Jurnalul unei doamne…?!

Dacă tot am început, de ieri, să adopt chestia aia care se numeşte transparenţă şi să afişez, secvenţial şi aleator, procesul de transformare al mutrei mele personale, oare ar fi sau n-ar fi cazul să adun, într-o pungă sau într-un pachet, picătură cu picătură, bule de memorie în care stau, ca nişte alge încastrate în cristal, amintiri din existenţa mea de bilă rostogolită de soartă pe lustruitul parchet al lumii? Şi oare să le dau apoi cu unguent magic (cred că vinul rubiniu ar fi indicat) ca să alunece, cu ocazia jocului cuvintelor nr. 126, în ceva botezat „jurnalul unei doamne”?

Cert este că „jurnalul unei doamne” nu e un titlu potrivit, pentru că eu, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, după cum presupun că aţi constatat, nu sunt o doamnă, ci o… matildă.

Dacă nu sunteţi convinşi, uitaţi-vă cu lupa:

Matildă am fost de când mă ştiu!

Prin urmare, în cel mai bun caz, o să pun sub lumina reflectoarelor „jurnalul unei matilde”:

Am luat legătura cu o editură. Aşa că, după jurnalul de matildă, aş putea să semnez contractul şi pentru jurnalul unei iubiri – în mai multe volume: