Mutări Bucureşti

Eram la şcoală, în clasă. Ştiam că sunt acolo – de fapt, nici nu era greu să-mi dau seama[1]! 😀 Pe tablă era scris – stângaci, înclinat şi ascendent, adică aşa cum scriu eu de obicei, mutări Bucureşti, iar profesorul (ştiam că mi-e profesor) arăta cu degetul cele două cuvinte, roşu la faţă de furie, chiar şi cu chelia împurpurată.

— Cine-a scris asta?

— Matilda, domnule[2], a spus Adela, pârâcioasa. (Ştiam, de undeva, că o cheamă Adela şi că e pârâcioasă).

— Aşa e?

— Aşa e, domnule, am răspuns – pentru că ştiam că eu scrisesem, dar nu-mi aduceam aminte când şi de ce.

— Şi-ţi dai seama că n-are niciun sens? Cum adică „mutări Bucureşti”? Muţi Bucureştiul?!!! Te muţi în Bucureşti, până acum făceai cumva naveta şi nouă nu ne-ai spus? Sau te muţi din Bucureşti, ca să scăpăm de tine?

„N-aţi ghicit!”, aş fi vrut să strig, dar am reuşit – surprinzător pentru mine! – să mă abţin.

— Nici, nici, nici, am răspuns. Mă mut – familia mea se mută – din Bucureşti în Bucureşti, mai în centru, mai aproape de şcoală şi de serviciul părinţilor mei.

— Şi trebuia să scrii asta pe tablă, prescurtat? În văzul tuturor? Chiar înainte de ora mea?!

— Am confundat tabla cu tableta mea, am dat, ca urmare a unei revelaţii subite, un răspuns care mi s-a părut perfect logic. Părinţii mei nu vor bătaie de cap şi-au spus că eu am cel mai mult timp ca să caut pe net o firmă care să ne ofere consultanţă, să ne mute o parte din mobilă într-o singură zi şi să ne păstreze o alta o vreme într-un depozit şi, mai ales, să ne transporte în cele mai bune condiţii obiectele fragile. Am moştenit de la străbunica o colecţie de bibelouri de porţelan, pahare de cristal şi o pendulă super, care mai şi merge încă.

— Mă crezi tâmpit? s-a supărat el. Cum să confunzi tabla din clasă cu o tabletă?!

Am ridicat din umeri.

— Păi şi asta merge cu touchscreen.

I s-au bulbucat ochii ca ai unui melc.

— Poftiiiim?!!!

Am ridicat din nou din umeri, m-am dus la tablă şi am lovit cu vârful unui deget exact între cele două cuvinte. Şi toţi colegii mei (inclusiv Adela!) au ovaţionat când pe suprafaţa ei neagră a apărut, instantaneu, iată ce:

Când colaborezi cu o firmă specializată în mutări, nu te doare capul!


[1] Vi se întâmplă vreodată să visaţi că sunteţi iar la şcoală, că v-a prins profesorul cu lecţia neînvăţată sau, oricum, pe picior greşit? Mie mi s-a întâmplat chiar azi-noapte.

[2] Am mers la şcoală înainte de ’89, când aveam un tovarăş profesor, dar s-ar părea că-n vise uit asta.

Anunțuri

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s