Unii fură… ce scriu alţii

Unii sunt de părere că eu nu scriu poezii, ci „aşa-zise poezii”. Nu-i bai; dacă m-aş fi considerat poetă, nu aş fi înşirat ceea ce numesc eu „versurile mele” pe bloguri, ci aş fi încercat să le public (nu prin metoda „self-publishing”, ci prin intermediul unei edituri care să suporte toate cheltuielile). În plus, nimeni nu e în stare să-mi desfiinţeze operele mai bine decât soţul din dotare, care le poate găsi hibe suficiente ca să-mi piară cheful de scris o lună 😀 (Nu vă bucuraţi, pe bloguri nu scăpaţi de ele, fiindcă m-am obişnuit să nu-i mai cer părerea! 😛 )

Dar, fie ele poezii sau „aşa-zise poezii”, nu-mi place când şi le însuşesc alţii, punându-le pe bloguri sau pe facebook ca şi cum ar fi scoase din tărtăcuţele lor. Cea mai… furată dintre ele e cea pe care-am publicat-o iniţial pe blogul meu cu poezii, adică aici (anul trecut am descoperit-o prin vreo patru locuri, iar azi-noapte am dat din nou de ea pe un „perete” străin).

Mai jos o puteţi… admira dactilografiată de mine la vechea maşină de scris a mamei – care nu mai există. (Nu mai există nici maşina, nici mama – decât în amintirile mele). Am păstrat şi poezia scrisă de mână, dar, fiindcă aceea se întinde pe patru pagini, am preferat s-o scanez pe asta – şi-mi pare rău că n-am pus-o de la bun început pe blog sub formă de imagine, pe un fundal personalizat, ca în experimentul de aici.