Negare

Nu am timp de scris, nu am timp să blogăresc ca lumea, dar ceva mă reţine aici, printre cei care răsucesc pe taste duzini de cuvinte şi se-nscriu în tabelul lui Eddie.

De ce?

Fiindcă rămânem tot mai puţini, fiindcă mă tem că jocul se curmă, că ultimul licărit i se va stinge înainte de a-mi regăsi eu timpul. Aşa că folosesc orice dram de idee, orice brumă de inspiraţie, mă prefac că fiecare dintre aceste două biete pârâiaşe care se târăsc pe pietre încinse e un torent năvalnic, le unesc cu o cratimă improvizată şi gata, am prada săptămânii, smulsă cu forcepsul din mintea care mi se arcuieşte ca o felină trezită din somn, parcă împotrivindu-mi-se. Fiecare articol nou e o negare a lipsei de timp, de inspiraţie, de cititori… 😛 :mrgreen:

Anunțuri

26 de gânduri despre „Negare

  1. ..din păcate, oricât de mult îmi doresc, mă simt secătuită de vorbe, de cuvinte, de gânduri și înțelesuri. Dar parcă nu as vrea să văd că totul se oprește doar pentru că eu trec …printr-un alt început de vară ce mă fură.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Pingback: Să ne minţim că totul merge bine | Iubesc Viaţa

    • Poate n-ai încercat cu adevărat, adică da, aşa e, la început par să nu se lege în niciun fel, dar, după ce începi să scrii, fiecare îşi găseşte un loc sau chiar mai multe, cu atât mai uşor cu cât textul e mai lung. Eu am încercat chiar şi să le inserez într-un text (lung) gata scris şi a fost mult mai simplu decât aş fi crezut.
      Dar e mereu nevoie de timp – chiar dacă textul în sine iese repede, trebuie aşezat pe blog, eventual asezonat cu poze şi linkuri, trebuie pus câte un link către el pe ici, pe colo pe facebook, trebuie să răspunzi la eventualele comentarii şi frumos ar fi să laşi comentarii pe alţi participanţi la joc (ceea ce eu nu prea mai fac, mă mulţumesc cu câte-un clic pe butonul like, acolo unde există 🙂 )…

      Apreciat de 1 persoană

        • A, nu, n-am vrut să zic că toate astea sunt obligatorii. 🙂
          Textul poate sta bine mersi şi fără poze. Îi pui numai dacă e cazul şi dacă vrei.
          La capitolul linkuri, nu trebuie să existe decât unul, către blogul unde sunt anunţate cuvintele şi unde există un tabel în care se înscriu participanţii. Altele pui numai dacă ai chef sau dacă e nevoie de ele pentru înţelegerea textului.
          Pe FB poţi să nu pui niciun link. Eu pun de obicei mai multe prin diverse locuri cu speranţa (de obicei zadarnică) c-o să atrag mai mulţi cititori. E totuşi recomandat să pui unul pe grupul (secret) al jocului.
          Dacă nu răspunzi la comentarii sau nu citeşti articolele celorlalţi, nu te dă nimeni afară.

          Apreciat de 1 persoană

  3. Pingback: Ma stii, aproape ma stii | armonie acvatica

  4. Pingback: Ortografia neliniștii | Înşiră-te mărgăritare

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s