Lili versus un şahist şi un nepot minune

În prim plan, o canapea.
Pe canapea, vechea noastră cunoştinţă, doamna Lili. Îşi pileşte unghiile, plictisită.
Pe aceeaşi canapea, un alt personaj cunoscut cititorilor blogului, Şahistul (Victor pe numele lui), unul dintre cei patru bărbaţi din viaţa doamnei Lili. În faţa lui, pe o măsuţă, o sticlă cu vin roşu (doamna Lili e de părere că „le face mult bine femeilor când îl beau bărbaţii”), un pahar pe trei sferturi plin, două şerveţele de hârtie, o scrumieră goală.
Pe spătarul canapelei doarme Fely, Mâţa Neagră – pe care o puteţi ignora, n-are nici un rol  în cele ce urmează.
Lângă măsuţă, instalat direct pe covorul gros, Marius, un băieţel de vreo zece ani (nepot de soră al doamnei Lili, lăsat în grija ei ori de câte ori îi pleacă părinţii la vreun chiolhan în alt oraş), vorbeşte cu însufleţire, răsfoind un tom cu poveşti de Fraţii Grimm.

MARIUS: Ascultaţi-mă pe mine, poveştile sunt pline de idioţi şi idioate!  (Triumfător, după ce găseşte fragmentul dorit): Fiţi atenţi aici!
„Şi, de cum păşi în sala tronului, dădu ochii cu Albă-ca-Zăpada şi, recunoscând-o, înlemni de spaimă şi rămase ţeapănă ca o momâie. Spaima pusese stăpânire pe toată făptura ei; din pricina asta, împărăteasa se urâţea văzând cu ochii. Şi atât de pocită se făcu că nici ea singură nu mai cuteza să se privească în oglindă.
Îşi luă lumea în cap şi o ţinu tot într-o goană, până se pierdu în adâncul pădurii sălbatice, ca să-şi ascundă acolo urâţenia. Şi, de atunci, niciunui om nu-i mai fu dat s-o vadă şi nimeni nu mai ştiu ceva despre soarta ei …”

LILI: Da, şi ce-i cu asta?

Şahistul cască înainte de a-şi duce la buze paharul cu vin roşu.

MARIUS (revoltat): Păi ce fel de-mpărăteasă era toanta asta? Cum putea s-asigure fericirea unei ţări, când ea n-auzise de asigurările de sănătate?!

Şahistul izbucneşte în râs, împroşcându-şi cu vin cei mai buni pantaloni din modesta garderobă personală, iar Lili deschide gura şi… rămâne cu ea căscată. Pe urmă începe să râdă la rândul său – de mutra acum nenorocită a Şahistului, care pare să-şi numere petele în curs de lăbărţare pe genunchi.

LILI (încă râzând şi măsurându-l pe băiat cu o privire amuzată): Da’ de unde ştii tu că n-auzise?

MARIUS (cu seriozitate): Păi, dacă ar fi auzit, ar fi avut! Şi, dacă ar fi avut, nu s-ar fi ascuns în pădure fiindcă se urâţise, s-ar fi dus să-şi facă operaţie estetică. În străinătate, că, la banii ei de-mpărăteasă, putea să opteze pentru un plan de asigurare medicală perfect!

LILI (râzând din nou): Ei, nu mai spune! (În şoaptă, către şahist): Ce-mi place când vorbeşte ca „un om mare”! (Din nou către băiat): Şi care-i planul aia, măi copile?

MARIUS (răspicat, cu intonaţie, ca şi cum ar recita o poezie): MediHelp Superior Plan, cu limită de acoperire a poliţei de două milioane şi jumătate de euro, plus, printre altele, cu acoperire internaţională pentru îngrijire medicală privată, la cele mai renumite centre medicale de pe mapamond.

ŞAHISTUL (uluit, tamponându-şi petele de vin cu un şerveţel): Ia te uită ce isteţ e puştiul! Ce memorie are!

LILI (mândră): Cea mai bună din toată şcoala! E supranumit „copilul minune”. Iar ai lui sunt… Oare nu ţi-am mai spus că sunt agenţi de asigurări? La prânz, când mi l-a adus pe năzdrăvanul ăsta mic, soră-mea mi-a dat de înţeles că le-ar surâde să se-angajeze la MediHelp Internaţional, pentru că e cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate cu acoperire internațională. Şi m-a sfătuit (râde) să-mi iau o vacanţă de la magazinele online şi să intru mai bine pe http://www.medihelp.ro!

