Trei pseudodialoguri despre tristeţile din viaţa mea

Îndemn:

Nu reprimaţi, exprimaţi!
Exprimaţi, exprimaţi, exprimaţi!

Nu ştiu cine-a spus asta. Dacă n-a spus-o nimeni, tocmai am remediat eu omisiunea. 🙂

 

– I –

Ionel Teodoreanu (în „La Medeleni”, vol. I):

…Cînd eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale… Da. Îţi vine să dormi cînd eşti trist. Şi să uiţi…”

Eu:

Da, şi mie îmi vine să dorm. Şi dorm. De multe ori. Am adormit de destule ori seara plângând şi m-am trezit dimineaţa întrebându-mă de ce mi s-a părut dracu’ atât de negru încât a fost nevoie să plâng.

Dar nu, nu vreau să-mi culc capul pe genunchii nimănui. Nu mi-am plâns cele mai cumplite tristeţi pe umărul cuiva. Le-am plâns în faţa oglinzii – a oglinzii din baie, baia e un loc care-ţi garantează de obicei intimitatea – le-am plâns cu sughiţuri, speriindu-mă de chipul meu schimonosit, le-am plâns până n-am mai avut lacrimi; dar, când mi-au secat lacrimile, tristeţea era aproape moartă, înecată în ele. Şi, fiindcă nu-i făcea nimeni respiraţie gură la gură, sfârşea prin a pieri definitiv.

 

– II –

Vlad T. Popescu (în „Scrisul, terapie şi eliberare” – articol de blog care cred c-a fost şters, dar din care am regăsit o parte aici):

“Toți povestim, poveștile sunt o parte importantă a vieții noastre și nu ne dăm seama că, atunci când povestim, o facem nu numai pentru a comunica, pentru a-i influența pe ceilalți, pentru a transmite un mesaj, ci și pentru a ne cunoaște mai bine. Pentru a ne elibera. … În fond, multe opere literare majore au apărut pentru că autorul dorea să se elibereze de ceva, a ales să-și înfrunte în scris monștrii care-l bântuiau.”

Eu:

Unul dintre monştrii mei se numeşte tristeţe şi e foarte adevărat că am scăpat adesea de el aşternându-l pe hârtie. Mai ales în versuri.

Am scris versuri când am fost tristă, cumva, fără motiv şi din toate motivele din lume, când am fost supărată pe o întreagă comunitate, ca văcarul pe sat:

Dacă în ochi ai lacrimi şi-n piept îţi gem suspine,
Şi-un nod în gât îţi urcă şi să blestemi îţi vine,
De simţi că îţi e ciudă pe lume şi pe oameni
Şi-ai vrea cu toţi să piară fiindcă cu ei tu sameni… (poezia poate fi citită aici)

Am scris versuri când am fost tristă fiindcă:

● n-aveam chef să-nvăţ:

Acum există doar caiete
Şi cărţi ticsite de probleme,
Lecţii ce-aşteapt-a fi tocite,
Gravate-n creierul ce geme. (poezia poate fi citită aici)

● am crezut că dragostea mea nu era împărtăşită:

Stă uneori pe drumuri un cerşetor sărman,
Tot aşteptând să cadă şi-n palma lui un ban.
Şi eu la o răscruce de drumuri stau şi-aştept.
Şi inima mea plânge, bătându-mi iute-n piept. (poezia poate fi citită aici)

● a murit bunica:

Iubita mea bunică bună,
De sus, din cerul cel înalt,
Pe firul razelor de lună
În vis trimite-mi gându-ţi cald. (poezia poate fi citită aici)

● mi s-a spulberat un vis:

Astăzi mi-a murit un vis.
O speranţă mi s-a stins.
A fugit, pală de vânt,
Timp în urmă-i fluturând. (poezia poate fi citită aici)

● ploua:

Dansul stropilor de ploaie –
Lacrimi mari din ochi de zei!
Dar amarul stors din ei
Tot pe noi ne încovoaie! (poezia poate fi citită aici)

 

– III –

N. Petrescu-Redi (înAforisme:”)

„Tristeţea omului vesel nu ţine mai mult decât veselia omului trist.”

Eu:

E foarte adevărat. Eu una fac cu uşurinţă rocada între emoţii, trec cu uşurinţă de la plâns la râs. E suficient s-aud pe cineva spunând ceva plin de haz. 🙂

 


Aşa am reuşit până acum să scap de tristeţile din viaţa mea. Iar acum, în încheierea acestui articol înscris în concursul SuperBlog 2014, pot să afirm, cu toată sinceritatea, că, pentru mine, scrisul a făcut întotdeauna minuni. Căci…

 


Reprezentarea celor 6 măşti ale emoţiilor primare a fost preluată de pe site-ul comunităţii
A doua imagine a fost preluată de aici şi completată cu versuri care îmi aparţin.

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 91 de puncte

Anunțuri

13 gânduri despre „Trei pseudodialoguri despre tristeţile din viaţa mea

  1. Exprimăm de obicei, reprimăm câteodată.
    Lacrimi de emoţie – de obicei, de draci – rareori. Ăstora din urmă şi numai cu referire la mine (că alţii nu ştiu cum funcţionează) eu le spun plâns de mila mea. De aceea sunt rare, că nu-mi plac. Nu că n-aş fi vrednică de milă din când în când… 😆
    Lacrimi de tristeţe, cred că-s cele mai rare şi sunt provocate de pierderi definitive. Alte tristeţi, mai superficiale, le port fără lacrimi acum.
    Tristeţile vin şi pleacă. Cu cât sunt mai adânci, cu atât pleacă mai greu. Totdeauna m-am minunat de puterea de regenerare a zâmbetului. 🙂

    P.S. Am citit toate poeziile. Mi-ai stârnit nostalgii adolescentine. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Pentru că sunt scrise în adolescenţă 🙂
      Păcat că pe-atunci nu existau bloguri. Poate aş fi scris mai mult şi mai bine dacă aş fi avut un public mai numeros. Pe vremea aia, cititorii mei erau un unchi, care scria şi el poezii şi care mă ocăra pentru schimbările de ritm şi măsură din aceeaşi poezie, tata şi mama (ei nu le citeau pe toate), care-mi spuneau că poeziile trebuie muncite, nu scrise la repezeală şi abandonate, şi cea mai bună prietenă a mea (singura care nu le găsea cusururi 🙂 )

      Apreciat de 1 persoană

  2. Pingback: Eu la SuperBlog 2014 (toamna) | ropot de secunde...

  3. Din tristetea unor suflete sensibile s-au nascut cele mai minunate opere literare. Unii chiar au plans in scris! Cu adevarat lacrimile consuma tristetea. Din pacate (cei multi care nu pot sa se racoreasca in scris), am fost invatati de cele mai multe ori sa reprimam lacrimile. Sa fim puternici (aiurea!). Sau in cel mai fericit caz le dam drumul cel mult in fata oglinzii de la baie…

    Apreciat de 1 persoană

    • E valabil mai ales pentru bărbaţi – se zice că un bărbat puternic nu plânge -, dar şi în cazul unor femei.
      Poate de aceea lacrimile bărbaţilor mă impresionează întotdeauna, mi se par dovada unei suferinţe ieşite din comun (în afara cazului când sunt vărsate la beţie 🙂 ).

      Apreciază

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s