Viaţa e o vrajă; iubirea e o vrajă; bătrâneţea e o luptă dinainte pierdută, moartea e o exorcizare – scapă Pământul de povara umbrelor vii.
Olena e stăpâna unei umbre vii; umbra e vraja vieţii ei; e vraja iubirii; e viaţa ei. Fără umbră, Olena nu e nimic – nimic mai mult decât o târâtoare oarbă, informă, cu sufletul schilodit. Oare EL poate iubi o oloagă?
Cine e EL? EL e viaţa ta.
Cine e Olena? Olena e viaţa LUI.
Îşi poate EL dori o viaţă schilodită?
Nu poate, ştii că nu poate. Ştii că trebuie s-o schilodeşti pe Olena. Trebuie să-i iei umbra!
Şi nici nu e greu. E cel mai simplu lucru din lume! Ca să-i iei umbra, trebuie să-i iei lumina! Ai văzut vreodată umbre în beznă?
Ai văzut vreodată ceva în beznă?
Cum invoci bezna?
Ştii că e de-ajuns s-o momeşti cu ceva. Şi o zgripţuroaică bătrână ţi-a spus că zborul e momeala care nu greş niciodată. Bezna urăşte aripile înălţate spre lumină, urăşte umbra zborului fluturată pe pământ.
Te îmbraci în negrul beznei, ţi-l tragi chiar şi în susul degetelor, al braţelor, le laşi cuprinse de moliciunea mănuşilor până dincolo de cot.
Ai fi putut să-ţi pui o rochie cu mâneci lungi, cu guler înalt, ţi-ai fi putut ascunde faţa sub o voaletă neagră…
Dar e nevoie şi de alb, albul atrage zborul, în căutarea luminii albe se avântă aripile spre înalt.
Le chemi, şi păsările zboară către tine…
Îi arăţi beznei zborul lor, şi bezna se adună în nouri şi-aleargă către tine, vălătuc…
Aleargă către tine, dar tu trebuie s-o trimiţi către Olena, nu? Umbra Olenei trebuie ucisă, nu umbra ta!
Cum trimiţi bezna către Olena?
Ei bine, o trimiţi primind-o mai întâi în tine!
Dar cum poate să-ncapă în tine atâta beznă?
Ca s-o primeşti trebuie să te multiplici, şi cifra multiplicării e 8, pentru că îmbină două cercuri, cercul urii şi cercul iubirii, şi tu eşti locul unde ura şi iubirea se întretaie, şi te multiplici pe cercuri, 8 şi iar 8, subţiindu-te mai întâi şi apoi îngroşându-te…
Şi bezna e oricum prea multă şi prea grea, şi-ameninţă să te zdrobească, şi ca să nu o laşi să te distrugă trebuie să… trebuie să…
… trebuie să fii lumină!
Şi eşti, faci din negru alb şi din alb negru!
Şi te multiplici iarăşi, te răsfiri pe petale de floare…
Şi bezna are petale, petale de albastru calin şi de alb…
Şi albul e surplusul, e prea multul…
… şi îl azvârli într-o explozie de ură…
De ură care ştie calea…
Calea către Olena…
Şi bezna pleacă, se avântă către ea, dar…
Dar…
Dar nu mai poţi să scapi de toată bezna.
O parte te păstrează în ea, în ochiul ei, turtindu-te, deformându-te…
Şi apăsarea ei e atât de grea…
Şi te multiplici iarăşi, ca să-i împarţi povara.
Şi cifra multiplicării e 6… e o treime din numărul fiarei, pentru că ai nevoie de puteri de fiară…
Şi fiecare dintre cele 6 fiare e turtită de beznă într-un ochi furios, care începe să se vrea şi gură, şi buzele gurii în formare se arcuiesc, chemând o lacrimă (lacrima Olenei?) şi strivindu-te până ce-ţi pierzi aproape orice formă…
Şi te multiplici iar, şi cifra multiplicării e iarăşi 8, pentru că îmbină două cercuri, cercul disperării şi cercul speranţei, şi tu eşti locul unde disperarea şi speranţa se întretaie…
Şi bezna te întretaie, şi fiecare dintre cele 8 se rupe de toate celelalte…
Şi eşti iar una, şi-o lacrimă strivită de o alta (lacrimile Olenei?) te stâlceşte, te lichefiază într-un cerc care se sparge şi se scurge, pe lângă lacrimi, în el însuşi…
Şi te multiplici iar… încă mai poţi!
