Covoare olteneşti

Am două. Covoare olteneşti – tradiţionale. Ţesute de o mătuşă. Nu cred că a reprodus modelele din memorie, nu în totalitate, avea schiţe păstrate din anii de şcoală. Îşi dorea din toată inima să fie profesoară de lucru manual. Şi n-a fost. Fiindcă a venit războiul, urmat de „revoluţia proletară”.  I s-a propus să predea marxism-leninism că, de, dacă tot voia să fie profesoară… 😛 A refuzat. Şi-a încheiat activitatea în „câmpul muncii” ca şefă la „muncă şi salarii”, deosebit de apreciată la nivel înalt (adică de tov. director de institut) pentru experienţa câştigată făcând cu totul altceva decât învăţase să facă. De ţesut s-a apucat la pensie şi s-a lăsat când au lăsat-o ochii – nu mai vedea să citească nici măcar cu lupa. 😦

De la ea am învăţat noi (eu şi jumătatea mea conjugală) să facem covoare persane. Nu ne-am băgat decât la unele de dimensiuni reduse. S-a întâmplat imediat după chestia aia din ’89 poreclită revoluţie. Am dat vreo două sau trei cadou, după ce am încercat să le vindem – via consignaţia –  fără să reuşim să încheiem vreun târg.

E vorba de „primul şi ultimul” dintre covoraşele lucrate de mine. Clic pe imagine ca să găsiţi articolul din care am extras-o şi care între timp a fost corectat în această privinţă.

Aşa că „afacerea” n-a luat amploare. Dimpotrivă.

Adică am uitat ce-am învăţat. Timpul a ecranat, cel puţin în cazul meu, ştiinţa ţesutului manual băgată în tărtăcuţă. Dar avem şi noi schiţe. Bărbatul meu personal susţine că ne-am putea aduce aminte. Tot la pensie, carevasăzică. 🙂 Sper că n-o fie dat de minciună dacă o să facem vreo tentativă în acest sens. Oricum, la persane, urzeala e treaba cea mai complicată. (Apropo, în capul meu, urzeala a fost întotdeauna asociată cu cânepa – nu ştiu dacă aiurea sau ba. 🙂 )

Dar să revin la covoarele olteneşti. Mătuşa ni le-a dat cadou la nuntă. Acum 33 de ani. Le-am ţinut în dormitor, pe perete, ne-a fost milă să călcăm pe ele. Dar n-am reuşit să le ferim de molii. Acum, ciupite pe ici-colo, prin părţile esenţiale, carevasăzică, stau pe balcon, împăturite unul peste altul şi amândouă peste stiva de cauciucuri de iarnă (sau de vară, după caz). În vârful acestui turn îşi face motanul adesea siesta.

Iar dacă îl vede cumva, de undeva, din altă lume, sunt sigură că mătuşa mea se bucură. Adora pisicile. Şi căţeii.

Nu mai am de adăugat, ca dezvăluire câtuşi de puţin senzaţională, decât că am inclus în textul de mai sus duzina de cuvinte lansată în joc săptămâna asta.

O porţie de matildină şi una de matildeală

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, mă gândii să vă-nvăţ cum să vă pregătiţi, rapid, o porţie de… matildină, adică un desert nu tocmai aspectuos, dar delicios, o dovadă în plus că nu contează forma, ci fondul, că nu haina îi face pe om şi  că nu le minţim pe bietele fete urâte când le spunem că de bază e frumuseţea sufletului, nu a trupului.

Dar mai bine să nu mai luăm idealuri în deşert, ci să trecem la promisul desert.

Deci, dragilor, ca să puteţi trece la prepararea matildinei, treceţi mai întâi pe la un magazin alimentar, cu bani şi/sau tichete. (Tabla înmulţirii cu 9,57 nu e nevoie s-o învăţaţi, casele de marcat sunt bine şcolite, sau au alături vreun tabel.)

De cumpărat, cumpătaţi, după cum se vede, de la stânga la dreapta, zahăr, ness (pe alese), biscuiţi (după plac) şi îngheţata preferată.

