Clipa eternă

Îmi rebloghez povestea, fiindcă se potriveşte cu tema „clipe de viaţă”, abordată azi de toţi cei înscrişi în tabelul lui Eddie.

ropot de secunde...

Stă în sala de aşteptare de atât de mult timp… sau cel puţin aşa i se pare. A stat mai întâi fără să se gândească la nimic, privindu-şi mâinile asprite, zbârcite, cu vene proeminente, parcă îngroşate… Şi pe urmă au venit şi gândurile, amintirile… Imagini ale aceloraşi mâini — tinere, superbe, cu degetele lungi dansând pe clapele pianului din salon… sau poate o fi fost cel din sala de concert? Aceleaşi mâini, tot tinere, cu unghii superb lăcuite, în mâinile mari şi calde, parcă arzând de dorinţă, ale unui bărbat, şi sărutarea buzelor lui, apăsată pe palma ei deschisă… Şi fiorii care au străbătut-o atunci… Îşi aminteşte că au fost fiori, dar a uitat cum au fost fiorii. Şi îi pare rău că a uitat…

— Doamnă Manuela?… Doamnă Manuela, vă rog, poftiţi… Maestra vă aşteaptă!

Vocea susurândă a asistentei, neaşteptat de melodioasă când izvorăşte printre buzele subţiri ale unei…

Vezi articol original 2.153 de cuvinte mai mult

Anunțuri