Tu, cel înzestrat cu gândire…

Tu, cel înzestrat cu gândire, când întărâţi un animal sălbatic, te-aştepţi să te ia la mişto, să te-njure sau să-şi înfigă colţii în tine (destul de tare ca s-ajungi la spital dacă ai noroc şi la morgă dacă te paşte ghinionul)?

La ce te-aştepţi când iei în râs zeul unui credincios fanatic, notoriu pentru violenţa lui? Crezi c-o să deschidă în cinstea ta o şampanie? C-o să-ţi răspundă cu râsete şi focuri de artificii, sau c-o să scoată (de urgenţă sau după ce-şi face planul pe îndelete) orice se poate numi echipament ucigaş şi-o să hohotească apoi satisfăcut, cu gheata pe pieptul tău fără viaţă, lăsându-şi amprenta tălpii – caricatură sadică – în sângele care ţi-a înflorit – caricatură sinistră – pe pulover?

Cu alte cuvinte:

Când interacţionează două culturi, este de dorit să-ncerce să se înţeleagă una pe cealaltă, nu să se-ntărâte. Şi din partea celei care se pretinde mai sus pe scara evoluţiei e de aşteptat să facă primul pas către respect şi toleranţă.

Iar dacă din rândurile ei se ridică unii care cred că asta se poate face cu biciul satirei, atunci îşi plătesc nesăbuinţa – prea scump, după părerea noastră, dar nu şi după a oamenilor din cealaltă cultură, care privesc lumea cu alţi ochi şi cântăresc faptele cu altă balanţă şi care, atunci când strigăm cu toţi, în cor, în canon pe n-şpe mii de voci sau rând pe rând, „je suis Charlie”, nu înţeleg decât că le suntem duşmani cu toţii, că le declarăm război cu toţii – lor şi zeului lor, întregului lor sistem, scorojit de ură şi de bigotism în viziunea noastră, dar alb ca neaua pe care-alunecă sania credinţei în viziunea lor

 

Cu cele 12 cuvinte îngroşate s-au mai jucat şi alţii; îi găsiţi pe toţi la Eddie, într-un acelaşi tabel.

 

Comentariile sunt închise. Nu ca să declanşez discuţii pro şi contra mi-am spus părerea. Iar dacă se-ntâmplă să coincidă cu a dumneavoastră, un „like” îmi e de-ajuns.
Dar am adăugat eu un comentariu, în chip de completare.

Anunțuri

Un gând despre „Tu, cel înzestrat cu gândire…

  1. Am impresia că lumea refuză să ia în considerare, ca să zic aşa, toate datele problemei, că se rezumă la superficialul „în casa mea sunt liber să fac ce vreau”. Eşti, până când are vecinul impresia că, de pildă, pregăteşti otravă ca să i-o torni în fântână.
    Şi eşti liber s-alungi religia din casa ta, dar, în momentul când râzi de cel care continuă s-o păstreze cu fanatism în casa lui, fii conştient că el vede în asta o declaraţie de război şi aşteaptă-te să reacţioneze ca atare. Şi asta nu-nseamnă că atentează la libertatea ta, ci că râsetele tale l-au rănit adânc, deşi nu asta ţi-a fost intenţia. Pentru tine e o glumă nevinovată, pentru el e cea mai mare ofensă posibilă.
    Şi aşa începe războiul – căci terorismul e o nouă formă a acestuia, un soi de combinaţie între invazia mascată, gherilă şi asasinat.
    Iar… „à la guerre comme à la guerre”.
    Când eşti în război, nu te plângi că-ţi îngrădeşte inamicul libertatea [presei]. Duşmanii infiltraţi în ţară pun bombe, asasinează…; e tot ce pot face, n-au legea în mână. Când sunt îngrădite libertăţi, de asta se ocupă guvernul ţării respective!
    În cazul atentatului de la Paris, e vorba de două lumi care NU fac niciun efort ca să se înţeleagă una pe cealaltă. O temă demnă de o poveste SF – sub acest aspect, se pare că spiritul occidental tolerant şi fanatismul unor facţiuni islamiste îşi sunt tot atât de străine ca şi cum s-ar afla pe planete diferite.
    Şi nu mă mir că fanaticii nu-ncearcă să-i înţeleagă pe cei din afara lumii lor. Mă mir că Occidentul nu pricepe că fanatismul e un pericol imens, că n-are nimic în comun cu umorul şi cu raţiunea, că nu trebuie atacat direct, că trebuie scos din capul oamenilor prin metode mult mai subtile, că nu-i poţi lecui peste noapte, că nu-i lecuieşti nici râzând de obiectul adoraţiei lor, nici vorbind despre libertate, egalitate şi fraternitate. Totul e mult mai profund decât pare, are rădăcini mult mai întortocheate.

    Apreciat de 6 persoane

Comentariile nu sunt permise.