Omul comunităţii

Se spune că „fiecare moare singur”. Şi nu vreau să neg asta. Vreau doar să subliniez că, de la naştere până la moarte,

NIMENI NU TRĂIEŞTE SINGUR!

Sigur, o să-mi spuneţi că există (poate că încă mai există) schimnici. Da, dar ei intră, în avans, în comuniune cu lumea de dincolo. Şi, sigur, toţi ateii îmi vor spune că lumea aia nu există. Şi poate că au dreptate, sau poate că n-au, dar nu despre asta e vorba, ci despre faptul că lumea mai sus-amintită e cât se poate de prezentă în mintea pustnicilor, a căror formă de socializare e rugăciunea şi a căror comunitate sunt sfinţii din icoane.

Pentru că omul este o „fiinţă socială”. Aşa l-a făcut mama natură, care, după cum spunea, cu multe veacuri în urmă, Aristotel, „nu creează nimic fără scop. Însă grai are numai omul dintre toate vietăţile.” Iar acum, în primii ani mileniului III, omul nu are numai grai, ci şi Internet, ceea ce îl ajută să fie, mai mult ca oricând, nu doar homo sapiens sapiens, ci şi un homo al comunităţii, un komun omo. 🙂

Căci există printre voi, cei care citiţi aceste rânduri, cineva care nu face parte din nicio comunitate virtuală? Dacă da, îi recunosc dreptul de a-mi da cu tifla mie, care fac parte din mai multe – inclusiv din, probabil, cea mai nouă, Komunomo[1].

Rămâne, desigur, de văzut cât de activă voi fi pe acest nou tărâm – factorii hotărâtori fiind atât peisajul care-i va îmbrăca, în final, actuala armătură, cât şi timpul meu liber .

Celelalte comunităţi virtuale prin care fac, până una alta, tumbe de arlechin (mai mult sau mai puţin reuşite),  plimb un arcuş (mai mult sau mai puţin versat) pe strunele limbii materne şi-mi perfecţionez arta conversaţiei cu persoane pe care nu le-am văzut în viaţa mea (şi poate că nici nu le voi vedea vreodată), sunt, în ordinea timpului alocat:

  1. Blogosfera, cu reţeaua ei (personalizabilă, în cazul fiecăruia dintre noi) de linkuri, pinguri, reblogări şi comentarii – un areal aromat de parfumul încercărilor literare, invadat de concursuri şi advertoriale şi de voci mai mult sau mai puţin agresive care se cred, zadarnic, arbitrii unui joc ce-şi scrie singur regulile şi se poartă pe un teren practic nelimitat.
    • Blogosfera m-a ajutat, în primul şi-n primul rând, să-mi fac prieteni noi (dintre care pe unii i-am şi întâlnit şi n-am fost câtuşi de puţin dezamăgită, iar pe alţii sper că-i voi întâlni), să descopăr oameni de care mă leagă gusturi şi afinităţi comune.
  2. Facebook, zice-se cea mai populară reţea de gen, unde cererile de prietenie şi de apreciere a paginilor se aruncă cu frenezie în dreapta şi-n stânga, şi, dacă nu refuzi, ca mine [aproape] niciuna, te trezeşti în curând ca un soi de arac pe care se caţără, cu sutele, prieteni cărora nu reuşeşti nici măcar să le ţii minte numele. Însă, dintre ei, puţini pot candida la titlul de arin ce se apleacă, cu reală sinceritate, asupra torentului spuselor tale.
    • Trebuie să menţionez aici grupul SuperBlog, o comunitate gălăgioasă, dar care are hazul ei aparte.
  3. Google+ şi Twitter, pe care le folosesc doar ca să plasez linkuri către articolele de pe propriile bloguri.
  4. Linkedin, pe care, zice-se, e indicat să ai un cont – dacă nu te găseşte lumea acolo, nu exişti! :mrgreen:
  5. Altele, pe care m-am înscris din curiozitate sau dând curs unor invitaţii. Le-am dat uitării, nu-mi mai ţin minte nici numele de utilizator, nici parolele.

Din cele de mai sus se poate observa, cu ochiul liber, că, deşi nu le ignor tarele, nu-mi impun să renunţ la utilizarea acestor reţele (care, printre altele, mai dau şi dependenţă şi dăunează grav contactului cu aerul liber şi comunicării prin viu grai).

De ce?

  1. Pentru că reclama e sufletul comerţului, şi sunt foarte bune când vrei să-ţi faci reclamă. Iar eu vreau să-mi fac reclamă, vreau să mi se vândă cărţile (deocamdată publicată pe hârtie e una singură, dar sper că vor mai fi şi altele), vreau să găsesc edituri care să-mi încredinţeze traduceri.
  2. Pentru că, prin natura muncii mele, îmi petrec prea mult timp acasă, singură cu motanul, aşa că trebuie să mai schimb cu cineva o vorbă (scrisă! 😛 ) în scurtele momente de pauză.
  3. Pentru că de pe Facebook aflu, cât ai clipi, noutăţi şi păreri despre tot ce vreau şi ce nu vreau – ca şi cum m-aş duce într-un soi de cârciumă unde se discută despre câte-n lună şi-n stele (comete!) şi unde consumaţia nu e obligatorie.
  4. Pentru că, aşa cum arau pe vremuri plugurile pământ virgin, reţelele de socializare au săpat în eter brazde adânci, ajutoare de nepreţuit când vrei să iei legătura, instantaneu şi fără costuri suplimentare, cu rude şi prieteni care au ajuns prin alte colţuri de lume.
  5. Pentru că îmi sunt dragi cuvintele scrise, oile negre de pe câmpul alb. Şi cum ar putea să nu-mi fie, când, după cum am mărturisit aici,

Cuvântul este pâinea mea,
Melancolie şi-ncântare,
Magnet ce-mi trage tâmpla grea,
Perpetuu vis, mereu chemare.


[1] Am aflat de existenţa acestei platforme de socializare fiindcă este sponsorul celei de a 18-a probe a concursului SuperBlog 2014, pentru care am scris articolul de mai sus (adică una dintre puţinele istorisiri de pe blogul de faţă în care imaginaţia nu şi-a vârât coada, strecurând diverse tipuri de arătări).

MENŢIUNE SPECIALĂ: Cele 12 cuvinte evidenţiate cu italice au mai fost folosite azi şi de alţi iubitori ai „Jocului celor 12 cuvinte”, o minicomunitate, un colţişor de blogosferă din care sunt încântată că fac parte. Găsiţi linkuri către celelalte texte în tabelul lui Eddie.

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 90 de puncte

Anunțuri

15 gânduri despre „Omul comunităţii

  1. Pingback: Eu la SuperBlog 2014 (toamna) | ropot de secunde...

    • Mulţumesc, mă bucur că ţi-a plăcut. 🙂

      La gală din păcate n-o să ajung. Soţul meu e încă în refacere după o operaţie de hernie de disc, nu-i prieşte nici un drum atât de lung cu maşina, nici umblatul pe munte; iar eu nu sunt genul de nevastă care să plece la distracţie lăsându-l singur acasă.

      Apreciază

  2. Foarte frumos jocul de cuvinte cu „homo sapiens sapiens” şi „un homo al comunităţii, un komun omo”. Si cum vers la vers trage:

    In virtual am cautat,
    O scriere mai arcuita si-ndrazneata
    Dar, nicaieri nu am aflat
    Cuvant cu fascinatie si viata!

    Un „ropot de secunde” zise
    De-un Komu un (om) o… natie de domn
    Un sapiens cu un manunchi de vise
    Cu nebunie si extaz de om!

    Apreciat de 1 persoană

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s