Guest post – Pandalie pe lângă SuperBlog – 6

Am fost poftit să-mi continui antrenamentele direct aici – şi iată-mă-s ajuns la proba 6:

 

Pe podea, primul strat, cremă de brânză! Berbecu’ de Fane a călcat pe caşul de oaie, o bucăţică proaspătă, fragedă, pe care-o luasem – discret! – de pe masă, spre a mă ospăta în intimitate, la umbra cu trei picioare a lemnoasei[1].

Mi-a storcit cina!

Mă-ntreb ce-o fi având în cap, creier, sau vreun sandvici? Şi oare ce fel de sandvici? Cu cremă de prostie, cu cremă de nesimţire, sau cu cremă de neîndemânare? Sau or fi trei într-unul?

 


[1] Dacă nu pricepeţi cum vine asta, n-aveţi decât să cumpăraţi cartea care-mi conţine povestea. Nemira o vinde azi cu 9,95 lei. Sau, dacă vă e punga o idee mai plinuţă şi sunteţi mai iubitori de ecrane şi mai dornici să-l salvaţi pe acel frate al românului numit codru, puteţi comanda e-booku’, pentru care sus-numita editură cere momentan 10,12 lei; şi s-ar putea să ieşiţi chiar în avantaj, că nu vă costă transportu’!

Anunțuri

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s