Motanul e comoara mea (sau, în fine, una dintre cele mai preţioase comori ale mele) de aproape zece ani, dar nu i-am făcut niciun tablou. L-am pus doar pe suportul de carte.
Unde nu se mai vede când pun cartea, însă comoara „în viu” suplineşte de obicei lipsa. 🙂
Şi e tapet pe bloguri, pe pereţi de pagini feisbuchite şamd.
Şi, dacă aş vrea să fie şi tablou, poate aş înrăma poza asta:
Şi m-am grăbit să scriu pentru jocul cuvintelor fiindcă, deh, v-am spus că am superstiţiile mele, drept pentru care n-am vrut să-mi stea prea mult deasupra teancului de articole de-aici unul despre SuperBlog – concursul căruia, cel puţin din perspectiva mea, i se potriveşte porecla SpulberBlog. Pentru că mi-a spulberat mai multe speranţe. De exemplu, cu notele relativ mici (în contextul gamei de la probele respective) pentru poezioara asta şi pentru astălaltă. Dar în cazul ultimei recunosc că greşeala a fost a mea. Cum am putut să-mi închipui că vânzătorii de roţi de caşcaval ştiu ce e pasul roţilor dinţate?! 
culmea e că, sunt absolut convinsă. grișka știe cum e cu roțile alea. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Evident! Lui Grişka nu-i scapă nimic, că doar nu degeaba e neam de pisică! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adorabil!
Crezi că s-ar descurca şi cu o roată de caşcaval? 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
Garantat!
ApreciazăApreciază
Le-am facut pisiclor mele mii de poze in acesti doi ani. Totusi, cand mi-a venit ideea de a inrama o poza, am ales o pictura gasita pe net… Spune tu, sunt normala? :)))
Cand te voi mai vedea inscrisa in sb, iti voi trimite acest articol, pentru aducere aminte. :p
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi, poate eşti cât se poate de normală, fiindcă pisicile le ai mereu în faţa ochilor, pe când poza de pe net trebuia pusă în ramă ca s-o vezi fără să intri pe net. 😀
Sper că n-o să ai motiv să trimiţi articolul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Constatări şi o întrebare | ropot de secunde...