Joacă

„Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm.”

George Bernard Shaw

~

„Joaca trebuie să rămână viaţa ta. Munca nu trebuie să fie decât un mod de a te juca. Nu-ţi transforma viaţa într-o rutină a muncii, pentru că scopul ei e joaca.”

Osho

~

Blogul e un „loc de joacă pentru cuvânt. Serios!”

psi

~

Fiindcă pentru mine blogăritul e în primul rând joacă şi distracţie (nu mi-am făcut niciun blog cu gândul să-l folosesc ca sursă de venituri, e grav/trist când ajungi să-l priveşti astfel, în exclusivitate) şi fiindcă distracţia de ieri nu mi-a ajuns, am luat una dintre pozele faine găsite aici şi… restul e mai jos. 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Explicaţi-mi, vă rog!

Am înţeles (corect, sper) că, în cazul plătitorilor de advertoriale, de folos este, de fapt, un link către site-ul lor, plasat într-un text suficient de lung ca să fie remarcat de motoarele de căutare. Linkul îi scoate mai în faţă, îi face mai vizibili pentru aceleaşi motoare de căutare.

Dacă e aşa, de ce nu se mulţumesc să ceară un link, două, şi un număr minim de cuvinte, într-un text care să poată fi scris cu suflet, ajungând şi la sufletul cititorilor? De ce impun „ancore” idioate, expresii din care-au jumulit prepoziţiile şi/sau conjuncţiile care sună la dracu’ într-un text ce se vrea firesc, de ce vor laude uneori nici măcar mascate, care fac articolul să pută de la trei poşte a reclamă plătită şi le taie cititorilor cheful de lectură?

Ce frumos ar fi dacă toate advertorialele s-ar putea scrie degajat, fără constrângeri stresante pentru autor şi cititori deopotrivă, rămânând îmbietoare, precum un cearşaf întins pe plajă într-o zi însorită de vară!

Cu ochi-n patru şi cu patru ochi

„Oameni răi din lumea rea” – un adevăr; „homo homini lupus est” – alt adevăr; „paza bună trece primejdia rea” – tot un adevăr şi ăsta. Cu alte cuvinte, lumea a fost dintotdeauna – şi, din păcate, continuă să fie – un loc periculos, unde ai mai mulţi duşmani decât prieteni. „Duşmani” e, cumva, impropriu spus. Sunt oameni care n-au nimic de împărţit cu tine. Nu vor să-mpărţiţi nici măcar lucrurile tale – le vor doar pentru ei! 😈 Aşa că, omule, fii cu ochi-n patru sau cu ochii pe ele. Dar, ca să fii tot timpul cu ochii pe ele, ţi-ar trebui patru ochi, doi la purtător şi doi acasă.  Şi chiar îi poţi avea şi pe cei doi de acasă, fiindcă s-au inventat sisteme de supraveghere video. 🙂

S-au inventat şi se comercializează şi online (ca aproape orice altceva). Am cotrobăit şi am găsit, de exemplu, pe comenzi.ro, astfel de sisteme care au, ele însele, câte patru ochi 🙂 , „concepute astfel încât să ofere un randament maxim şi un raport preţ/calitate optim. Sistemele includ toate elementele necesare instalării, în afară de cabluri (se achizitionează în funcţie de lungimea necesară). Echipamentele ce compun sistemul (camere, dvr) pot fi upgradate la cererea clientului cu echipamente superioare din oferta noastră, adăugându-se diferenţa de preţ dintre echipamente la valoarea sistemului.” M-am uitat, fireşte, şi la preţuri. Destul de  multe sunt accesibile chiar şi pentru buzunarul meu de traducătoare plătită cu întârziere de o parte dintre colaboratori (asta-mi aduce aminte că trebuie să mai trimit mail-uri pe la vreo două edituri ca să cerşesc ceea ce mi se cuvine), dar… oare am eu în casă ceva atât de valoros încât să fie supravegheat de ochi electronici? Poate motanul de rasă maidaneză pură? 😀

Adevărul e că am avut întotdeauna convingerea că hoţii se duc acolo de unde au ce fura, că se interesează, nu dau buzna la nimereală. Însă, din păcate, s-au înmulţit nevoiaşii, ca să zic aşa, oamenii disperaţi, tentaţi să fure aproape orice. Mă îngrozesc dacă mă uit la ştirile de la ora cinci sau dacă accesez diverse linkuri puse de unii sau alţii pe facebook. Aşa că aplic politica struţului. La televizor nu mă mai uit decât la filme SF şi la documentare despre animale, iar pe facebook admir poze de pisici. N-am să schimb eu lumea şi nici nu se schimbă dacă-mi ajung sub ochi sau la urechi toate infracţiunile din ţara asta, nu?

