Tot înainte de pauză…

… şi tot pentru jocul găzduit de Eddie, pentru că poezia era gata scrisă; nu i-am modificat (parţial) decât ultima strofă.

Nu-ţi cer nimic, nu vreau nimic –
Sărută-mă, şi-atât.
Nu, între noi n-a fost nimic –
Un joc, nimic mai mult.

A fost un joc ce mi-a plăcut,
Dar, dacă s-a sfârşit,
Nu vreau să-l luăm de la-nceput;
Prea mult am suferit!

Sărută-mă de bun rămas.
Nu-mi pare rău, nu plâng
Şi nici nu am durere-n glas.
Sper să te uit curând!

Atât ar trebui să-ţi spun
Ş-apoi să plec, să fug.
Nu pot să-ţi spun nimic acum.
Ţi-aş spune… de-ai fi surd!

Nu-ţi cer nimic, nu vreau nimic
Mai mult decât a fost.
Nu, între noi nu e nimic –
E-un simplu joc… frumos!

E doar un joc… Să nu-l lăsăm
A se sfârşi vreodată –
Nimic nu-i viu la nesfârşit,
Dar poate fi… de piatră.

26 mai 1981
2 august 2015