Blogurile sunt case.
Case cu acoperişuri simbolice, din nuiele ce se împletesc lăsând goluri largi, prin care se vede, în întotdeauna seninele nopţi virtuale, un cer plin de stele. Iar lumina zilei virtuale oferă un spectacol cu nori prinşi în dansul vântului, după muzica pe care le-o cântăm în fiecare vis.
Case cu grinzi solide, din cuvinte. Case [de obicei] fără porţi şi fără uşi, pentru ca oaspeţii să intre după bunul plac, privind cu ochi dornici de culoare nouă nu doar petecele de cer strecurate prin bagdadie, ci şi interiorul care se schimbă cu fiecare articol (nu prea-mi place să-i zic „post” sau „postare”, mă duce cu gândul la zilele de post 😛 ).
Unii îşi fac griji fiindcă li se înscriu prea puţine comentarii în cartea oaspeţilor. Nici la mine nu-s prea multe. Dar ce contează? Scriu, în primul şi în primul rând, pentru propria mea…
Vezi articolul original 44 de cuvinte mai mult
ropot de secunde... 
Oho, ce vremuri! Te vaitai ca nu primeai prea multe comentarii, dar aveai deja peste 40 la un singur articol. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
Peste 40 la ăsta cu văietatul (dintre care jumate sunt răspunsurile mele 😛 ). La articolele din jurul lui nu e aceeaşi „înghesuială”.
ApreciazăApreciază
Ce ciudat suna „de la naftalina”!
Nu v-am intalnit atunci, dar e tare bine si acum! 🙂
Oricum, mireasma este de lavanda…
Cu bine si spor!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mai bine mai târziu decât niciodată! 🙂 Şi mă bucur că mireasma îţi place!
Numai bine şi spor îţi doresc şi eu! 🙂
ApreciazăApreciază