Să mai lepşuim puţin

Azi e ziua lepşelor!

O dau gata şi pe asta, fuguţa-fuguţa. Uite aşa:

1. Ce înseamnă pentru voi spaţiul ăsta virtual?

O completare (anexă) a spaţiului real.

2. De ce v-aţi făcut blog? Adică ce v-a mânat în luptă, vorba poetului.

Îmi place să scriu. Şi să aflu ce cred alţii despre ceea ce scriu.

3. Cât sunteţi de mulţumiţi de viaţa voastră socială?

N-am timp să mă gândesc la asta.

4. Ce gen literar preferaţi?

SF (Speculative Fiction).

5. Ce aşteptări aveţi de la prietenii voştri? (nu neapărat de la iubiţi!)

Am avut destul timp să-mi dau seama că nu trebuie să ai aşteptări de la nimeni. Accepţi oamenii aşa cum sunt – dacă poţi. Dacă nu poţi, te asociezi cu alţii.

6. Care-s calităţile pe care le căutaţi la aproapele vostru?

Nu le caut, iau ce găsesc. (Vezi răspunsul de la întrebarea 5.)

7. Pe ce criterii alegeţi ceea ce citiţi?

Gen literar, autor, intuiţie. Dacă-ncep şi nu-mi place, abandonez.

8. Ce părere aveţi despre şcoala din zilele noastre? Şi nu mă refer aici la clădiri ci la materii, examene, mod de predare.

O catastrofă de proporţii din ce în ce mai impresionante.

9. Ce-aţi schimba în viaţa voastră, dacă vi s-ar da ocazia?

Nimic. (Există întotdeauna riscul să nimereşti din lac în puţ.)

10. Pe cine o să votaţi la viitoarele alegeri? Neeaaa… v-aţi speriat? Serios acum, credeţi că există cineva în clasa politică în care mai putem avea încredere?

În clasa politică nu a existat, nu există şi nu va exista niciodată nimeni în care să poţi avea încredere.

11. Nu vă doare capul de la atâtea întrebări tâmpite?

Din fericire sunt imună!


Nu născocesc alte întrebări şi nu dau leapşa nimănui. Răspundeţi la cele ce mai sus dacă doriţi, cu sau fără link la acest articol.

Blogosferă versus zmeură

Dragi oameni şi vecini de net
Prinşi de bloguri cu magnet,
Blogosfera e un sat
Unde poţi mânca_căcat.
Toată lumea trăncăneşte,
Verzi şi-uscate povesteşte,
Unii versu-l inventează,
Schiop sau alb, dar cu emfază,
Alţi critică şi-njură,
Alţii pule ţin în gură,
Le linchesc cu patru taste
Şi se cred păsări măiastre,
Alţii ştiu ce-i bun şi drept,
P-ăi mai proşti îi iau de piept
Sau le trag şuturi virtuale
Cu vorbe din mahalale.
Vin apoi comentatori,
Laudă de şapte ori
Tot ce e mai idiot,
Un „sublim!” scoţând din bot,
Sau înjură detaşat
Tot ce nu le intră-n cap,
Fiindc-au neuronu’ prost
Şi-au ţinut la şcoală post,
Iar acum manele-n înghit,
Că fac cură de slăbit
Minţile şi gustul bun.
Când le ai eşti căpcăun,
Şi frustrat, fir-ar să fii,
’Tu-ţi gramatica mă-tii!

Haideţi deci, copii, să mergem
Zmeură azi să culegem,
S-umblăm după ea prin munţi,
Lăsând câmpii nebătuţi!

Popas facem în tabel
Să vedem dacă-s în el
Linkuri către zmeurari,
Unii cafle, alţii zidari
De cuvinte şi de fraze
În multiple ipostaze.

De la naftalină (1) – Bărbatul puternic

În ciclul „De la naftalină” o să-mi rebloghez articolele vechi – nu pe toate, doar pe cele pe care le pot reciti zâmbind. 🙂

VERONICISME

A apărut prima carte pe care am tradus-o pentru editura Curtea Veche: „Cum să fii bărbatul puternic pe care şi-l doreşte o femeie”.

