Oboseală

VeroVers

Am vrut să-i dau, cumva, o nouă viaţă,
mergând printre-amintiri către prezent,
dar oboseala mă pândeşte-n ceaţă
şi timpul fuge parcă e dement.

În plus, i s-au tăiat din trup bucăţi,
şi-am obosit să sap printre cuvinte;
şi-am să lipsesc şi eu, în multe dăţi…
Dar sper c-o să şonticăie-înainte.

Azi are un tabel, şi-o să-l mai aibă,
şi sper să fie plin în alte rânduri,
căci jocul cu cuvinte e o salbă
din slove cizelate peste gânduri.

12 ianuarie 2015

Vezi articol original

Anunțuri