Pisica neagră nu mi-a purtat noroc la superblogăreală, când am inclus-o în articolul reblogat mai jos.
Dar mie încă îmi place advertorialul meu de atunci (conform principiului „şi cioara zice că puiul ei e frumos” 😛 )(Pentru asocieri mai izbutite ale norocului cu pisica neagră, clicuiţi linkurile din tabelul lui Eddie.)
În loc de motto:
sursa imaginii şi a dialogului
Îngăduiţi-mi să mă prezint. Sunt Fely, şi niciodată nu mint când dictez, ca acum, câte-un discurs menit să ia parte la un concurs numit SuperBlog de ani mulţi, de când atrage bipezi adulţi, amatori să culeagă, într-o toamnă „fierbinte”, de pe taste cuvinte.
Sunt, după cum se vede-n poza alăturată, o felină mirobolantă, cu ochi imenşi, fascinanţi, hipnotizanţi, uneori terifianţi.
Dar, după cum aţi învăţat la şcoală, aparenţele-nşeală!
În realitate, credeţi-mă, sunt cumsecade, drăgăstoasă, blândă şi mieroasă – mai ales când cer, cu un mieunat, să-mi fie din şifonier eliberat trupul mlădios, după un popas somnoros pe raftul cu prosoape pliate, pluşate. Dar – miao! – sunt numai aparent curate, nu sunt sterilizate! Iar eu sunt sensibilă, sunt stilată, sunt o pisică aristocrată. Microbii mă oripilează, ştiu că prin lume gravitează, că aerul îl infestează, că pot ce nici…
Vezi articolul original 442 de cuvinte mai mult
