Magistrala Versurilor Chinuite

Imprimantă!

Suprapus peste doza mea de lene, acest cuvânt impus, cules direct de la sursă, a făcut ravagii în modestul meu laborator de creaţie. Adică mi-a tras, de-a latul inspiraţiei, dungi şi iar dungi, ducând la decapitarea ei, inevitabilă când una i-a trecut – hârşti! – peste gât. Mireasma de vanilie şi ultima atingere de catifea a sufletului ei, pierit ca o nălucă, mi-au smuls un hohot de plâns copios. Nu era doar cea mai tare din parcare, ci şi singura din cartier! M-am pomenit brusc la o răscruce, am avut de ales între Calea Abandonului şi Magistrala Versurilor Chinuite – pe care vi se vor plimba ochii dacă veţi citi (pe riscul dumneavoastră!) cele ce urmează.

Din imprimantă-mi iese-un articol
Despre-un experiment ridicol
Eşuat în laborator. Serios
Vă spun c-a eşuat copios
Scăpând, spectaculos, pe uşa din dos,
O nălucă-n caftan de catifea –
Real caftanul, ireală ea.

De-atunci, năluca noaptea se duce
Din cartier în cartier, spre-o răscruce
Care musteşte de dungi de lene.
Nu, nu le vede, le-adulmecă, nene!
A vanilie miroase, cică, lenea,
Vanilie răsuflată, din vremea
Când decapitarea se practica
Pentru cuvintele fără perdea.
Spuneau pe-atunci, cică: ut, ăcat,
Ictir, izdă, indic, ur, işat…
Năluca jură că-i adevărat,
Că ştie ea, din sursă ocultă.
Căci ireală-i, dar nu şi incultă!

Acesta-i un ciot de poveste.
Mai urmează, mult mai este.
Dar forma sa versificată
Nu poate fi, zău, continuată,
Fiindcă din raţia mea de rime
(Trase de păr şi-oricum puţine),
Doar una mi-a rămas în mapă –
Pesemne pentru că e şchioapă.