Borcanul pe care scrie „Mocca” e recipient moca pentru zahăr. Continuă lectura

Duzină de cuvinte inventate: Scorburatino

Săptămâna asta n-avem „duzină de cuvinte” Aşa că rebloghez una veche. 🙂

VERONICISME

(Amintiri din alt univers, influenţate de ultimul roman tradus)

Ieri m-am întors din capitală. Am terminat cura de dezintoxicare în betealambic. Am ieşit de-acolo simţindu-mă alt om, aşa că n-am făcut drumul pe vitezostradă, ci pe Coloanagrama. E un traseu secretacic, mai lung, dar foarte pitoresc. De sub pavajul sorbituminat răsar, ici şi colo, anoduli. Superbi, dar extrem de prudenţi, aşa că n-ai prea mult timp să-i admiri. Te văd de departe şi fie că se retrag dedesubt, în perenglote, fie se pregătesc cât ai clipi de elevatuire şi îţi planează apoi, graţioşi, deasupra capului. Asta numai până la prima turnataţie. Pe urmă, flora stradală lipseşte aproape cu desăvârşire. Vezi numai rareori câte un salicedru sau câte un portocalandru. Salicedrii cresc pe margine, sunt uşor de ocolit, şi ramurile lor chiar te ajută s-o faci, te ghidează, sunt în stare să-i dea comenzi…

Vezi articolul original 156 de cuvinte mai mult

Povestea poveştilor mele cu parfum de loldilal – 3 (cu includerea duzinii de cuvinte)

VERONICISME

Ei, mă apropii de fundul sacului… 🙂 Din cărticica mea au mai rămas patru poveşti despre care nu v-am vorbit încă – şi o s-o fac acum:

13. Scrisoarea lui Zwiat

V-aţi întrebat vreodată cum ar fi lumea dacă am fi telepaţi cu toţii?  Cum v-aţi simţi dacă gândurile celorlalţi v-ar înconjura ca nişte cascade? Dacă la baza comunicării n-ar mai sta cuvântul rostit, ci cuvântul gândit? Dacă v-aţi bucura, savurând o asemenea existenţă ca pe o căpşună şi considerând că astfel chipul vieţii e mai bogat în culori, sau dacă v-aţi transforma într-un căutător al intimităţii pierdute, dacă propriile gânduri expuse nu v-ar face cumva să vă simţiţi ca o căprioară hăituită, dacă nu v-aţi dori să vi le puteţi ascunde sub ceva negru şi opac, ca praful de cărbune, sau să aveţi un cal fermecat, care să vă poarte într-o lume mai calmă, unde…

Vezi articolul original 373 de cuvinte mai mult

Instantanee – de undeva, de cândva (1)

Instantaneu dintr-o lume imaginară, inspirat de cuvintele jocului de-a duzina şi de o imagine. (Şi de Vienela, care mi-a făcut poftă de scris, aşa că mi-am furat din timpul rezervat pentru altceva!)

saşiuUndeva, mai sus de lunca legată de râu prin jurământ imun la rugina vremii, vântul în trecere fără răgaz printre crengi călăuzeşte umbra unei flori de catalpa în dans lasciv peste un pisoi albicios, saşiu fiindcă-şi face privirea tunel către izul de must al muscoiului beţiv, negru ca un tăciune cruţat de văpaie, poposit pe vârful nasului său tocmai acum, când e dărâmat de oboseală după ce-a fugărit, fără cine ştie ce succes, tot ce mişună prin iarbă.

De la naftalină (15) – Duzina de cuvinte – Bloguri şi comentarii

VERONICISME

Blogurile sunt case.

Case cu acoperişuri simbolice, din nuiele ce se împletesc lăsând goluri largi, prin care se vede, în întotdeauna seninele nopţi virtuale, un cer plin de stele. Iar lumina zilei virtuale oferă un spectacol cu nori prinşi în dansul vântului, după muzica pe care le-o cântăm în fiecare vis.

Case cu grinzi solide, din cuvinte. Case [de obicei] fără porţi şi fără uşi, pentru ca oaspeţii să intre după bunul plac, privind cu ochi dornici de culoare nouă nu doar petecele de cer strecurate prin bagdadie, ci şi interiorul care se schimbă cu fiecare articol (nu prea-mi place să-i zic „post” sau „postare”, mă duce cu gândul la zilele de post 😛 ).

Unii îşi fac griji fiindcă li se înscriu  prea puţine comentarii în cartea oaspeţilor. Nici la mine nu-s prea multe. Dar ce contează? Scriu, în primul şi în primul rând, pentru propria mea…

Vezi articolul original 44 de cuvinte mai mult

De la naftalină (14) – Joc cu 12 cuvinte (fiindcă nu mă pot abţine) – Uneori

VERONICISME

Uneori mă simt arzând ca o flacără, singură şi străină, realitatea are un contur de o cu totul altă formă, cuprinzând alţi oameni şi alte lucruri, fără nimic comun cu lumea pe care-o am în memorie, făurari nebuni s-au strâns mănunchi să zămislească arcadeînsângerate, totul e nelinişte şi cenuşă

