Parfumul regretelor?

„Je me fous du passé!”

Parfumul regretelor? Cred că are miros dulceag, de putreziciune. De moarte. A ce miroase moartea? A ultimul sărut pe fruntea unui trup întins pe catafalc? A ce miroase sărutul ăsta? Mie mi-a mirosit întotdeauna a lacrimi. Metaforic. Lacrimile nu au miros. Poartă în ele durerea clipei, lichefiată, trimisă pe apa sâmbetei. Viaţa merge înainte, lăsând în urmă lacrimi şi morminte. Vise îngropate (oare? oare unde merg, când mor, visele de muritor?), iubiri mumificate, pierdute în piatra uitării după ce le-ai lăsat să moară… Încet, sau brusc, c-o răbufnire care credeai c-o să te ucidă, dar nu te-a ucis.

Supravieţuim… Supravieţuiesc… Am supravieţuit… Nu-mi pare rău că am mers înainte, că regretele mi-au murit, inodore, înainte de a se naşte. Tot răul e spre bine. De ce mi-aş regreta, de pildă, rătăcirile tinereţii, când tocmai ele m-au aruncat, în toate caleidoscoapele lumii, alături de omul cel mai potrivit pentru mine?

Sau nu poate nu cel mai potrivit… Cine ştie? Eu nu ştiu şi nu-mi pasă. Eu nu regret nimic. Mulţumesc pentru toate. Mulţumesc pentru fiecare palmă – dată sau primită, pentru fiecare lacrimă, pentru fiecare surâs, pentru fiecare moment de extaz, pentru fiecare clipă de viaţă.

Nu ştiu care e parfumul regretelor. Îmi parfumez calea cu recunoştinţă. Dar către aroma părerilor de rău vă vor conduce, poate, linkurile din tabelul Vienelei.

Anunțuri

7 gânduri despre „Parfumul regretelor?

  1. Orice regret as fi avut in viata, a dainuit in mintea mea vreme de o secunda. M-am prins repede ca alegerile pe care le-am facut, chiar daca au fost/au parut gresite la un moment dat, m-au adus unde sunt astazi. Iar mie imi e bine cu mine, cea de acum. :))
    Cred ca e cam dur spus „miros de putreziciune”. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • O, e drăguţ spus, puteam să zic că duhnesc, că put… 😆
      Lăsând gluma de-o parte, încep să fiu din ce în ce mai tentată de exprimările dure 🙂
      Aş zice că, în scris, nu e rău… În rest însă – mă tem c-o să devin o babă arţăgoasă! :mrgreen:

      Apreciază

  2. Chiar așa, unde merg visele de muritor când mor? Și eu trec printr-o răbufnire de acel gen și nu știu dacă mă va răpune sau nu… 🙂 Lăsând gluma la o parte, viața este cel mai bun profesor, iar lecțiile predate s-ar putea să nu ne placă, chiar să ne facă uneori să regretăm – că doar suntem oameni -, dar sigur la final vom învăța câte ceva…

    Apreciază

  3. Pingback: Stele care pier fără să cadă de pe cer | Vero Versiuni

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s