Şi cifra multiplicării e iarăşi 8, pentru că îmbină două cercuri, cercul neputinţei şi cercul atacului, şi tu eşti locul unde neputinţa şi atacul se întretaie…
Şi te-alungeşti, şi rupi din tine, şi-arunci în beznă, de 8 ori, grenada înversunării tale…
Şi bezna te întretaie, şi fiecare dintre cele 8 grenade se rupe de toate celelalte…
Şi iar eşti singură, diformă, cerc care-a-ntors bezna pe dos şi luptă ca să-i trimită lacrimile zdrobitoare (lacrimile Olenei?) înapoi…
Şi te multiplici iar…ca să scapi de cât mai multe lacrimi!
Şi cifra multiplicării e iarăşi 8, pentru că îmbină două cercuri, cercul răzbunării şi cercul supravieţuirii, şi tu eşti locul unde răzbunarea şi supravieţuirea se întretaie…
Şi răzbunarea ta despică lacrimi…
Şi bezna nu-ţi primeşte răzbunarea, şi iar te rupe de petalele-ţi surate…
Şi iar eşti una şi de lupţi cu bezna, strivind-o tu pe ea, şi ea strivindu-te pe tine… şi plânge o lacrimă (lacrima Olenei) sub nicovala răsturnată… (Nicovala ta?)
Şi iarăşi te multiplici, ca să-i dai putere nicovalei…
Şi cifra multiplicării e iarăşi 8, pentru că îmbină două cercuri, cercul torturării şi cercul vătămării, şi tu eşti locul unde torturarea şi vătămarea se întretaie…
Şi te despici, jumate victimă, călău cealaltă jumătate…
Şi jumătăţile vor alte jumătăţi, spre a se întregi, şi te multiplici pe cercuri, 8 înconjoară alte 8, pentru că sunt mai late…
Până se rup petalele şi eşti din nou doar una…
Una din care nu mai înţelegi prea multe… decât că lacrima (lacrima Olenei?) curge în sus, vrându-se flacără…
Şi nu-ţi mai pasă a cui e lacrima, fiindcă vrei flăcări, ca să te lupţi cu bezna!
Şi iarăşi te multiplici, ca să-i dai putere flăcării, s-o desfaci în petale…
Şi cifra multiplicării e iarăşi 8, pentru că îmbină două cercuri, cercul curajului şi cercul dominării, şi tu eşti locul unde curajul şi dominarea se întretaie…
Şi simţi, cumva, că naşti erecţii, că eşti mamă ce se despică spre a-şi naşte fii…
Şi fii tăi sunt monştri, fraţi care nu se vor, vor doar să se despartă…
… şi se alungesc, nebuni, spre libertate, sfâşiind matricea lor zămislitoare…
Şi iar eşti una, eşti ceva ce curge…
Şi iarăşi te multiplici, pentru că stropul rămas din tine vrea să se-nmulţească…
Şi cifra multiplicării e iarăşi 8, pentru că îmbină două cercuri, cercul focului şi cercul apei, şi tu eşti locul unde focul şi apa se întretaie…
Şi simţi, cumva, că te pătrund erecţii, şi tu eşti una, şi ele sunt prea multe…
Şi le despici…
… şi eşti tu una şi erecţia una, într-un talmeş-balmeş de lacrimă şi flacără… un talmeş-balmeş care pare faţă neomenească, cu ochi prelinşi în sus şi-o inimă de flacără în frunte…
Şi iarăşi te multiplici, pentru că ţi-e frică de singurătatea ta cu chip străin…
Şi cifra multiplicării e iarăşi 8, pentru că îmbină două cercuri, cercul spaimei şi cercul mântuirii, şi tu eşti locul unde spaima şi mântuirea se întretaie…
Şi eşti, cumva, o floare cu iz de blazon vechi, pe care bezna şi-a strecurat pecetea…
Şi, spre a te mântui de beznă, despici chiar tu blazonul…
Şi iar eşti chip străin, numai că acum curge, ochii se scurg în jos şi flacăra e lacrimă de foc…
Şi iarăşi te multiplici, ca să fii iar floare…
Şi cifra multiplicării e iarăşi 8, pentru că îmbină două cercuri, cercul alb şi cercul negru, şi tu eşti locul unde albul şi negrul se întretaie…
Şi eşti, cumva, o floare cu sinuozităţi bogate, dar te simţi săracă fiindcă ai petale prea puţine…
Şi cifra multiplicării nu mai e 8, e 18, şi mai presus de cele două cercuri este unu, Unul, este EL, unicul, şi El e viaţa ta…
Dar viaţa ta nu trebuie să fie beznă…
… faci din negru alb şi din alb negru!
Şi de ce e aici atât albastru? Pentru că EL e viaţa ta şi viaţa LUI este Olena?
