt şi adevăr, sunt şi minciună,
Sunt vis, nins într-o noapte cu lună…

Sunt fulg de nea, în palma ta parfum…
Parfum de alb, polei lucind pe drum…
Parfum de ninsoare, sobă şi fum…
Parfum de vise şi doruri duium…