Puma albă

Îţi arunci capa zdrenţuită peste coroana de aur de pe perniţa de purpură, îţi torni licoarea din flacon, miraculosul extract de plante cărora numai vrăjitoarele le cunosc numele, peste strania schiţă sângerie de pe mâna muşcată, vezi cum i se închide şi i se albeşte, rând pe rând, fiecare dungă de carne vie, apoi iei harfa şi cânţi. Cânţi despre clipele în care tu şi puma, fără a fi actori, aţi îngrozit spectatorii, întreaga ta escortă, de la scribul cu mapa sub braţ până la mai marele vânătorilor, cu ghioaga pe umeri. Cânţi înainte de a scrie în tainicul tău jurnal despre inima muşcată de sabie a sălbăticiunii. Scrii că ai iubit-o când a azvârlit în apa albă, albă ca rochia ei, o floare roşie, roşie ca fluturele vrăjit din iarbă. Credea că face-o vrajă care-o să şteargă din amintirea ta păcatul ei. Dar a şters-o pe ea din rândul oamenilor, i-a dat gheare perfide ca minciuna sfruntată şi colţi cruzi ca iubirea calpă. Pentru că vrăjitoarele care cunosc numele tuturor văzutelor şi nevăzutelor sunt în slujba ta, le hrăneşti cu susur de harfă şi cu suflete de femei prefăcute. Scrii că ai iubit-o şi când ai înfipt-o în inima ei nestatornică pe vrăjitoarea preschimbată în sabie. Scrii că ai lăsat puma să-ţi muşte mâna în clipa când şi-a pierdut sufletul, ca să ştie că încă o mai iubeai.

Ştiu tot ce face maiestatea ta imperială, şi tu ştii acum că ştiu. Ştii că sunt mai puternică decât bătrânele tale călăreţe de mături, că am pătruns în ele şi că licoarea lor ţi-a închis rănile, ajutându-mă să pătrund în tine.

Nu mai am trup, am trupuri.
Nu mai am suflet, stăpânesc suflete.
Sunt puma albă din sufletele negre.
Fiara din om, fiara din oameni.