Potpuriu de Crăciun – cu parfum

Ne dorim întotdeauna un Crăciun cu parfum proaspăt şi rece, de zăpadă şi de pui de ger… Musai să fie puiuţ, ca să nu ne muşte obrajii. 😀 Puiuţ… inocent… şi alb, acel alb neîntinat pe care şi-l arată, când se luminează de ziuă, zăpada adunată de noapte…. Crăciunul  poartă mireasma purităţii, căci cele trei zile din calendaristica trenă festivă, cu cruce roşie, a solstiţiului de iarnă sunt, în ades uitata lor esenţă creştină, o sărbătoare a neprihănirii.

Crăciunul bate iar la uşă,
Cu-a sa Minune a Zămislirii,
Şi orice stea e-o jucăuşă
Scânteie-n candela-mplinirii.

Lumina ei să v-ocrotească,
Purtându-vă noroc întruna,
Şi viaţa să vi-o împletească
Cu fericirea, întotdeauna!

Tocmai aţi citit urarea mea pentru cititorii mei. 🙂 Am aşezat-o între doi fulgi de nea, doi fulgi cu totul aparte, căci i-am scos dintr-un caleidoscop virtual, după ce am turnat acolo, aseară, parfumul nopţii de Crăciun. 🙂

Ce-ar mai fi de spus?

Păi… o poveste. Ca să pot înscrie articolul în tabelul „poveştii parfumate” de pe blogul Mirelei. Numai că, să vedeţi, boieri dumneavoastră, la mine… inspiraţie ioc!

Astfel stând lucrurile, cât de tare vă supăraţi pe mine (pe o scară de la 1 la 10, unde 10 e a mai mare supărare) dacă vă trimit să citiţi ce-am scris mai demult?

Dacă nu vă supăraţi decât de un punct sau două, clicuiţi linkurile de  mai jos:

• am scris, în ordine cronologică, o utopie şi o distopie (îşi au amândouă câte un loc rezervat în următoarea mea carte cu povestiri);
• am scris şi câteva rânduri despre o noapte tristă, cu dureros şi cutremurător parfum de veşnicie;
• şi-am scris şi o… miştocărie – cea mai dragă mie din acest întreg… potpuriu, deşi aluziile la oarece evenimente politice nu mai sunt de actualitate.