SAHISTUL (meditativ): Râzi degeaba, e un sfat bun. Parcă ţi-am mai spus că orice se poate compara cu un joc de şah! Bine, sperietoarei cu coasa n-ai cum să-i dai sah mat, că, apropo de poveşti, nimeni nu-i de fier şi nici tinereţea fără de bătrâneţe, nici viaţa fără de moarte nu există! Dar poţi încheia partida cu hidoasa c-o remiză, poţi să faci un pat, în loc să zaci la pat! (Râde.) Numai că, pentru asta, trebuie să vezi cu mai multe mutări înainte, adică să te gândeşti că sacul cu parale, oricât de dolofan ţi-ar fi, nu e fără fund! Şi nici nu se ştie cum ajunge punguţă cu doi bani tocmai când ai mai multă nevoie să umbli pe la doctori şi prin spitale! Şi-atunci, dacă nema asigurare medicală, ce te faci?

LILI (strâmbându-se): Păi cine-a zis că n-am? Uite, chiar ieri am primit prin poştă Cardul Naţional de Sănătate!

SAHISTUL (fluturându-şi mâna a lehamite): Cu cardul ăsta, de la asigurarea de stat, nu faci mare brânză, că degeaba te duci la doctori cu trimitere şi cu adeverinţă de plătitor de taxe la buget dacă nu-ţi goleşti şi buzunarele în tradiţionalul plic. Şi la spitalele de stat nu stai cât de cât omeneşte decât dacă plusezi, tot din buzunar, oficial sau nu, ca să ai loc într-o rezervă. Iar dacă ai nevoie de-o operaţie grea şi trebuie să mergi prin străinătăţuri, singura soluţie e să-ţi deschizi un cont bancar şi s-aştepţi să se umple din mila publică. E mult mai elegant şi mai înţelept să-ţi faci o asigurare de sănătate privată, care-ţi oferă tot ce vrei şi mai mult decât ai visat de când te ştii. Şi nu contează preţul asigurării, ci raportul preţ calitate şi preţ cantitate, unde cantitatea e suma serviciilor oferite.

LILI (râzând iar): Văd că ţi-ai adus cu tine toţi pionii din dotare! Şi mă-ncolţeşti cu cavaleria grea şi cu turnurile de asediu!

SAHISTUL (zâmbind strâmb): Iar tu, draga mea, te uiţi la mine ca regina la nebunul regelui! Dar nu mă las intimidat! Continui să te sfătuiesc, cu toată convingerea, să nu te zgârceşti când e vorba să te-asiguri că, dacă-ţi pierzi sănătatea, poţi ajunge la doctorii cei mai pricepuţi, singurii în stare să ţi-o dea înapoi, dacă e omeneşte posibil. Iar dacă nu e… familiei îi sunt de folos nişte banii în plus.

MARIUS (cu seriozitate): Eu sunt de acord, nene Victor! De-aia vreau să mă fac agent de asigurări! Mă antrenez deja! (Scoate din buzunar o foaie de hârtie împăturită şi i-o întinde şahistului.) Uite cum vreau să-i conving pe cei trei iezi să-şi facă asigurare privată. Iar mâine o să scriu ceva pentru cei trei purceluşi.

ŞAHISTUL (despătureşte hârtia şi citeşte cu glas tare, zâmbind cu gura până la urechi):

Trei iezi cucuieţi,
la minte vă descuieţi
şi-nţelegeţi că-i păcat
să daţi gologani la stat
pentru o asigurare
fără-acoperire mare
şi cam scurtă de picioare,
că nu trece de hotare.
Luaţi asigurare nouă,
la MediHelp, ce vă dă vouă
infirmieră acas’, la pat,
euroi pentru transplant,
aparat de zbor vioi,
să vă scoată din nevoi,
drum deschis, necontenit,
către-orice spital vestit,
din orice ţara-aţi ales.
Cucuieţi, aţi înţeles?

Lili râde şi aplaudă.

ŞAHISTUL (dojenitor): Nu te hlizi. Gândeşte-te bine la viitorul tău, pune-n balanţă tot ce-a spus băiatul şi, pe deasupra, ţine cont că MediHelp acoperă şi costurile consultaţiilor pre şi post natale…

LILI (privindu-l pieziş):  Ai cumva impresia că sunt gravidă?

ŞAHISTUL (în şoaptă, după ce o studiază îndelung, ca pe o tablă de şah într-un moment critic al partidei): Nu, dar, dacă te-asiguri că nepotul tău minune mai şi doarme-n noaptea asta, poate, cine ştie…


Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea-aşa. Adică n-am spus-o, ci am scris-o pentru SuperBlog, iar acum ţin să-i adaug o întrebare:

EU (cu toată seriozitatea): Sunteţi de acord că banii cheltuiţi pentru asigurarea propriei sănătăţi reprezintă cea mai profitabilă investiţie?

__________________________________
__________________________________

Nota primită: 86 de puncte

Anunțuri

3 gânduri despre „Lili versus un şahist şi un nepot minune

  1. Pingback: Eu la SuperBlog 2014 (toamna) | ropot de secunde...

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s