Război – stative – cocoş – borş – dragoste

S-a apropiat. Cu un siaj de femei dansând sarabanda cu sânii pe jumătate goi sub şal, cu fusta săltată mult de-asupra genunchilor şi ţinută, sul stâlcit, în mâna stângă. S-a oprit, şi ele-au râs şi şi-au aruncat şalurile, dar EL şi-a pus mâna streaşină la ochi şi s-a uitat lung la mine. Şi-atunci mi s-a părut că nu-l cunosc, că nu mai e EL, că e un sol din alte lumi, unde bărbaţi proslăvesc dragostea, nu pleacă la război, lăsând femeile la stative, să ţeasă scoarţe aspre şi lungi când nu pun carne la sărat şi scovergi la copt. Şi…

Şi n-a mai urmat nimic.

De aceea am tot dreptul să socot că m-a trezit cocoşul prea devreme. Şi că am tot dreptul să-i tai gâtul, să-i fac penele sul şi să le-arunc în foc, să le văd cum ard, uscându-se şi răsucindu-se ca nişte scovergi, să fac din carnea lui tânără un borş cu şal de zarzavaturi prinse într-o sarabandă clocotită, cu siaj sărat după gust. Socot c-o să fie gustos, chiar dacă reţeta mea nu e dintre scoarţe de carte răsfoită cu stânga când ţii în dreapta lingura de lemn. Şi c-o să dorm sătulă, uitând de stative, cu ploaia răpăind pe streaşină un marş al dorului de-un sol din lumea unde bărbaţii pun dragostea mai presus de război.

---

• ograda cocoşului – aici
• duzina nr. 38 din sezonul II – aici