Pentru EL îşi află desfătarea în albastrul ochilor Olenei?
În albastru, în tot mai mult albastru, albastru tot mai intens, prin care se întrevede roşul iubirii arzătoare…
Iubirea ta pentru EL?
Iubirea LUI pentru pentru Olena?
Dacă-i iubire pentru ea, s-o spele albastrul apei!
Să-i şteargă orice contur, să-nvolbureze totul! Şi vine apa, şi…
Şi te temi c-o să te înece!
Şi te întorci la vechile culori, şi eşti iar tu, invocatoarea beznei, de 18 ori multiplicată, cu EL, cu Unul, cu unu înaintea celor două cercuri, cercul trudei şi cercul zădărniciei, şi tu eşti locul unde truda şi zădărnicia se întretaie, şi te multiplici pe cercuri, 18 şi iar 18, subţiindu-te mai întâi şi apoi îngroşându-te…
Şi bezna, bezna grea rămasă în tine ţipă, şi-ţi spune c-o să plece, fiindcă o cheamă umbra Olenei, ca s-o înghită şi pe ea…
Şi negrul se preschimbă-n alb şi albul se preschimbă-n negru…
Şi de ce e atât de mult albastru? Fiindcă albastrul ochilor Olenei dizolvă bezna în lacrimi şi şi-o prelinge-n umbră?
Şi bezna nu ucide umbra? Şi umbra înghite bezna?
Nu, nu se poate, nu se poate!
Şi vrei să te întorci la vechile culori, şi reuşeşti când te-alungeşti spre bezna cosmică, şi te multiplici iar, acum pe un singur cerc, şi eşti de 18 ori multiplicată, cu EL, cu Unul, cu unu înaintea celor două cercuri, cercul tău şi cercul Olenei, şi tu eşti locul unde tu şi Olena vă întretăiaţi, vă contopiţi…
Şi negrul se preschimbă-n alb şi albul se preschimbă-n negru…
Şi de ce e în voi, în tine, atât de mult albastru?
Albastru, în tot mai mult albastru, albastru tot mai intens, prin care se întrevede roşul iubirii arzătoare…
Iubirea cui? Şi pentru cine?
Iubirea lui pentru Olena? Pentru tine?
Tu eşti Olena şi ai vrut să-ţi ucizi umbra?
Şi n-ai putut, pentru că-n ea, pentru că-n tine, era galben din soare?
Galbenul LUI e-n tine?
El, Soarele, a înfrânt bezna? Bezna care-a pătruns în tine ca să uiţi că eşti Olena?
Ca să vezi negrul alb şi albul negru?
Şi-acum te-ai vindecat, Floare a Soarelui? Ştii că n-ai ochi albaştri? Că n-ai ochi decât pentru EL? Că el păstrează umbrele vii?
Ştii c-ai trăit delirul unui vis, după ce te-a îmbibat albastrul întunecat al nopţilor, prelins în propria ta umbră?
Eu am delirat de dragul jocului cuvintelor şi al caleidoscopului. 😛
ropot de secunde... 
Il culc pe 8 si sunt infinitul. Il intorc pe 6 si sunt judecata si deznodamantul (3×3, produsul perfectiunii divine) 🙂 Si am ochi albastri. 🙂 Si nu sunt 18 si nu voi putea fi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
18, de fapt 18 şi jumătate, e numărul maxim de repetări pe cercul caleidoscoapelor făcute de progrămelul cu care mă joc. 8 e numărul lor implicit, 6 e numărul par minim cu care-mi ies ca lumea (2 şi 4 sunt 2 şi un pic şi 4 şi un pic). Iar albastrul predomină în nuanţele negativul imaginilor.
Ăsta e „fundamentul” din culise. 🙂
ApreciazăApreciază
Am citit aseara si prin minte mi-au trecut zeci de idei. Il voi reciti si diseara, caci merita sa fie aprofuntat. E bun, e foarte bun, e fascinant! Revin. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Abia acum ţi-am văzut comentariul. Şi mă bucur dacă te-a fascinat delirul meu. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Habar nu am daca ai „delirat de dragul jocului cuvintelor”. Mie mi se pare mai mult o evadare – vartej vindecatoare. Si este minunat ca o poti realiza atat de colorat, imaginativ, caleidoscopic!
Zile la fel de inspirate, in continuare! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Evadare în sensul că am fugit de muncă. Am fugit la joacă. 🙂
Mă bucur că ţi-a plăcut, îţi mulţumesc pentru urare şi zile la fel de inspirate îţi doresc cu drag şi eu. 🙂
ApreciazăApreciază