Din nou despre Calmy

Fiindcă acolo unde apare o pisică se strâng întotdeauna mai multe, continui şi eu povestea lui Calmy – de unde a lăsat-o Vienela. 🙂

… e atât de stranie, iar auzul Carminei e atât de fin…

— Motan prost! se încruntă ea, fulgerându-l pe Gustav cu privirea. Nu ţi-am spus că, dacă îi dai cuiva sfaturi, devii răspunzător de soarta lui? Acum trebuie să plece cineva cu tânărul Etui Calmar Eter! Hotărăşte cine pleacă, tu sau unul dintre fraţii tăi gemeni – cum aş prefera eu. I-l dăm pe puturosul de Ernest, sau pe hoţomanul de Frank? Şi, apropo, pe ăia micii, pe care i-a născut ieri Pufoasa, o să-i botezăm Etui, Calmar şi Eter.

— Dar eu… eu nu…, se bâlbâie Calmy, în timp ce Gustav miorlăie indignat – pesemne de ambele hotărâri luate de fioroasa lui stăpână.

— Tu, băiete, faci ce-ţi spun eu! se răsteşte Carmina. Dacă vrei să capeţi ce-ţi doreşti.

---

Povestea are o continuare aici. Oricine poate continua, sau în poate da poveştii o altă întorsătură, din orice alt punct doreşte, scriind un nou episod (între 50 şi 150 de cuvinte).