Cuvintele impuse: arcade, faurari, însângerate, straina, cenusa, memorie, manunchi, contur, neliniste, lucruri, flacara, forma
S-au jucat cu aceeaşi duzină de cuvinte: psi,  redskymarinaabisurigrig, tiberiu, altcersenin, scorpio, cita, rokssana, ganguritu, gina, virus, valentina,  carmensima, cristian, sara, dictaturajustiţiei, dagatha, anaid

Vezi articolul original

De la naftalină (13) – Duzina de cuvinte – ROGVAIV

VERONICISME

A plouat; căzută în tropot spre a se contopi cu fierbinţeala adâncită în pământ de boala zădufului, apa preschimbată în aburi urcă pe o scară fără trepte, purtând către o zeitate mai mult sau mai puţin străinăsalutări ceţoase, ce îi insuflă îndemnul de a lua pe drept sau pe nedrept în stăpânire cerul, aşternând pe boltă, cu eficienţă şi  preţ de clipe îndelungate, cântecul de slavă al celor şapte chipuri ale luminii: roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet…

Dacă vreţi să aflaţi ce se mai poate face cu aceeaşi duzină de cuvinte, mergeţi la psi şi urmaţi căile deschise de tabelul pe care-l veţi găsi acolo, şi care duc către: TiberiuDor de femeiealmanahech3815hCarmen PricopsimonikoolcammelyCarmen DJscorpioVanessa, Lolita

Vezi articolul original

Duzină & leapşă

După jucăria de alaltăieri (un singur text, mai mulţi autori), am trecut la altceva, oarecum similar, care s-ar putea numi, de pildă, „citeşte şi scrie mai departe”. Numai că de data asta nu mă mai pot juca de una singură. 🙂 Iată de ce:

Folosind cuvintele duzinii de săptămâna asta, am scris un început de poveste (că la începuturi lăsate baltă mă pricep cel mai bine). Însă cu ăsta aş vrea jucăm leapşa 🙂 – adică vă rog să-l continuaţi. Începeţi cu un link către acest prin episod, scrieţi-l pe următorul (trebuie să aibă între 50 şi 150 de cuvinte) şi invitaţi pe altcineva să preia ştafeta, adică înceapă cu link către episodul scris de dv. şi să adauge, la rândul său, un alt episod (respectând de asemenea limitele – minim 50 şi maxim 150 de cuvinte). Şi aşa mai departe.

Iar după ce aflaţi că s-a scris o continuare (sau mai multe) adăugaţi, la sfârşitul episodului dv., un link către ea/ele.

Aţi dedus deja că nu e o problemă dacă, într-o anumită etapă (sau în mai multe) textul e preluat de mai multe persoane şi continuat – fireşte – în mod diferit. Ar fi chiar foarte interesant de văzut pe câte căi diferite o poate apuca povestea – dacă va fi aşa, o să le ţin undeva evidenţa.  (Pe parcurs, oricine poate scrie mai multe fragmente, cu condiţia să nu fie consecutive.)

Mai jos sunt cele 144 de cuvinte ale mele. Oricine doreşte poate intra în joc, scriind o continuare (am rugămintea să-mi lase un comentariu aici şi să respecte regulile de mai sus), dar eu trimit invitaţii speciale (fără nicio supărare dacă nu sunt acceptate) către Vienela, Suzana, psi, Petru Racolta, Claudia.


Etui Calmar Eter (Calmy pentru prieteni) şi-ar lepăda, ca pe un balast detestabil, toate cele trei prenume care, stându-i alături de numele de familie ca bigudiurile pe chelie, i-au preschimbat certificatul de naştere în maculatură şi au fost cât pe ce să-i servească drept paşaport către demenţă. Dar nu poate, căci, dovedindu-se un meseriaş încărcător de belele pe greabăn de creştin fraged, prevăzătorul său tată, popa Manole Furtun, mare iubitor de alcool şi de nume care nu se regăsesc pe paleta spălăcită numită calendar,  s-a dus glonţ de la botez la notar şi a trântit o clauză în testament: orice schimbare, totală sau parţială, a numelui din certificatul de naştere înseamnă dezmoştenire, e zidul despărţitor dintre fiul denaturat şi „casa a mare” din centru, mândria târgului şi darul înaintaşilor, pe care orice reprezentant al clanului Furtun îl pune (paradoxal!) mai presus de darul beţiei.



Claudia a scris deja episodul 2

Puteţi scrie un alt episod 2, sau puteţi trece direct la episodul 3, continuând povestea pe firul început de ea.


A apărut şi  a doua variantă a episodului 2, scrisă de Suzana.