Autorul, Elliot Katz, are părerile lui. Interesante, nu zic ba. Dar omite (cu bună ştiinţă sau din neştiinţă?), cel puţin două amănunte:

Vezi articolul original 146 de cuvinte mai mult

O umbră a prieteniei

Unii vor scrie, sau au scris deja (se-adună toţi într-un tabel), despre „umbra unei iubiri”. Mie mi-a sărit azi în ochi o umbră hidoasă a prieteniei:

VERONICISME

El (odihnească-se-n pace) a plecat dintre noi de vreo jumătate de an.

Rudele i-au păstrat contul de facebook.

De ziua lui, anunţată de neştiutorul program de socializare, „prietenii” la fel de neştiutori îi urează „la mulţi ani”.

Vezi articolul original

La sfârşit de SuperBlog

Citez, nu din oarece almanahe (sic!), ci din Alma Nahe:

„Ca blog(er) partener, scrii un articol că a început o nouă ediție SuperBlog și încă unul că s-a terminat și cam ăsta e parteneriatul, nu ai alte obligații, decât bunul tău simț.”

Eu am scris un articol când a început. Şi, cu toate că încă nu s-a terminat (mai lipseşte o notă şi se mai aşteaptă probabil şi răspunsuri la contestaţii), bunul meu simţ (pe care probabil unii îl vor considera altceva 😛 ) îmi cere să-l scriu acum pe cel de la sfârşit, ca replică la această afirmaţie culeasă din tabăra organizatorilor (de pe facebook, din grupul închis numit SuperBlog):

 „Deja ştiţi că percepţiile diferă, nu e obligatoriu ca toţi să vadă acelaşi text cu aceiaşi ochi ca voi inşivă.”

Păi, ia să stăm noi strâmb şi să facem efortul de a judeca drept, pornind de la următorul model:

Să zicem că avem trei femei foarte frumoase, A, B şi C. Şi trei femei foarte urâte, X, Y şi Z.

E firesc ca, dintre cei care le privesc pe toate şase adunate lalolată, unii s-o considere cea mai frumoasă pe A, alţii pe B, iar alţii pe C. Şi, similar, unii o vor considera cea mai urâtă pe X, alţii pe Y, iar alţii pe Z. Acestea sunt diferenţe de percepţie, lesne de înţeles şi de acceptat.

Dar, în momentul când cineva spune că, dintre cele şase femei de mai sus, A sau B sau C e cea mai urâtă, sau că X sau Y sau Z e cea mai frumoasă, asta nu mai e diferenţă de percepţie, e incapacitate de înţelegere şi de apreciere a frumuseţii şi a calităţii şi e de neacceptat. Orice om normal vede într-o asemenea părere o aberaţie.

Şi tot astfel, la SuperBlog, când juriul dă cea mai mică notă unui articol bun sau cea mai mare notă unui articol mediocru sau prost, asta nu mai ţine de diferenţa de percepţie (care ar trebui să se încadreze, mai ales în condiţiile existenţei unui barem, într-o marjă de 5 sau, cu îngăduinţă, de maxim 10 puncte), ci e incapacitate de înţelegere a textelor, ca urmare a unei elementare lipse de cultură şi, implicit, a unui deficit de lectură.

În altă ordine de idei, adică trecând la un alt aspect al problemei, dacă batem monedă pe diferenţa de percepţie, de ce să nu admitem şi că nu e obligatoriu ca toţi concurenţii să vadă juriul cu aceiaşi ochi ca organizatorii? 😈

Nici eu nu doresc polemici, aşa că, dacă nu sunteţi de aceeaşi părere, sunteţi liberi s-o spuneţi oriunde, numai aici nu – comentariile sunt închise.

Palate versus catedrale

Unii în bordeie, alţii în palate…
Fireşte, muzeele merită vizitate.
Dar… pe-atunci nu existau săraci, frate?
Sunt numai acum, când înjurăm,
Criticăm şi ne ofticăm,
Cu spume la gură şi pe tastatură,
Fiindcă se strâng bani pentru o catedrală
În timp ce mujicii-şi au buda, cu fală,
În ograda lor murdară şi cheală,
Şi crâşma le papă hulpav din agoniseală?